Daniel Burcea: „Lumea nu este încă educată să înțeleagă ce se întâmplă la secția Păpuși și Marionete”

Mirabela Damaschin, Teatrologie, Anul II

Daniel Burcea face parte din tânăra generație de actori și i-a surâs șansa să își practice meseria încă din timpul facultății. Are 23 de ani și este student în anul II la Facultatea de Teatru, secția Păpuși și Marionete, din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC). Este constănțean, dar s-a mutat în capitală, după terminarea liceului, în 2010, pentru a fi mai aproape de îndeplinirea visului său, acela de a fi actor. Și a reușit. Este distribuit în „Toc Toc”, regizat de Ricard Reguant, ce se joacă în incinta Băneasa Shopping City, și mânuiește păpuși bunraku în „Reflection”, spectacol produs de compania Lightwave, regizat de Cristina Andreea Ion, găzduit de Teatrul Mignon. Pe lângă aceste lucruri, Daniel își plimbă spectacolele de păpuși prin țară, pe la diverse case de cultură, și intenționează să își deschidă propria companie teatrală. După ce l-am văzut în cele două spectacole, am hotărât să aflu care a fost parcursul lui de când a înțeles că este făcut pentru teatru, cum a ajuns să joace pe aceeași scenă cu Mihai Gruia Sandu, dar și ce sfaturi le dă colegilor din generația lui, care nu reușesc să bifeze nicio distribuție, chiar și după ce își termină studiile.

Știu că ai ales Facultatea de Geografie, dar în ultimul an de studiu ai schimbat macazul și te-ai oprit la UNATC. Ce a contat în decizia ta?

De copil îmi plăcea să ies în față, să recit poezii, să fiu aplaudat. Am vrut să dau la Teatru, dar cei din jurul meu mi-au spus că e o admitere grea și că trebuie să te pregătești din timp, că sunt slabe șanse să intri din prima. Am decis să nu pierd un an cu pregătirea, n-am vrut să mai rămân în Constanța, dorința mea era să ajung în București. Și, cum eram stăpân pe geografie, asta am ales, dar nu abandonasem planul meu inițial. Din contră, încă din primul an, student fiind la Geografie, m-am înscris la agenții de castinguri. Am început prin a face figurație simplă la Castel Film, apoi să apar în emisiuni televizate. Îmi doream să fac teatru, să joc, dar întâmpinam o greutate, chiar și la castinguri pentru filme, nu mă acceptau ca și actor, pentru că nu aveam studii. Atunci mi-am dorit să trec la pasul următor. M-am împrietenit cu oameni din televiziune și, cum eu mergeam destul de des la teatru, am cunoscut regizori, actori. Iar într-o zi unul din amicii mei m-a contactat pentru un proiect cu păpuși și m-a întrebat dacă pot să fac față. Am avut un fel de teamă la început. A fost prima data când am pus mâna pe o păpușă, era o păpușă wayang. Am jucat în spectacol și am intrat în compania din care făcea parte. Pe lângă faptul că făceam bani din asta, în ultimul an la Geografie am simțit că nu mai aparțin deloc acelui loc. Vorbeam cu toată lumea despre ceea ce făceam, le spuneam colegilor că fac teatru de păpuși, pentru copii. Așa am decis să renunț la Geografie și să dau la UNATC.

De ce ai ales secția Păpuși și Marionete și nu Arta Actorului? Pentru că, practice, asta făceai deja… Sau ai oscilat între cele două secții?

În primul rând, asta a fost prima cheie în integrarea mea în teatru, deci da, pentru că făceam asta deja. În plus am conștientizat că nu mă poate opri nimic să fac și teatru dramatic. La această secție se studiază și actorie propriu-zisă, dar și tehnica mânuirii păpușilor și a marionetelor și mi s-a părut un drum care mă va duce către o meserie complexă. Am intrat al doilea și am fost foarte încântat. Mi s-a părut un prim pas important în ceea ce urma să fac.

În viață îți mai și faci norocul. Contează foarte mult cum ești tu ca persoană, ce îți dorești și, dacă te gândești în fiecare zi la un lucru, el poate să se îndeplinească, poate să prindă viață.

Ești un caz fericit. Îți faci meseria și nici nu ai absolvit, alți colegi nu au șansa să facă asta nici după ce termină studiile. În ceea ce te privește crezi că a fost noroc?

În viață îți mai și faci norocul. Contează foarte mult cum ești tu ca persoană, ce îți dorești și, dacă te gândești în fiecare zi la un lucru, el poate să se îndeplinească, poate să prindă viață. Cred că am trecut prin niște etape să ajung aici și mi-am dorit foarte mult lucrul acesta.

E suficient doar să îți dorești asta?

Nu. Revin, cred că este important cum ești tu ca om și cu cine alegi să te împrietenești, și cred că asta contează în orice meserie, mai ales aici. Cred în șansa castingului la prima vedere, dar cred și în recomandări. Mai cred și în oamenii care te văd la examenele din facultate. Mie mi-a plăcut să merg la evenimente, la premiere de filme, de spectacole și să cunosc actori, să mă împrietenesc și cred că atunci când pentru un spectacol se caută un actor este posibil ca o persoană cunoscută să își amintească de tine și să te cheme să dai o probă. E bine să cunoască lumea orice faci în domeniu. Așa îți faci niște contacte și atunci când e nevoie de un om pentru un spectacol s-ar putea ca cineva să te aibă în minte și să aibă convingerea că te încadrezi cerințelor.

Ai făcut un scop din asta? Să mergi pe acest drum al expunerii sau pur și simplu așa s-a întâmplat?

Am avut un scop, nimic nu este întâmplător. Puteam să fiu mai relaxat și să zic că sunt student la facultate și că nu pot în același timp să și practic meseria. Aș sfătui toți studenții, indiferent de secția la care studiază, să fie prezenți dacă au șansa să trăiască o experiență practică în domeniu, indiferent că joacă, montează, aranjează lumini, orice este bine venit. Nu îi îndemn să neglijeze facultatea, dar, după părerea mea, experiențele înseamnă o a două școală. Pe mine experiențele m-au ajutat mult. Am întâmpinat, de exemplu, dificultăți în diferite proiecte și mi-am dat seama că pot cere anumite sfaturi de la profesori. Mi se pare normal să ai colaborări din timpul școlii. Sunt lucruri de care nu te lovești în școală, profesorii nu pot acoperi tot necesarul. În școală faci niște exerciții, dar e bine să te lovești de anumite experiențe.

Joci rolul asistentului doctorului Fred în comedia „Toc Toc”. Cum ai ajuns să fii distribuit și ce înseamnă acest lucru pentru tine?

Cu Mihaela Popescu, producătoarea, m-am cunoscut la Boeing Boeing, unde am făcut parte din echipă. Ea a remarcat faptul că eram entuziasmat și îi plăcea devotamentul meu. La următorul proiect, când a făcut propunerile pentru regizor, am fost și eu pe lista de actori. Regizorul Ricard Reguant este pentru a două oară în țară, a făcut și muzicalul „Chicago” la Teatrul Național, m-am simțit onorat să lucrez cu el și mă bucur mult că a avut răbdarea necesară pentru acest lucru. Îmi pare bine că pot să fiu lângă actori mari cum este domnul Mihai Gruia Sandu. La început mă simțeam intimidat, pentru că în acest spectacol sunt distribuiți actori cu experiență precum Andrei Duban, Monica Ciută, Anca Țurcașiu, Andreea Samson și îți dai seama… eu un tânăr student, singurul student din această echipă. Dar tot ei m-au ajutat să depășesc această barieră și să mă pot concentra și lucra la același nivel.

Pe lângă asta mânuiești păpuși de dimensiuni reale în „Reflection”, spectacol al companiel Lightwave. Ce rol preferi? Pe cel de actor sau pe cel de actor-păpușar?

Am avut norocul să intru în „Reflection”, înlocuind o persoană. Proiectul exista deja de un an și a fost dorința mea de a o contacta pe Cristina Andreea Ion și a-mi exprima aprecierea față de ei. Visam efectiv să fiu în acest proiect și îi urmăream foarte des. Nu am studiat păpuși bunraku la școală și când am primit propunerea am avut, cu toată dorința mea de până atunci, o oarecare reținere. În primul rând trebuie să fii un bun actor, apoi să ai o tehnică bună, să trăiești odată cu păpușa, dar ingredientul cheie la această păpușă e că trebuie să existe și un anumit tip de coordonare, pentru că nu ești singur în mânuirea ei, deci trebuie să fii atent și să te coordonezi perfect cu ceilalți colegi. Aici a fost pentru mine o provocare și o emoție. Dar am avut parte de oameni care au avut răbdare, timp și nervi să mă învețe anumite lucruri, într-un timp scurt. „Toc Toc” și „Reflection”, două spectacole total diferite, destinate unor categorii de public diferite… Ce pot spune, am preferat să îmi chem apropiații la ambele spectacole și să arăt că pot să fac două lucruri distincte. Îmi plac ambele, nu pot alege între ele.

Deși ești foarte tânăr, ai un CV artistic din care reiese că ai făcut lucruri diverse, dar care au în comun arta. Trăgând o linie, de ce experiență te simți cel mai legat sufletește?

Asta este cel mai interesant, că nu am mers doar pe o singură direcție ca să pot spune că spectacolul X a fost mai important pentru mine decât spectacolul Y. Am făcut multe lucruri. Am încercat din toate: spectacole cu păpuși pentru copii, spectacole pentru adulți cu păpuși, actorie de teatru, am avut apariții în videoclipuri, în filme. Toate mi-au marcat sufletul. Dar aș putea menționa faptul că prima actriță cunoscută alături de care am jucat a fost Alexandrina Halic. Am avut un scurt moment cu ea în emisiunea „În curtea bunicilor”, o emisiune pentru copii, difuzată de TVR 2. În această emisiune erau invitați copii să cânte, dar uneori se făceau ediții speciale, unde se pezentau anumite povești, de exemplu, când am participat eu, jucam un fragment din „Frumoasa și bestia”, eu având rolul prințului, iar doamna Alexandrina Halic era bătrânica aceea care l-a transformat pe prinț în bestie. Atunci am conștientizat pentru prima dată cât este de important să ai lângă tine un partener experimentat, am fost privilegiat să pot învața și lucra cu un om atât de valoros.

Te-aș întreba ce te vezi făcând peste cinci ani. Dar ar fi un clișeu. Cred însă că ai planuri, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Cum ar suna ele?

Planuri există, dar știi cum e cu planurile. Cele de acasă nu se potrivesc cu cele din târg.

Să le spunem dorințe, atunci…

Îmi doresc în primul rând să fac mereu meseria asta și să nu fiu nevoit să fac alte lucruri pentru a mă putea susține financiar. Și indiferent de nivelul la care voi ajunge să lucrez, nu cred că voi refuza proiecte mici, sub pretextul că nu mă întorc de unde am pornit. Sunt genul de om care acceptă cam orice provocare. Dorința mea este să fac ceea ce fac acum și să pot îmbina în continuare teatrul dramatic cu păpușile. Vreau ca lumea să cunoască și să descopere cât mai mult din lumea spectacolelor pentru păpuși, pentru că ele nu sunt destinate doar copiilor, cum există această percepție greșită. Îmi doresc să fiu implicat în cât mai multe proiecte și mi-ar plăcea să fac televiziune, să apar mai mult, pentru că „o secundă la televizor înseamnă o stagiune de teatru”.

Lumea nu este încă educată să înțeleagă ce se întâmplă la secția Păpuși și Marionete. Și de multe ori se întâmplă să mergi la castinguri sau probe pentru un rol și directorul de casting sau producătorul nu înțelege ce e cu această secție, preferând să caute studenți sau absolvenți de Arta Actorului. Mulți cred că pentru a fi actor-păpușar necesită multă tehnică și cam atât. Nu este așa.

Te-ai gândit să te axezi pe ceva anume? E evident din răspunsurile tale că ești deschis la orice, dar e ceva ce vrei să faci într-o proporție mai mare decât toate celelalte?

Sunt deschis la orice, dar mă văd mai mult axat pe treaba asta cu păpușile pentru adulți. Îmi dau seama că oamenii mă contactează mai mult pentru spectacole cu păpuși. Lumea nu este încă educată să înțeleagă ce se întâmplă la secția Păpuși și Marionete. Și de multe ori se întâmplă să mergi la castinguri sau probe pentru un rol și directorul de casting sau producătorul nu înțelege ce e cu această secție, preferând să caute studenți sau absolvenți de Arta Actorului. Mulți cred că pentru a fi actor-păpușar necesită multă tehnică și cam atât. Nu este așa. Într-o mânuire, tehnica reprezintă o mică parte, dar restul, însemnând partea creativă, vine tot din tine, din actor. Intențiile unei păpuși, replicile, toate vin de la tine. Asta nu înțelege lumea, că pentru a fi un actor-mânuitor de păpuși bun, trebuie mai întâi să fii un actor bun.

Spune-mi câteva nume cu care ți-ar plăcea să lucrezi, pe viitor. Indiferent că sunt actori, regizori…

Orice experiență pentru mine este bine venită. Îți dai seama că mi-ar plăcea să joc pe scenă alături de Dan Puric, de exemplu, cum în egală măsură mi-ar plăcea să joc într-un spectacol făcut de Cristian Pepino. Pe de altă parte aș vrea să joc într-un spectacol făcut de Radu Afrim, mă declar un mare fan. Am văzut multe spectacole montate de el, în diferite locuri și îmi place tot ce face el. Are ceva diferit, nu știu, face exact genul de teatru care îmi place mie, misterios, ciudat.

Dar dintre numele cu care ai avut ocazia să lucrezi până acum, de care ai fost cel mai încântat?

Cel mai încântat am fost că am avut șansa să joc alături de Mihai Gruia Sandu. Este unul din lucrurile cu care mă mândresc cel mai mult. Știam că este un actor foarte bun, îl admiram, dar când l-am cunoscut am realizat nu doar că așa este, ci chiar mai mult. Regret că nu l-am mai prins ca profesor la secția de Păpuși. Experiența alături de el a însemnat foarte mult.

Nimeni nu poate vinde o rețetă, dar crezi că poți să dai trei sfaturi colegilor, studenți sau aboslvenți, pentru a reuși să își facă meseria? Trei pași pe care i-ai urmat și la tine au funcționat.

Cum ai spus și tu, nu există neapărat o rețetă, fiecare are un drum al lui și nu prea mă simt în măsură să pot sfătui pe alții. Dar, după părerea mea, cel mai important este să furi meserie, dar nu în sensul de joc actoricesc. Pur și simplu să iei exemplu, mai ales de la cei care fac teatru independent și încearcă să scoată la lumină anumite spectacole. Să fure din entuziasmul și dorința lor de a face lucruri. Eu de exemplu, am lucrat într-o companie de teatru, unde se făceau spectacole pentru copii și ne plimbam cu ele prin țară. Toată treaba asta m-a ambiționat să îmi fac propriile spectacole. Cu ajutorul unui impresar, acum spectacolele mele se joacă în diferite orașe. Primul meu spectacol, Cenușăreasa a luat naștere din ambiție. Eu am făcut scenariul, regia, apoi am primit ajutor cu muzica, am înregistrat voci într-un studio cu ajutorul unei colege… Revin la cei trei pași, ar mai fi acela de care vorbeam la început, care la mine a funcționat foarte bine și anume expunerea. Să nu lipsească de la evenimentele importante, lansări de carte, premiere de spectacole, de film, unde au șansa să cunoască lume din domeniu. Și ultimul, dar poate cel mai important este acela de a merge la castinguri. Încurajez încercările, indiferent din ce direcție vin.