Cu Vlog-ul nu-i de glumit

„Şi nu uitaţi să daţi un Like şi Share pe Facebook dacă v-a plăcut, Subscribe pe canalul meu de Youtube, Like şi Share şi acolo, să urcăm în Trending, noi în fiecare dimineaţă postăm pentru voi, aprindeţi şi clopoţelul pentru Notificări, dacă vă face plăcere mă găsiţi şi pe Instagram, vă aştept şi acolo să depăşim 10K, eu v-am pupat, o zi mirobolantă tuturor!”. Un asemenea text plin de neologisme, spus cu entuziasm se numeşte „outro” sau „extro”. Este formula de încheiere personalizată a fiecărui vlogger care se respectă. Aşa cum eşti întrebat inevitabil la Mega dacă „vrei punguţă”, aşa cum, indiferent cât scandal le-ai făcut celor din call-center-ul magazinului online care nu ţi-a livrat comanda, ei tot îţi vor ura „o zi bună să aveţi”, tot cam asta vrea să fie un outro/extro.

În prezentul în care fiecare are ceva de promovat, în care suntem invitaţi să ne promovăm pe noi înşine, postând o poză cu noul aspirator achiziţionat pe pagina de Facebook a firmei producătoare pentru a intra în cursa pentru o reducere de 10% la următorul aspirator cumpărat, spectacolul acestor new media începe să-l depăşească pe cel în format clasic. Noile generaţii aproape că nu mai deschid televizorul pentru că urmăresc „emisiunile” puştilor de-o vârstă cu ei de pe Youtube. O fetiţă din Suceava are câte un milion de vizualizări la filmuleţe de câte 12-15 minute în care prepară celebrul slime. Iar dacă nu ştii că slime-ul e celebru deja ai rămas în urmă. Băieţi lejeri, cu limbariţă şi nu cine-ştie-ce carismă devorează o masă plină cu junk food  realizând ceea ce se numeşte „10.000 calories challenge” sau 20.000 sau 30.000 sau 50.000. Şi sute de mii de puşti se uită cum se îndoapă cineva până la leşin. Iar asta nu doar că se numeşte entertainment, dar atrage şi recompense materiale destul de impresionante. Când un băiat cu o sumă de defecte de vorbire care face vlogging de la vârsta de 12 ani spune că până la vârsta majoratului a ajuns să aibă venituri şi de câte 2000 de euro pe lună din vlogurile sale şi e idolul generaţiei lui nu poţi să nu iei în seamă acest fenomen.

Cu asemenea manifestări pseudo-artistice concurează de-acum spectacolele de teatru. Cum faci să îi convingi pe adolescenţii de 12-16 ani că merită să stea locului două ore într-o sală nu prea cool, să urmărească o poveste din care să mai şi rămână cu ceva. Iar povestea nu e nici cu maşini cu mulţi cai, nici cu fete cu forme pline, nici cu rap, nici cu provocări sau farse. Şi în tot timpul ăsta interminabil de două ore nu pot pune nici pause, nici nu prea e ok să stea e Whatsup. Cam lame, nu? Nici măcar filmele 3D nu par a mai fi la fel de hot ca vloggeri. Această nouă ramură a culturii urbane are un potenţial imens tocmai datorită impredictibilităţii sale. Nu poţi anticipa ce nouă găselniţă va prinde la fel de bine ca slime-ul pe viitor. Şi, fie vorba între noi, slime-ul nu e altceva decât un amestec de lipici, vopsea, glicerină, sclipici, bile colorate care se transformă într-o masă gumată maleabilă. După ce au terminat de mâncat omizi păroase şi pupat frantuzeşte cactuşi şi pus în cap conserve de mâncare pentru câini, cine ştie care va fi următorul trend.

Mult timp acest fenomen care ia amploare văzând cu ochii a fost privit ca o joacă a unor copii care în loc să se plictisească se filmează. Părinţii nu prea au înţeles ce e cu moda asta nouă. Dar odată ce a devenit deja o subcultură în sine, o modalitate de exprimare a unui ego creativ colectiv, nu mai e doar încă o toană de-o vară. „Industria vlog-ului” e în plin spike de audienţă şi probabil va continua să creeze content cum spun ei, de mai multă sau mai puţină calitate. Artele spectacolului au un nou concurent în bătălia nedeclarată pe care o poartă pentru timpul consumatorului. Profilul celor care vin în sala de teatru diferă destul de mult de cel al privitorului de vloguri. Deocamdată. Dar e foarte posibil să fim nevoiţi în curând să vorbim pe limba celor obişnuiţi să fie atenţi la ceva nu mai mult de 15 minute şi cu posibilitatea de a scrolla prin mai multe produse similare.

Puterea de adaptabilitate a teatrului a funcţionat în fiecare epocă şi a reglat din mers forma de prezentare, în aşa fel încât să rămână în pas cu cerinţele din ce în ce mai mofturoase ale epocilor. La început de secol XXI se pare că, în loc de mesajul sonor politicos „Vă rugăm să vă ocupaţi locurile în sală, începe spectacolul”, va trebui să inventăm ceva care să poată concura de la egal la egal cu „Like, Share, Follow pe Youtube şi Insta. V-am pupăcit!”.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.