Cum se face promovare în teatrul românesc?

Constant, la intervale relativ mici de timp, se mai înființează câte un teatru sau câte un centru care exploatează o zonă de nișă în artele spectacolului. Spațiul independent s-a diversificat și continuă să o facă, propunând o gamă variată de spectacole – de la teatru de artă până la teatru comercial sau de divertisment. Avem de toate pentru toți, însă pentru oferta diversificată nu există nicio cerere. Cultură în general nu cere nimeni, nu ieșim în stradă pentru ea, nu ne batem cu pumnii în piept și rămânem cu ce se scurge printre degetele altora. Într-o oarecare măsură, este și „normal” ca lucrurile să decurgă așa. Cultura nu ține de foame și nici nu salvează vieți, nu este prioritară și ar fi naiv din partea noastră să credem că va fi vreodată. Și atunci, dacă nu există o cerere clar identificată pentru produsul cultural, cum îl vinzi? Cum îl convingi pe cetățeanul plin de griji și taxe că trebuie să vină la teatru, să plătească bilet și, mai ales, cum îl atragi înspre tine, încât să revină constant?

În teatre, încă mai există o cameră, de obicei bine ascunsă pe la ultimul etaj, vopsită în alb și pe care e lipită o tăbliță: „secretar literar”. De câțiva ani i s-a alăturat o altă ușă pe care scrie: „PR și Marketing”. În esență și, mai ales!, în lipsă de personal, secretarul literar îndeplinește atribuțiile care îi revin celuilalt departament. Adică cel care ar trebui să citească și să propună piese de teatru, să facă asistență de regie și să participe la actul de creație, stă la birou, scrie comunicate de presă, îndosariază hârtii și trimite e-mail-uri. Secretarul literar a devenit un PR fără diplomă, ghicind regulile marketingului în Facebook și Instagram și mizând pe faptul că actorii oricum se promovează singuri și, implicit, spectacolele. În România, pornim de la premisa că promovarea poate fi făcută de oricine este capabil să scrie corect și decent un text, apoi să-l posteze undeva sau să-l atașeze într-un comunicat, alături de câteva fotografii.

Pe „piața teatrelor” nu avem brand-uri, imagini clar conturate, direcții bine definite, programe care să ofere vizibilitate tinerilor artiști, din cauza unei profunde neînțelegeri a ideii de marketing, dar și a lipsei oamenilor profesionalizați în acest sens. Pentru că, într-adevăr, marketingul cultural nu se mănâncă în același fel ca marketingul axat pe un produs comercial. Nu poți să vinzi dero prin metafore și catharsis, la fel cum nu poți să vinzi un spectacol spunând cât de minunat este el și cum îți va schimba viața pentru totdeauna. Chiar și în teatrele în care s-au implementat niște schimbări și s-au înființat noi departamente, oamenii care se ocupă de marketing sunt priviți ca niște extratereștri care au nevoie tot timpul de bani pentru aparatură, materiale promoționale sau ca să-și pună în practică „ideile”, ce adeseori implică o simplă și necesară arhivare digitalizată a istoriei acelei instituții…

Dacă îți plănuiești o excursie în Germania sau Anglia și ai în plan și o oprire la vreun teatru, atunci ai noroc; există un program făcut pe mai multe luni! Dar dacă un turist sau doar un om cu o agendă mai încărcată vrea să-și programeze o seară de teatru cu o lună înainte, ghinion! Programul teatrelor în România se face cu chin, telefoane, crize de isterie și implorări cu doar trei, patru săptămâni înainte. Dacă vrei să aloci unui spectacol un timp mai mare de promovare, pur și simplu este imposibil. Iar dacă faci parte din teatrul independent și ai în distribuție actori angajați în teatrele de stat, atunci așteaptă mult și bine programul lor.

Desigur că dintre toate hibele și problemele, cea care arde și doare cel mai tare este lipsa banilor. În teatrul independent, o promovare mai mult decât cea din mediul online, făcută de fiecare artist în parte, este o utopie. Iar în teatrele de stat, dezorganizarea, lipsa oamenilor specializați și banii relativ puțini ucid promovarea din fașă. Și asa se face că cele mai multe teatre supraviețuiesc prin sfânta tradiție și a renumelui clădit pe umerii altora, acum zeci de ani.

Sigur, calitatea spectacolului girează mult, dar și imaginea și mesajul teatrelor noastre, de care ținem cu dinții, ar trebui îngrijite, îmbunătățite, racordate la un timp și spațiu occidental, care să depășească perimetrul propriei ogrăzi. Nu de alta, dar ironic, avem cu ce să ieșim în față…

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.