„Parallel” spectacolul semnat de Ferenc Sinko şi Leta Popescu sprijiniţi de actriţa Lucia Mărneanu şi performerul kata bodoki-halmen nu are etichetă. Dacă citeşti un synopsis sau orice alt tip de informaţie despre spectacol, nu scrie niciunde că este un spectacol de teatru sau de teatru-dans, că este o dramă sau o comedie. A scăpat de efectul de turmă şi bine a făcut, căci s-a salvat de la o receptare cu punct. Nu este nici un spectacol de teatru propriu-zis, nici spectacol de teatru-dans, nici performance, cel mai corect am putea să-l numim „experiment artistic” prijeluit de întâlnirea a patru oameni.
Spaţiul în care s-a jucat în Bucureşti – spectacolul este realizat în Cluj, produs de asociaţia culturală ColectivA şi de compania de dans GroundFloor group – sala Studio a teatrului Odeon – amenajată ca o cutie neagră, din care lipsesc rampa şi avanscena, este un spaţiu prielnic unor astfel de întâlniri intime dintre actor şi spectator, când între artist şi public are loc un schimb de experienţă care implică un flux continuu de idei, sentimente şi gânduri.
Din melanjul mijloacelor artistice pe care îl presupune teatrul – artistul, scenariul, muzica, decorul, costumele, tehnică de scenă şi lumini, spectacolul „Parallel” mizează pe actor, cu cele două instrumente ale sale: corporalitate şi interpretare.
Decorul minimal – un zid împarte spaţiu scenic în două, ne introduce în viaţa de zi cu zi a două femei care execută pasional exerciţii fizice urmărind programe de fitness online. Gradat, exerciţiile se transformă într-un adevărat maraton al mişcării, din ce în ce mai greu de efectuat pentru o femeie şi într-un adevărat showcase al lui „cum poţi să faci muşchi în 10 minute”, pe fundalul unei muzici electronice cu volumul dat la maxim.
Corpul a luat-o razna şi s-a răzvrătit. Iar muzica creată de Danaga exprimă complementar ideea de căutare. Femeia dezvăluie cealaltă parte a androginului. Fiecare în spaţiul ei găseşte o minge de fotbal cu care execută câteva mişcări: bate mingea, pasează, se aruncă după minge. În spaţiul vecin, cealaltă jumătate îşi expune muşchii în oglinda publicului. Spectatorul observă trecerea de la bărbat la femeie. Fină, fără efort. Corpul se caută, încearcă diferite poziţii, diferite gesturi şi exerciţii fizice.
Ne întoarcem la convenţii. Femeia se îmbracă, uşor meticulos, îşi pune şosetele, apoi pantalonii, apoi cravata. Scenele sunt decupate pe lumina unui bec pe care îl aprind de fiecare dată când îmbracă un articol vestimentar. Îşi aranjează spaţiu de spectacol. Apoi fac schimb de spaţiu: deschid uşile şi trec dintr-o parte în alta.
Acum începe cealaltă parte a spectacolului – interpretarea. O ea este un el – un domn american cu puternic accent sudist care lucrează într-o corporaţie şi în timpul său liber ţine prelegeri într-un bar, cealaltă ea este un travestit cu multiple personalităţi artistice – cântăreţ, compozitor, actor, poţi să-l numeşti Bob sau Alice, slobod la gură, care perorează pe tema războiului dintre sexe.
Fiecare actriţă îşi joacă partitura în paralel. Asumat, cu seriozitatea problemelor pe care le aduc în scenă, cu sensibilitatea subiectului pe care îl abordează. Glume acide despre lesbiane şi cupluri gay, acompaniate de muzica şi versurile create de Kata, versuri care pun problema raportului de forţă dintre corp şi spirit, dintre eu personal şi eul social.
Spectacolul se încheie cu o rugăciune, adresată Tatălui (Ceresc ?): „Our Father who art in heaven, witnessing me, I live to love”. Pe lângă temele de discuţie pe care le propune – homosexualitate, misoginism, uniformizare – „Parallel” este un spectacol despre căutarea sinelui, despre liberul arbitru şi acceptare. Despre multiplele posibilităţi ale existenţei umane, despre Celălalt, despre cum să nu te loveşti de libertatea celuilalt. Despre esenţa lucrurilor în această lume controlată de prejudecăţi şi convenţii. Un spectacol care poate să-ţi vorbească sau nu, depinde de categoria umană din care faci parte. Merită văzut, chiar şi numai pentru că ne plângem că în peisajul artistic autohton se montează piese în al căror conţinut publicul de astăzi nu se recunoaşte.
Asociaţia culturală ColectivA şi de compania de dans GroundFloor group
Parallel
Distribuţia:
Lucia Mărneanu
bodoki-halmen kata
Regia: Sinkó Ferenc și Leta Popescu
Concept: Sinkó Ferenc
Decor: Sinkó Ferenc
Costume: Bocskai Gyopár
Coregrafia: Sinkó Ferenc
Muzica originală: Dan Aga
Cântece: bodoki-halmen kata
Light design: Almási Attila
Foto Florin Biolan
Print