Săptămâna trecută s-a desfășurat a nouăsprezecea ediție a festivalului Serile Teatrului Studențesc. Da, de 19 ani, Sindicatul Studenților din Cibernetică organizează un festival de teatru… E unul dintre cele mai longevive festivaluri din România și adună laolaltă trupe de amatori și trupe profesioniste, liceeni sau studenți la universitățile de profil din țară. E un festival făcut din pasiune. De ce ar organiza cu atâta consecvență Sindicatul Studenților din Cibernetică un festival de teatru, l-am întrebat pe unul dintre tinerii organizatori. „Pentru că ne interesează foarte tare și suntem pasionați de teatru…”, mi-a răspuns. Și într-adevăr, să vezi seară de seară sala Teatrului de pe Lipscani arhiplină de tineri nu poate fi decât un lucru minunat. Tineri entuziaști, cozi uriașe la intrare, o energie teribilă, timp de cinci zile.
Cinci zile în care, la fiecare spectacol, fie el de profesioniști sau de amatori, sala a fost la fel de plină și de generoasă în râsete și aplauze, mai ales în râsete… Pentru că cei mai mulți au venit la teatru să râdă. Pentru că, pentru cei mai mulți, asta înseamnă teatru: un loc unde mergi ca să râzi. N-am să discut acum despre spectacolele prezentate în cadrul Serilor Teatrului Studențesc. Au fost destul de inegale ca valoare și cele mai multe dintre ele destul de cuminți. Dar obiectul discuției acestui text este, de data asta, publicul. Publicul acesta minunat, plin de energie, de care e atât de mare nevoie să vină și să umple sălile de teatru. Publicul viitorului teatrului nostru. Publicul care va modifica (poate) ceea ce se întâmplă pe scenele anilor următori după gustul lui. Și șocante au fost în toate aceste cinci zile tocmai acest gust al sălii, tocmai reacțiile spectatorilor care se îmbulziseră la intrare și a căror medie de vârstă nu depășea 18-19 ani. Exact vârsta festivalului…
Și când spun „șocant” nu e pentru că n-aș cunoaște și rezultatele tuturor sondajelor, care dau drept câștigătoare detașată comedia în preferințele publicului, nici pentru că n-aș ști că la 18 ani să râzi e un imperativ. Ci pentru că șocante sunt scenele, cuvintele și situațiile care produc râsul în cascadă și ropotele de aplauze. Șocant e tipul de teatru și de umor pe care publicul tânăr și pasionat de teatru – cu adevărat pasionat, de vreme ce organizează de atâția ani un festival de teatru – îl gustă. Și am s-o spun direct: e exact genul de „umor” de tip „Vacanța mare”, dar de vreo trei ori mai gros. Desigur că la 18 ani cuvinte care erau odată interzise, dar care acum nu mai sunt de mult, precum „sifilis” sau „cur” încă pot stârni valuri de aplauze și hohote de râs, desigur că aluziile sexuale sunt la mare căutare, dar sentimentul pe care-l ai la sfârșitul unui spectacol e că de-asta au venit la teatru, ca să râdă atunci când pe scenă se rostesc astfel de cuvinte. Iar discuțiile cu câțiva dintre ei mi-o confirmă. Așa cum o confirmă și cele două spectacole de amatori ale voluntarilor din Sindicatul Studenților din Cibernetică. Un umor grosier, de la subiect – acel tip de confuzie dintre medicul ginecolog și medicul stomatolog și tot ce decurge din asta atunci când un bărbat cu probleme de erecție îi calcă pragul, cunoscut din scenetele slăbuțe de televiziune pentru Noaptea de Revelion – până la interpretare, în grimase și gesturi exagerate și „împrumutate” cu multă încredere de la „Vacanța mare”.
Desigur, veți spune, sunt niște amatori care se joacă de-a teatrul. Și sunt total de acord. Problema apare însă atunci când vorbim despre cultivarea gustului. Problema este că dacă vor nimeri din întâmplare la un spectacol la UNTEATRU sau la Teatrul Act vor pleca de-acolo îngroziți. Și, în timp și pe nesimțite, vor influența ceea ce se întâmplă pe scenă. Pentru că, nu-i așa, orice actor vrea să placă publicului său. Iar publicul, asta va cere. Și nu vorbesc aici de acel public de nișă care, există, desigur, ci de un public mare, tânăr, pasionat de teatru și cu un nivel de educație peste medie. Așadar, de unde provine ruptura și cum poate (poate?) fi ea reparată?
Print