Textul face parte din volumul „Păstrează copia și nu uita originalul”, de Valentin Nicolau, apărut la Editura Nemira.
Piesă într-un act
Pesonaje:
EA
EL
Acţiunea se petrece într-o casă în care a rămas doar EA.
Scena 1
EL trage uşa în urma sa şi deschide un dosar gros plin de foi puse de-a valma.
EA: De ce umblaţi fără uniforme? Nu vedeţi câţi se dau drept ceea ce nu sunt? Şi legitimaţiile sunt uşor de falsificat. D-asta v-am ţinut atât la uşă.
EL: Am venit să discutăm despre reclamaţia dumneavoastră… na, că n-o mai găsesc… în legătură cu…
EA: Nimic nu ştii. Despre dispariţia omului.
EL: Despre asta era vorba. Mă scuzaţi, doamnă, dar sunt nou. Am fost transferat de curând la serviciul Reclamaţii că nu mai făceau faţă.
EA: Mie-mi spui?! N-ai habar cât a trecut de când am reclamat!
EL: Doamnă, credeţi-mă, nu mai prididim. M-au transferat tocmai de la Poliţia animalelor să ajut Departamentul de reclamaţiile nerezolvate.
EA: E şi multă indolenţă.
EL: Zi de zi creşte numărul reclamaţiilor. Colegii mei de la Investigaţii, vai mama lor, sunt copleşiţi de cazurile nerezolvate, darămite să se apuce de altele.
EA: D-asta plătim noi taxe şi impozite, să vă văicăriţi voi?
EL: Doamnă, eu notez tot ce-mi spuneţi şi, credeţi-mă, într-o zi se va rezolva.
EA: Crezi?
EL: Spuneţi-mi… (Caută fără succes prin dosare.) O clipă. Nu găsesc… Spuneţi-mi… În fine, notez pe o hârtie şi transcriu la Secţie. Spuneţi-mi, când a dispărut?
EA: Într-o joi.
EL: Ce dată era?
EA: Scrie în reclamaţii, ce, crezi că am memorie de elefant?
EL: Nu cunosc elefanţii, n-am avut niciun caz la Poliţia animalelor. În fine, caut eu pe urmă şi completez. Semnalmentele dispărutului.
EA: Mare şi alb.
EL: Mare, adică ce înălţime?
EA: Dar cine crezi că l-a măsurat?
EL: Alb, rasă european. Ce vârstă?
EA: Abia îl făcusem.
EL: Un copil deci. Un bebeluş?
EA: Copil, eu?!… ! Era mai înalt ca mine.
EL: Un metru şaptezeci?… Optzeci?
EA: Ţi-am zis că nu l-am măsurat. Era o figură. Începusem să ţin la el. Mă ataşasem de felul lui de a fi, cam rece, dar simpatic.
EL: Înţeleg. V-aţi certat înainte de dispariţie?
EA: N-aveai cum să te superi pe el. Nu scotea o vorbă şi zâmbea întruna. Mă fascina. Îl priveam ore în şir.
EL: Poate a plecat, aşa, de capul lui.
EA: Nicidecum.
EL: Dacă a ieşit şi s-a rătăcit? Aţi pus afişe?
EA: Dar ce crezi că era câine să se piardă? Se vede că ai lucrat la…
EL: Şi-o fi luat lumea în cap, s-o fi săturat de viaţa pe care o ducea.
EA: Ce vrei să insinuezi?
EL: Poate s-o fi ascuns pe aici, pe undeva. Era pus pe şotii?
EA: Da’ de unde?! Un morocănos!
EL: Nu era cumva senil? Să nu-şi mai fi adus aminte drumul înapoi spre casă?
EA: Exclus! Ţi-am mai spus, stătea în curte, atât, nici un pas în plus.
EL: Suferea de vreo boală incurabilă care să-i fi motivat o pornire către suicid?
EA: El?! Stătea afară pe un ger de crăpau pietrele şi n-avea nimic. Fularul era de fiţe.
EL: Deci avem semnalmente: fular… Ce culoare?
EA: Verde, parcă. Era ros sigur de molii.
EL: Bun… Vedeţi, doamnă, că avansăm? Uşor-uşor, rezolvăm cazul. Era în toate minţile?
EA: Ce întrebare e asta?
EL: Mă scuzaţi. Am fost nedelicat. Iertaţi-mă. Voiam doar să aflu dacă avea discernământ.
EA: Domnule poliţist, dumneata ţii neapărat să te reclam?
EL: Scuzaţi, scuzaţi. Dacă asta nu, asta nu… Poate l-aţi împrumutat cuiva?
EA: Exclus!
EL: L-aţi uitat undeva?
EA: Vorbeşti prostii!
EL: Avea vreo relaţie, aşa… Bănuiţi să fi avut vreo iubită?… Nu vă enervaţi, vă rog!
EA: Domnule poliţist, după ce apari după atât timp, îţi permiţi să…
EL: Nu vă enervaţi, scuzaţi! Spuneţi-mi, duşmani avea?
EA: Nu cred. (Calmându-se, cade pe gânduri.) Nu cred… De fapt, eu am reclamat un furt.
EL: A fost răpit?! De ce credeţi asta?
EA: Nu avea altfel cum. Singur nu era capabil să dispară.
EL: Misterios personaj. Puteţi să-mi daţi amănunte?
EA: Era sfârşitul lui ianuarie. Venisem de la piaţă şi am intrat în casă cu senzaţia stranie că ceva grav s-a întâmplat. Nu puteam să-mi explic. Aveam o spaimă pe care nu reuşeam s-o reprim. M-am învârtit prin casă fără să-mi găsesc rostul şi, brusc, la un moment dat, m-am trezit privind în gol pe fereastră. Era un gol, un mare gol în sufletul meu. Dispăruse. Omul meu de zăpadă dispăruse.
EL: Ce?!
EA: Cineva îmi furase omul de zăpadă.
EL: Doamnă!… doamnă!…
EA: Cineva mi-a furat omul de zăpadă şi dumneata te lamentezi ca o muiere? Fă ceva!
EL: Doamnă!… Doamnă!…
EA: Cineva mi-a…
EL: Dar poate s-a topit.
EA: Uşor de spus după jumătate de an. Ce tupeul ai să mă insulţi! Şi pe mine, şi pe el! Nu ţi-e ruşine un pic? Te reclam de nu te vezi!
EL: Mă înţelegeţi greşit. Spuneţi-mi mai departe.
EA: Când a fost furat erau minus şapte grade! Ţin minte precis. Era ora şaptesprezece fără două minute şi începea să se-nsereze. Fulguia. Notează, ce stai?! Casiera de la raionul de peşte era gravidă. Atunci am fost prima oară sigură că a rămas grea. Se îmbrăca cu rochii largi şi se văita că s-a-ngrăşat. Pe cine credea ea că păcăleşte?!… Cineva l-a furat cu premeditare, simt asta aşa cum simt…
EL: Revin atunci cu o întrebare: Credeţi că avea duşmani?
EA: Singura persoană cu care avea relaţii era… (Trage perdelele la geamuri şi vorbeşte în şoaptă.) Şuşoteau tot timpul. Doar că…
EL: Doar că?…
EA: Acum îmi dau seama! Cu ceva timp înainte să fie furat nu mai vorbea… Şi nici n-o mai privea.
EL: Sigur?
EA: Nu mai avea nici gură şi nici ochi.
EL: L-au desfigurat. Cât sadism!
EA: Ei, aş! Era mai simpatic chiar. I-am pus alte monede de 10 bani pe post de ochi şi un morcov în loc de gură. Cred că vreun cerşetor îi furase ochii.
EL: N-am înţeles, cu cine nu mai vorbea?
EA: Cu… (Îi face semn să tacă. Vorbeşte iarăşi în şoaptă făcând semne.) Cu… Sperietoarea de ciori. Vino! (Trage uşor perdeaua cât să privească încă o dată în curte. Îi face semn să nu se apropie.) Aia de lângă gardul grădinii. Aia cu pălărie galbenă. A fost a mea, pe când eram mai tânără. Şi haina roşie tot a mea a fost. Am purtat-o la cununia civilă.
EL: E o ea sau e un el? Că dacă e o ea, poate au avut o relaţie şi… cine ştie ce…
EA: Fugi, domn’e, d-aici!
EL: Atunci de ce-i spuneţi „Sperietoarea”?
EA: Sperietorile sunt totdeauna bărbaţi! Dezgustători!
EL: E clar! Avem un suspect: Sperietorul de ciori!
EA: Bravo! Ce perspicace eşti! Mă uimeşti. (Sare de gâtul lui, sărutându-l.) O să-l aduci înapoi, ştiam eu!
Scena 2
EL şi EA stau la masă.
EA: Nu mai citi ziarul când vorbeşti cu mine!
EL: Dar nu vorbeam.
EA: Când stăm la masă nu citim ziarul, stăm la masă şi atât.
(EL împătureşte ziarul şi-l aruncă pe masă.)
EL: Poftă mare!
EA: Mulţumesc, la fel… De ce taci?
EL: Mănânc.
EA: Cum e?
EL: Grozav. La fel de gustos ca întotdeauna.
EA: Să nu-mi spui că de-asta m-ai luat de nevastă.
EL: Nu-ţi spun.
EA: Nu mai bea!
EL: Am luat doar o gură. Sunt acasă la mine şi beau şi eu un păhărel.
EA: Atunci de ce? De ce m-ai luat de nevastă?… Că eram frumoasă şi tânără. Şi tu aveai idealuri.
EL: Aşa o fi fost.
EA: Noi astăzi suntem aproape la fel ca atunci, dar visurile noastre nu mai sunt.
EL: Îmi dai piperul?
EA: Termină cu băutul! Nu-ţi ajunge cât bei prin crâşme? Că m-am săturat să te văd seară de seară venind pe trei cărări!
EL: Măcar eu nu beau pe ascuns.
EA: Ce-ai zis? Ce vrei să spui cu asta? Ce insinuezi?… Mă faci beţivă?! De ce taci?
EL: Nu te fac.
EA: Mai ţii minte ziua când ne-am cunoscut? Erai vânzător la magazinul de animăluţe.
EL: Şi tu casieră la raionul de peşte.
EA: La cununie ce purtam? Nu mai ţii minte. Dacă îţi aduci aminte, îţi fac o cafea… Ce minune de zi! A fost prima zi de toamnă. A trebuit să îmbrac taiorul roşu pe care îl cumpărasem de rezervă. Ce inspirată am fost! Deci?
EL: Un taior roşu.
EA: Ce memorie ai! Asta înseamnă că încă mă mai iubeşti. Şi eu îmi amintesc totul. Întreabă-mă ce vrei!
EL: Ştiu că ţii minte totul.
EA: Întreabă-mă să vezi că-mi amintesc ce purtai tu când ne-am cunoscut. Atunci, când am intrat în magazin să cumpăr un hamster prietenei mele cele mai bune de ziua ei. Ai cunoscut-o şi tu.
EL: Ce mai face?
EA: Habar n-am. S-a măritat cu un bou. I-a turnat copii pe bandă rulantă. Ce vrei, să le ţin socoteala tuturor ce fac cu viaţa lor?!… Era pe şapte februarie. Pe la ora unsprezece şi câteva minute, când am intrat în magazinul de animăluţe. Întreabă-mă!
EL: Cum eram îmbrăcat?
EA: Aveai un fular verde.
EL: Corect!
EA: Vezi? Şi eu te iubesc încă. Ştiai?
EL: Ştiam.
EA: De ce nu mai dormim în acelaşi pat?!
Scena 3
EL cară câteva animale de pluş.
EA: Mai lasă-le naibii în pace şi stai şi cu mine!
EL: Stau.
EA: Toată ziua eşti cu peştişorii tăi, cu iepurii tăi, cu papagalii tăi, cu câinii şi cu pisicile tale… Ai făcut din casă o grădină zoologică!
EL: Ştii că-mi plac.
EA: Dar nu mai am loc de ele. Ziua întreagă îmi mişună printre picioare şi noaptea croncăne ciorile de nu pot să dorm.
EL: N-am ciori. Am doar animăluţe mici şi blânde.
EA: Şi eu? Care mai e locul meu în viaţa ta? Ce animal preferat pot fi eu în casa asta, ca să mă bagi şi pe mine în seamă?
EL: Pe ele nu are cine să le hrănească.
EA: Nici pe mine.
EL: Sunt neputincioase şi…
EA: Şi eu la fel!
EL: Exagerezi.
EA: Deloc!
(EL ia un ursuleţ în braţe şi-şi lipeşte urechea de pieptul lui.)
EL: Cred că a răcit. L-am găsit abandonat în curte.
EA: Nu-l mai mângâia atât! Încetează!
EL: Tu l-ai lăsat afară?
EA: Da, eu! La fel cum o să fac cu toate. Fir-ar ale naibii de animale! Că mi-au mâncat zilele.
EL: Nu mai fi rea. (Ia un iepure de pluş şi-l mângâie pupându-l pe bot.) O să facă iarăşi pui.
EA: Aşa mă mângâiai şi pe mine până să… Dacă aş fi ţinut sarcina, acum alta era situaţia. Spune, aşa-i? Încetează cu mângâiatul când îţi spun, că ţi le arunc la gunoi pe toate! Ce te holbezi la mine, sunt doar nişte jucării?! N-au suflet, sunt jucăriile copilului… Ale lui ar fi trebuit să fie… Încetează!
Scena 4
Pe pat, acoperiţi de un cearşaf, dorm goi EA şi EL. Pe podea – haine aruncate, sticle şi pahare goale. EL se trezeşte cu greu şi descoperă cu uimire camera, apoi pe EA. Se examinează nedumerit. Ridică cearşaful privind goliciunea femeii. La primul semn de trezire al EI îşi reia poziţia culcat, prefăcându-se că doarme. EA se ridică în capul oaselor. Priveşte prin fereastră şi se întinde. Îl descoperă speriată pe EL. Îşi dă seama că este goală. Cu un gest brusc trage cearşaful şi se înfăşoară în el sărind din pat. EL se ridică stingher pe marginea patului.
EA: Ce cauţi aici?! De ce dormi în patul meu?!… Cine eşti?
EL: Habar n-am…
EA: Cum să nu ştii cine eşti? (Ia o sticlă de pe jos şi o ridică ameninţător.) Vorbeşte!
EL: Nu ştiu… Ştiu cine sunt, dar nu cum am ajuns aici…
EA: Minţi! Ce cauţi în patul meu? Te-ai furişat în timp ce dormeam?… Cum ai intrat?… Răspunde!
EL: Nu ştiu cine eşti tu.
EA: De ce eram dezbrăcată?
EL: Şi eu sunt.
(Îşi culege hainele de pe jos şi se îmbracă stingherit. Din buzunarul pantalonilor îi cad două monede ce se rostogolesc pe jos. De jenă că este dezbrăcat, nu se apleacă să le culeagă. Le culege EA de pe jos şi le pune pe pat.)
EA: S-a întâmplat ceva între noi?
EL: Nu-mi dau seama.
EA: Nu-ţi dai seama?!… Dar ce, eşti inconştient?… Mi-ai făcut ceva?
EL: Nu ştiu.
EA: Încetează cu nu ştiu!
EL: Nu-mi aduc aminte.
EA: Asta-i bună! Cum să nu-ţi aduci aminte?
EL: Tu ce-ţi aminteşti?… Vezi…
EA: Dacă m-ai violat?… Uită-te în ochii mei! Ai profitat că dormeam?… Dezgustător!
EL: Aseară am băut mult, la crâşmă. E tot ce-mi amintesc.
EA: Eu am băut puţin… acasă, aici. M-ai dezbrăcat şi… spune, m-ai violat?… Înţelege, vreau să ştiu ce s-a întâmplat!
EL: Habar n-am…
EA: Minţi!
EL: Ultimul lucru pe care mi-l amintesc e c-am luat o sticlă de la bar şi am plecat spre casă.
EA: Beţivule!
EL: Cine vorbeşte.
EA: Minţi! Minţi tot timpul. Crezi că nu ştiu? Nu văd? Te cunosc eu.
EL: De unde?
EA: Nu asta am vrut să spun. Se cunoaşte pe faţa ta că minţi, că ascunzi ceva.
EL: Crede-mă, nu-mi amintesc absolut nimic. Nu ştiu cine eşti, ce-am făcut azi-noapte, de ce suntem împreună. (Se îndreaptă spre uşă.)
EA: Ai ştiut vreodată?… Ai ştiut vreodată ce e în sufletul meu?… Şi-acum vrei să pleci?
EL: Ce-aş putea face?
EA: Aşa, pur şi simplu… Şi eu? Ce simt eu, ce… Nu contează ce s-a întâmplat cu mine?
EL (privind ceasul : Mai e un pic şi se înserează.
EA: Doamne, cât am putut dormi!
EL: Plec.
EA: Aşa faci mereu.
EL: Asta de unde-o mai ştii?
EA: Fugi… ca să ţi se piardă urma. Ce contează ce laşi în spate? Nu-ţi pasă ce-am trăit, ce gânduri mă macină… (EL vrea să iasă din casă.) Nu vezi ce toarnă afară?
EL (privind prin fereastră): Da, plouă cu găleata.
EA: Poţi să rămâi până se opreşte ploaia… Dacă-mi promiţi că-ţi aduci aminte, îţi fac o cafea. Nimic nu ştii! Ţii totul ascuns în tine… Dacă am rămas gravidă?
Scena 5
Ca şi cum s-ar continua prima scenă, EA se desprinde din îmbrăţişare.
EA: Scuzaţi-mă. Scuzaţi-mă, nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine.
EL: Nu-i problemă, vă înţeleg. Şi eu am uneori impulsuri…
EA: Despre ce vorbeam?
EL: Despre sperietorile de ciori.
EA: Tot nu pot să dorm de croncănitul lor. Adevărul e că o sperietoare e o sperietoare.
EL: Deci nu un sperietor?
EA: Am exagerat un pic.
EL: Se-ntâmplă. Suntem oameni maturi şi trebuie să înţelegem… Mai aveţi ceva de declarat?… (EL pune hârtiile pe care a notat în dosar pregătindu-se să încheie discuţia.) În cazul acesta cred că am lămurit câteva lucruri importante.
EA: Ce?
EL: Circumstanţele. Şi am refăcut firul faptelor. În plus, avem un suspect sau o suspectă, cum vreţi s-o luaţi. Putem considera reclamaţia rezolvată, în sensul că…
EA: Îl vreau înapoi!
EL: Asta nu mai e treaba mea, doamnă. Eu doar…
EA: Îl vreau înapoi! Ai înţeles?
EL: Iertaţi-mă că vă întreb, dar v-aţi jucat cu el. Un om de zăpadă n-are sens fără să se joace cineva cu el… Nici copiii?
EA: Am avortat crezând că vom câştiga câţiva ani în care să ne bucurăm unul de altul, de tinereţea noastră. Era o zi geroasă şi ciorile se roteau pe cer înnegrindu-l. Când am simţit că sunt goală pe dinăuntru a început să ningă şi croncăneau, croncăneau… Visam să călătorim, că n-o să avem griji… Să nu împărţim cu nimeni şi cu nimic… Apoi nu am mai rămas gravidă.
EL: Nu ţine de reclamaţia pe care trebuie s-o rezolv eu. Nu-mi cereţi mie…
EA: Dar cui? Lui Dumnezeu să-i cer socoteală de ce… de ce nu mi-a mai dat?…
EL: Am plecat.
EA: Ţie ţi-e frică să dormi singur?… După un timp începi să iubeşti animăluţele.
EL: Dacă apare ceva nou, vă comunicăm imediat.
EA: Dar nu cu una goală pe dinăuntru, aşa-i? După un timp nu mai e gol şi nu se mai face cerul negru. Nu de tot.
EL: Doamnă… (În drum spre uşă dă la o parte perdeaua şi priveşte prin geam.) De ce m-aţi minţit? În grădină nu-i nicio sperietoare de ciori. Pentru o clipă am crezut că o să se rezolve cazul. Nu mai există suspect.
EA: Aşa mi-a venit să-i spun. A fost doar o sperietoare simplă, oarecare. Am făcut-o din două beţe încrucişate pe care am atârnat o haină şi o pălărie, vechi amândouă. Să sperie copiii din cartier care veneau să-mi strice omul de zăpadă. Dădeau cu bulgări în el. Îl necăjeau cu întrebări prosteşti, ţipau tot timpul şi râdeau de nu putea să se odihnească. Trebuia să-l apăr.
EL: Dar nu mai e nimic, nici haina, nici pălăria.
EA: Le-a luat o bătrână care doarme pe străzi. Nişte zdrenţe şi era încă frig. Nu se făcea s-o reclam la poliţie. Nu mai conta, s-a întâmplat la începutul primăverii după ce omul meu dispăruse.
EL: Cred că…
EA: Pleci?… Nu vezi ce zăpuşeală e afară? Dar n-am spus totul!
EL: E târziu, doamnă. Trebuie să ajung şi eu acasă.
EA: Unde e casa ta?
EL: Am să mai trec să mai vorbim. O să revin la iarnă. Dacă veţi face un om de zăpadă, voi avea eu grijă să nu mai dispară. O să-l păzesc… Asta dacă o să ningă.
EA: Şi n-o să se mai topească?
Print