Cuvântul. Textul. Acţiunea. Pragurile. Parcursul scenic. Spectacolul deja e „antamat” ar spune David Esrig care porneşte în căutarea unui teatru existenţial cu fiecare nouă lectură a unui text. Punctul de plecare atunci când vorbim despre metoda de lucru a lui David Esrig este decodarea textului. Etapa lecturilor nu este doar o trecere în revistă sumară, acomodarea rapidă cu textul pentru a putea sări direct pe scenă, la mişcare, şi apoi la repetiţiile generale. „Lucrul la masă” e cea mai valoroasă necunoscută în ecuaţia pe care actorii împreună cu regizorul trebuie să o rezolve pentru a monta spectacolul.
David Esrig, aşa cum el însuşi o afirmă, este în căutarea unui teatru existenţial, „teatrul mărturie în care se exprimă nişte voci profunde, sincere şi artistice”. Este vorba de găsirea resorturilor reale ale acţiunilor şi cuvintelor noastre; o sondare aplicată pe text care vizează scoaterea la lumină a unor sensuri ascunse de ochiul superficial. Termenul utilizat de David Esrig nu porneşte din curentul existenţialist, ci din definiţia din dicţionar a cuvântului existenţă, aşa cum încearcă el să o decodifice. „Faptul de a exista, de a fi real” – de la evidenţa cea mai clară, prin cercetare atentă se poate ajunge la structura din spatele acestui fapt banal. Pentru a fi real pe scenă, pentru a exista, nu e suficient să fii ci mai ales să ştii de ce eşti. Având descifrat mecanismul din spatele prezenţei, intenţiile din spatele cuvintelor, acţiunile care alimentează necesitatea personajului de a fi pe scenă, poţi spera să obţii simplu efecte spectaculoase. Pentru a ajunge la puritatea formei, la esenţă, e nevoie de o cercetare atentă a suprafeţei – a existenţei.
În faza de lectură parcursul e stabilit din raţionamente logice: se porneşte de la cuvânt, se caută acţiunile fizice pe care acesta le ascunde, pentru a ajunge la raţiunile psihologice, din care aceastea sunt iniţiate. Primul strat de înţelegere e cel al acţiunii conţinute de cuvânt – rezumându-ne aici nu putem spera decât la un teatru facil, adresat unui public permisiv, venit doar pentru entertainment în sala de spectacol. Următoarea etapă constă în descoperirea acţiunilor din jurul textului, plasarea subtextului în context. Cu cât subtextul va fi mai bogat, cu atât va creşte complexitatea acţiunilor şi calitatea interpretării. Cel ce-al treilea nivel de înţelegere este şi cel mai delicat – capacitatea de a înţelege subconştientul personajului nu este la îndemâna oricui. Prin exerciţiu, însă, şi prin parcurgerea sistematică a drumului către această înţelegere, este posibil ca sensibilitatea proprie, instinctul, să demareze procesul de recuperare al modalităţii de interpretare a acestei zone. Metoda în sine are ca scop imediat pregătirea acestei întâlniri dintre actor şi esenţa personajului său.
Pentru a putea interpreta şi reprezenta pe scenă acest nivel atât de abstract în fond e nevoie ca premisele, antrenamentul, să fie deja parcurs. Putem „momi” starea cu instrumentele cele mai raţionale şi analiza cea mai amănunţită. David Esrig crede în actorul preocupat, inteligent. Colaborarea dintre el şi echipa cu care lucrează se bazează tocmai pe acest respect profesional şi pleacă de la premisa că instinctul actorului e stimulat de cercetare, documentare şi înţelegerea textului. Documentarea are prea puţin în comun cu cercetarea superficială a contextului, a epocii în care se petrece acţiunea – abordarea tradiţională. Biografia personajului îl interesează doar în limitele stricte ale textului. Background-ul social, trecutul ipotetic, intenţiile autorului, mesajul operei – toate concură către un singur punct nodal de interes: intenţia. Dacă acest evantai de faţete contribuie cu ceva la intenţia unei situaţii sau a unei replici, atunci ele pot fi valorizate. Altfel, acest peisaj artificial ridicat în jurul personajelor nu face decât să îndesească hăţişul în care sunt ascunse esenţele.
„Cuvintele sar din pagină!” Nu o dată l-am auzit pe David Esrig spunând asta. Acţiunea curge ca un izvor subteran dedesuptul vorbelor şi trebuie scoasă la lumină. E chiar conceptul aristotelian de bază – teatrul înseamnă acţiune. Exact în căutarea acestei acţiuni generatoare de emoţie porneşte David Esrig când începe lucrul la un text. Desface sensuri şi reorganizează materialul literar iniţial până îl reconfigurază ca suport dramatic. Găseşte acţiuni în spatele unor fraze plastice sau le construieşte din imagini sugestive. Totul pornind de la text. Asumându-şi şcoala stanislavskiană, vrea să iasă din „aici şi acum”, să sondeze mai departe şi să găsească teatrul dincolo de realismul psihologic imediat. Are acelaşi devotament pentru amănunte şi e la fel de convins că repetiţiile pot releva nuanţe care să descătuşeze fantezia creativă a actorului. Miza, însă, e alta: reprezentarea existenţei, şi nu a realităţii.
Print