Știi că e timpul perfect de stat pe-afară atunci când auzi voci de copii (uneori și țipete) de pe străzile din jurul blocului. Se declanșează în acel moment un sentiment familiar, care apasă pe butoanele memoriei și te trimite în copilăria ta, când realmente uitai să te întorci când se înnopta. Cine spune că în București copiii nu ies la joacă stă prea mult în casă și cu geamurile închise.
Cred că una dintre calitățile umane este instinctul ludic, cu care ne naștem și pe care îl păstrăm pentru totdeauna, el revenind sub diverse forme în toate etapele existenței noastre. Pun pariu că marea majoritate știe și/sau a jucat cel puțin o dată până acum Catan sau Activity. Jocurile de societate au devenit o modalitate de petrecere a timpului liber, fiind frecventate de un segment destul de larg de persoane și asta pentru că, indiferent că recunoaștem sau nu, ne place să ne jucăm, răspundem pozitiv provocărilor și intrăm în competiție aproape imediat. Iar supărările sau reușita pot fi uneori luate în serios chiar prea mult. Mai asumat și mai dramatic decât în copilărie, când miza era doar amuzamentul. Jocul oferă contexte suficiente pentru raporturile de putere dintre noi, însă fără teama unei finalități, totul fiind acceptat prin convenție.
Vă mai amintiți De-a baba oarba? Cineva stătea în mijlocul cercului, legat la ochi și trebuia să îi prindă pe ceilalți, ghicind persoana atinsă, care urma să-i ia locul. Din perspectivă psihologică, jocul dezvoltă abilitățile participanților, stimulând atenția prin auz și atingere, dar și memoria prin reținerea numelor celorlalți. Dar cum ar arăta varianta pentru adolescenți și ce anume le induce el? Cea mai recentă premieră din cadrul Programului 9G la TNB ne dă ocazia să aflăm.
Sub titlul original „Jocuri în curtea din spate”, scriitoarea de origine israeliană Edna Mazya lansează piesa în 1993, pornind de la un caz real, într-o societate predispusă la violență, dar nu de ieri sau de azi, ci dintotdeauna. Deși la prima vedere povestea are toate datele unei știri de pe prima pagină a ziarelor, textul relevă o situație dramatică cu puternice accente teatrale. Cu structura unui construct judiciar, publicul descoperă drama lui Dvori Manhes, o adolescentă de 14 ani, din dublă perspectivă: ca observator neimplicat al faptelor întâmplate și ca martor la procesul de judecată. El, practic, încasează atât argumentele acuzării, cât și pe cele ale apărării. Dvori intră în conflict cu alți patru adolescenți, colegi de școală, pornind de la pretextul unui joc nevinovat. Curiozitățile pubertății, excesul de sarcasm, doza de adrenalină și pulsiunile sexuale vor îndrepta tachinările lor aparent inocente către secvența unui viol.
Montarea de la Teatrul Național îi aparține lui Radu Stoian, care este și protagonist în propriul spectacol. Fiind un proiect câștigător în cadrul Programului 9G, echipa de creație este alcătuită din tineri artiști. Opțiunea lor pentru un astfel de text mă duce cu gândul la poziția pe care ar trebui să o avem cu toții vizavi de ceea ce li se întâmplă adolescenților și să devenim mai prezenți, mai conștienți la repercusiunile pe care le pot avea asemenea jocuri cu final nefericit asupra viitorilor adulți. Un caz auzit la televizor poate nu ne va convinge că ceva se întâmplă undeva pe stradă, în parc sau în spatele blocului, însă un spectacol de teatru te țintuiește în scaun și te pune pe gânduri, fără nicio altă scăpare. Raportat la spațiul nostru geografic și cultural, alegerea titlului „De-a baba oarba” mi se pare inspirată și justificată, conținând impulsurile necesare pentru ca fiecare să aibă un flashback din propria copilărie. De asemenea, e o metaforă pentru ignoranța unei societăți care știe, dar nu acționează.
Împreună cu Samuel Mihailovici, regizorul gândește conceptul scenografic, utilizând spațiul de la Sala Mică la capacitatea sa maximă. Pentru păstrarea celor două planuri narative, ei delimitează scena, oferind trei sferturi desfășurării acțiunii din parc și un sfert procesului, care are loc în avanscenă. Deloc sofisticat, fără o explozie de elemente, decorul recompune un parc din colțul unui bloc. Un covor sintetic verde, un leagăn, o bancă (insuficient fixată pentru a nu se deplasa în timpul mișcării actorilor) și patru fotolii concept, încercând să ilustreze tufișuri. Recunosc, am așteptat pe tot parcursul spectacolului să se întâmple ceva cu respectivele, însă singura modificare a apărut atunci când unul dintre actori a întors, din greșeală, unul dintre fotolii. Spațialitatea sălii de judecată a fost redată ceva mai ingenios – cu ajutorul unor simple scaune negre și al unei lumini calde și intime ce cădea perpendicular pe chipurile avocaților. Acestea erau utilizate și în pozițiile actorilor, reprezentând Acuzarea și Apărarea, unii stând în șezut, iar alții în picioare, pe scaune. Simplu, dar eficient în susținerea unei idei regizoralo-scenografice.
Cei cinci actori din distribuție sunt (destul de) tineri și asta se observă. Știm deja de la început că vor avea cu toții dublu rol, iar schimbarea dintr-un personaj în altul se face la vedere, trecând de la costumele cotidiene la roba de avocat sau procuror. Procesul de tranziție nu e suficient de nuanțat, personajele-avocați neavând partituri ample și nici trăsături particulare. Însă o reții pe Procuroare, interpretată de Alexandra Spătaru cu multă responsabilitate și o siguranță de sine care domină cele patru prezențe masculine. O cunoaștem mai întâi în rolul lui Dvori, adolescenta agresată, căreia nu-i acordă prea multe nuanțe (de altfel, nici nu o cere personajul), ci o abordează firesc, fără reacții exagerate sau voci subțiate. E naturală în scenă și se lasă condusă de personaj atât cât consideră că trebuie. Am observat în abordarea Alexandrei Spătaru o lascivitate pe care i-o atribuie lui Dvori, astfel încât adolescenta nu mai poate fi achitată de orice vină. Ea contribuie inconștient la ceea ce urmează să i se întâmple. Din gașca bad guys-ilor fac parte Radu Stoian, Adrian Loghin, Florin Crăciun și Adrian Georgescu. Recunoaștem în personajele lor tipologii distincte. Avântați în calea spre maturizare, băieții beau bere, fumează și înjură, dar când încep o partidă de fotbal, uită să se mai oprească. Adrian Loghin este tocilarul clasei, semi-amorezat de Dvori, acel gică-contra care strică toate combinațiile. Sincer până în măduva oaselor și bolnav de astm, pe deasupra. Sensibilitatea personajului pare un pic forțată, așa cum reiese din interpretarea lui Adrian Loghin. Cei trei „muschetari”, jucați de Radu Stoian, Florin Crăciun și Adrian Georgescu, (probabil) umblă peste tot împreună, fără să fie neapărat cei mai buni prieteni. Sunt expansivi, colerici și îngâmfați. Au doar 14-15 ani și cunosc tainele întregii lumi. Își construiesc personajele dintr-un exces de grimase și mișcări dinamice, păstrând inconștiența faptei lor la nivel pur fiziologic. Din scaunul sălii, izbutești cu greu să-i citești vreun pic. Sunt, de fapt, doar niște puștani ghidați de instincte pe care nu știu să le definească și să le controleze.
De-a baba oarba nu mai e un simplu joc. Experiențele pe care tinerii le trăiesc astăzi în spatele blocului devin cu ușurință traume. Jocurile lor au întotdeauna o componentă agresivă, care, iată, e un pretext infailibil pentru incidente. Spectacolul de la TNB repune în discuție subiectul piesei Ednei Mazya, destul de montată la noi în țară. Prin prisma unei echipe tinere de creatori, asistăm la un proces fără deznodământ. Am urmărit faptele, i-am crezut sau nu pe făptași, acum îi revine responsabilitatea fiecărui spectator de a-și stabili verdictul. Și de a face ceva.
Teatrul Național București
„De-a baba oarba” după Jocuri în curtea din spate de Edna Mazya
Adaptarea: Ada-Maria Ichim
Regia: Radu Stoian
Asistența de regie și coregrafia: Teodora Budescu
Concept scenografic: Samuel Mihailovici
Compoziția muzicală: Aurel Ciucur
Lighting design: Cristian Ciopată
Sunet: Daniel Octavian Nae
Regizor scenă: Daniel Buglea
Distribuția:
Gidi Betser / Avocat: Adrian Georgescu
Sela Borohov / Avocat: Florin Crăciun
Asaf Saharov / Avocat: Radu Stoian
Shmulik Kuper / Avocat: Adrian Loghin
Dvori Manhes / Procuroarea: Alexandra Spătaru
Foto: Florin Ghioca
Producție realizată de Centrul de Creație și Cercetare „Ion Sava” în cadrul programului 9G la TNB.