Cu primarul Daniel Băluță, despre situația de la Centrul Bălcescu sau legea bunului plac

cceunb1Sunt cinci ani de când o biată casă de cultură de pe strada 11 iunie din București s-a transformat într-un mic teatru, important atât pentru comunitatea locală, cât și pentru lumea teatrului românesc. Unele dintre cele mai valoroase spectacole ale ultimei jumătăți de deceniu au fost montate la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, spectacole, așa cum am spus-o și cu alte ocazii, premiate, prezente în selecții ale festivalurilor din toată țara, producții apreciate de critici, dar și de publicul larg. E vorba de montările lui Victor Ioan Frunză, împreună cu trupa de actori pe care a reușit să o creeze. Un spațiu unic, dezvoltat în acești ani sub conducerea lui Cristian Șofron.

Dar într-o seară, a avut loc incendiul de la Clubul Colectiv, iar imaginea Primăriei Sectorului 4 a avut serios de suferit… Și odată ce primarul Piedone a demisionat, în locul lui, interimar, a venit Daniel Băluță. Una dintre primele măsuri luate de dl. Daniel Băluță, după ce a fost instalat în funcție, a fost schimbarea conducerii acestui Centru „Nicolae Bălcescu”, mai exact înlăturarea lui Cristian Șofron și înlocuirea lui cu actrița Catrinel Dumitrescu.

„Într-o după-amiază, dl. Daniel Băluță m-a chemat la Primărie și, după ce mi-a spus că toată lumea cu care a vorbit a lăudat Centrul Cultural și ceea ce s-a întâmplat acolo în ultimii anii, mi-a comunicat sec că voi fi eliberat din această funcție și că în locul meu va veni Catrinel Dumitrescu. Nu mi s-a dat niciun motiv, nu mi s-a făcut niciun reproș. Totul a fost peste noapte. Și a doua zi de dimineață, pe data de 3 decembrie, a și venit documentul prin care eram înlăturat”, ne-a declarat Cristian Șofron. „Totul a fost extrem de absurd” a mai spus el. „Eu am crezut că dl. Primar m-a chemat să ne cunoaștem și să discutăm. Dar dumnealui luase decizia dinainte. Pentru mine e dureros pentru că e un loc în care am investit enorm în acești ani, în primul rând în acest proiect cu Victor Ioan Frunză și minunații lui actori. Pe de altă parte, în programul de activitate al centrului se pot vedea și alte zeci de proiecte, am avut spectacole la Arenele Romane, la care au participat 1000-2000 de spectatori, au fost programe pentru copii și pentru copii cu handicap, în Parcul Carol sau în alte locuri din sectorul 4. Așadar, nu înțeleg de ce dl Băluță nu a avut răbdare măcar să-mi expire interimatul, pe data de 15 decembrie, adică astăzi, și să fi organizat mâine concurs. De ce atâta grabă?”

De ce atât grabă este una dintre întrebările care rămân fără răspuns. De ce să înlocuiești un director interimar, căruia îi expiră mandatul în două săptămâni, cu un alt director interimar? Niciuna dintre aceste întrebări nu a primit un răspuns real.

În urma unei discuții ample cu dl. primar Daniel Băluță, singura concluzie clară a fost următoarea:

„Am considerat că în acest moment doamna Catrinel Dumitrescu este cea mai potrivită persoană să conducă Centrul Cultural pentru UNESCO <Nicolae Bălcescu>. Este singurul răspuns pe care vi-l pot da.”

L-am întrebat pe domnul primar dacă există niște motive clare pentru care a hotărât să întrerupă brusc interimatul lui Cristian Șofron. Răspunsul insistent a fost același. „Am considerat că în acest moment doamna Catrinel Dumitrescu este cea mai potrivită persoană să conducă Centrul Cultural pentru UNESCO <Nicolae Bălcescu>”, sugerând că acest Centru, fiind descentralizat, ar trebui ca activitatea lui să nu fie doar una „elitistă” și să se adreseze tuturor cetățenilor sectorului 4. De unde rezultă că spectacole precum „Steaua fără nume” sau „O noapte furtunoasă” ar putea fi considerate drept activitate „elitistă”… No comment!

L-am întrebat pe domnul primar dacă există niște motive clare și niște criterii prin care a fost aleasă pentru această funcție interimară doamna Catrinel Dumitrescu. Răspunsul la fel de insistent a fost: „Am considerat că în acest moment doamna Catrinel Dumitrescu este cea mai potrivită persoană să conducă Centrul Cultural pentru UNESCO <Nicolae Bălcescu>”. Nimic mai mult. Am întrebat ce anume o recomandă pe doamna Catrinel Dumitrescu pentru acest post, dincolo, desigur, de calitățile sale de actriță. Răspunsul n-a fost nici de această dată mai nuanțat. E pur și simplu voința și dorința domnului primar, e bunul lui plac, și decizia nu se bazează pe nimic altceva. Domnul primar consideră că poziția pe care o ocupă în acest moment la Primăria Sector 4, care este ordonatorul principal de credite al Centrului Cultural pentru UNESCO, îi dă dreptul legal de a înlocui un interimar cu alt interimar, până la organizarea unui concurs care, urmează, se pare, în scurt timp. Și pentru că poziția i-a permis să schimbe un manager cu altul a și făcut-o, fără să considere că e necesar să explice de ce. „E o situație similară”, ne-a spus dl Daniel Băluță. „De ce nimeni nu s-a sesizat atunci când domnul Șofron a fost făcut interimar, fără să se dea concurs? De ce acum, când este numită interimar doamna Catrinel Dumitrescu ar fi o problemă?”. Faptul că domnul Cristian Șofron a construit ceva timp de cinci ani, că avea o continuitate în proiecte nu i s-a părut relevant.

Așadar, pe scurt, situația e în felul următor. Cristian Șofron a venit prin concurs, pe acest post, în anul 2009. În acest an, pentru că primarul Piedone a schimbat denumirea unor instituții, printre care și Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, Cristian Șofron a devenit interimar. Interimatul lui expira în luna decembrie. Pasul urmăror din punct de vedere logic era să organizeze concurs pentru ocuparea acestui post. Dar în loc să se organizeze concursul, noul primar a hotărât să schimbe un interimar cu alt interimar. Fără niciun motiv vizibil. Și fără niciun motiv clar declarat.

P.S. Dl. Daniel Băluță a promis că în curând, foarte curând, se va anunța concurs pe acest post și că totul va fi public și transparent: criteriile de concurs și comisia. Amănunte în acest sens nu ni s-au oferit deocamdată.

Print

2 Comentarii

  1. Mircea Morariu 16/12/2015
  2. marana 19/08/2016

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.