Cred că mai bizară, poate, măcar la prima vedere, chiar mai deconcertantă decât Un copac, piesa aceluiași Tim Crouch pe care tot Bobi Pricop a montat-o la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, este piesa Autorul. Pusă în scenă acum aproape un an la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova. Într-un spectacol pe care am ajuns să îl văd cu ocazia ediției din 2018 a Festivalului Internațional al Teatrului de Studio și al Formelor Noi de la Pitești.
Precum Un copac, nici Autorul nu poate fi analizată după algoritmul trecerii de la text la spectacol. Și aceasta fiindcă aici textul dramatic este de fiecare dată altul. Altul, nu doar la fiecare nouă punere în scenă, ci chiar cu ocazia fiecărei noi reprezentații. Aceasta deoarece Tim Crouch lasă un amplu spațiu de manifestare spectatorului. Care este rugat, invitat, mai exact spus, provocat/somat să intervină în spectacol, nu în calitate de factor perturbator, ci chiar în aceea de realizator cu drepturi pe alocuri comparabile cu acelea ale autorului ori ale actorilor. El, spectatorul, dispune de un mandatar în persoana celui care, în cazul spectacolului Naționalului craiovean, se cheamă Vlad. După numele actorului care îl interpretează și o face cu un farmec inegalabil. E vorba despre tânărul actor Vlad Udrescu. Însă el, spectatorul, are și dreptul de a interveni aievea, nemijlocit în reprezentația care îi arată cum se face. Mai exact cum se scrie un text de teatru, cum se pune acesta în scenă, ce înseamnă munca de creație, cum se realizează trecerea de la realitate la ficțiune, de la actor la personaj și ce costuri umane pot implica operațiunile de căutare a personajelor de către autor și, mai apoi, de actorii distribuiți în roluri. Încercările la limită și dincolo de aceasta la care pot fi supuși aceștia.
La o adică, cred că nu greșesc prea tare dacă afirm că, în cazul Autorului, avem de-a face cu un fel de text scris de un altfel de Pirandello, hai să-i zicem „cu semn schimbat”. Sau cu un curs practic de pragmatica teatrului prezentat nu la modul didactic, ci într-un limbaj specific teatrului.
Mai concret. Intrăm în sală. Stăm pe două rânduri de gradene așezate față în față. Spațiul dintre ele este cvasi-inexistent. Și începem să așteptăm gongul, iar așteptarea se prelungește. Actorii întârzie să intre în scenă și chiar dacă ar vrea să o facă nici nu prea ar avea unde să se manifeste (scenografia: Lia Dogaru). Într-un final, se aude vocea lui, a Spectatorului, adică a lui Vlad, adică a lui Vlad Udrescu, așezat pe un scaun, undeva în mijlocul nostru. Ni se îngăduie orice, un singur lucru ne este interzis cu desăvârșire. Să îl luăm pe cel numit Vlad drept Vlad Udrescu. Pe durata celor aproximativ 100 de minute cât durează reprezentația. Ne-o interzice legea fundamentală a teatrului, care e convenția. Tot la fel se cuvine să procedăm cu Claudiu Bleonț care este și nu este Tim sau cu Tim care, în nici un caz, nu trebuie asociat cu Claudiu Bleonț, cu Vlad Drăgulescu (interpretul lui Vic, care are și el un al doilea nume, cel al personajului ce i-a fost dat în seamă), cu Ioana Manciu (care o joacă pe actrița Esther, tot la fel cum o interpretează pe femeia jucată de aceasta). Năucitor? Probabil. Însă din năuceala aceasta se naște iluzia. Iluzia superioară. Artistică. Adică teatrul.
Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova
AUTORUL de Tim Crouch
Traducerea: Andrei Marinescu
Regia artistică: Bobi Pricop
Scenografia: Lia Dogaru
Muzica: Eduard Gabia
Cu: Claudiu Bleonț (Tim), Ioana Manciu (Esther), Vlad Drăgulescu (Vic); Vlad Udrescu (Vlad)
Data reprezentației: 5 noiembrie 2018
Print