De cât umor englezesc e nevoie ca să iasă o comedie bună? Nu avem idee, dar cert e că Peter Shaffer a găsit formula potrivită. Chit că empatizezi cu acest gen sau nu, scriitura lui te cucerește fie prin comicul de situație, fie prin complexitatea personajelor sale. Ne reîntâlnim cu numele dramaturgului britanic la Teatrul Arte Dell`Anima, unde Geanina Hergheligiu a montat „Lettice și Leușteanul”.
Scris în 1986, textul a fost mai puțin cunoscut în plan internațional ca „Amadeus” sau „Equus”. Dincolo de titlul ușor bizar, se ascunde o poveste misterioasă, care se lasă încet descoperită. Parcursul biografic al lui Lettice Douffet se construiește cu fiecare tablou, intrând parcă tot mai adânc în intimitatea protagonistei. O cunoaștem pe actrița pasionată de istorie care lucrează ca ghid turistic la Conacul Fustian. Felul său bombastic de a prezenta faptele istorice trezește suspiciunile Consiliului Conservării și Protejării Obiectivelor Istorice ale Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord. Stilul său de viață monoton, scufundat în interpretări patetice ale unor secvențe din alte timpuri, va fi întrerupt brusc de prezența lui Charlotte (Lotte) Schoen, reprezentanta Consiliului. Rămasă fără slujbă, Lettice se refugiază în singurătatea apartamentului ei, bea un amestec neobișnuit de pe vremea dinastiei Tudorilor și va lega o relație de prietenie tumultuoasă cu Lotte. Totul va culmina cu o întâmplare nefastă, în urma căreia amândouă ajung implicate într-un proces public împreună cu avocatul Bardolph.
Intriga pare pe cât de amestecată, pe atât de complicată, dar, în esență, poartă o încărcătură emoțională puternică. Vorbește despre dramele unor personaje care se ascund în deghizări și evadări înapoi în timp. Spectacolul de la Arte Dell`Anima încearcă să pună întregul context într-o lumină mai light, în care primează satiricul și nevoia de a fi înțeles. Dimensiunea tragică trece în plan secund și reușește să ajungă la spectator doar în scena mărturisirilor celor două prietene. Decorul nu are prea multe elemente, singurele indicii pentru spațiu fiind patru pânze pictate, realizate de Alina Mavru, pe care actorii le dau singuri la o parte. În ceea ce privește indicii temporali, melodiile alese pentru schimbarea scenelor nu au prea mare legătură cu ce se întâmplă în spectacol.
Alegerile regizorale pun accentul pe destinul de un comic amar al lui Lettice și conturează celelalte povești secundare în jurul său. Fără să funcționeze în contrapunct, relatările personajelor se derulează expozitiv. Fiecare își are traseul bine stabilit și nici măcar atunci când intră în contact – momentul de sinceritate dintre Lettice (Crina Lință) și Lotte (Ioana Pavelescu) –, tensiunea nu este suficient de puternică. Rămâne fiecare prinsă în propria povestire. Crina Lință creează o Lettice destul de lucidă în fantezismul său actoricesc. Își face intrarea în scenă repetitiv – spectatorul înțelegând convenția zilelor ce se derulează la fel –, însă întreaga secvență se resimte ca fiind prea lungă. Rolul nu presupune o compoziție, așa că ea optează pentru o interpretare curată, ponderată. Are intuiția de a crește intensitatea replicii atât cât trebuie și de a-i atribui cantitatea de emoție necesară. Ioana Pavelescu o prezintă pe Lotte ca pe o femeie determinată, acționând mereu conform normelor și în acord cu societatea. Sarcastică, jucând o detașare bine intenționată, ea ar fi putut jongla mai mult cu personajul său. Contextual, Lotte are un monolog de forță pe care Ioana Pavelescu îl conduce un pic prea rigid. În încercarea de a păstra apanajul dur al personajului, nu-și dă voie să fie prea afectată.
Așa cum au fost transpuse scenic de actrițe, cele două personaje se susțin mai mult intrinsec. Înțelegem că fiecare are o poveste în spate pe care vrea să o spună, dar, fiecare rămâne la fel de auster, chiar și după întâlnirea cu celălalt. Departe de a fi un clișeu (sau nu?), unica prezență masculină din spectacol creează o punte de legătură. Interpretând patru personaje, definite cu atenție la detalii, Silviu Biriș rămâne cel mai autentic și mai savuros. El reușește, fără doar și poate, să condimenteze acțiunea scenică. Partiturile lui par că sparg unitățile și aduc prospețime și vitalitate. Însă nu el e protagonistul. Și nici măcar prin scurtele intervenții nu echilibrează ritmul spectacolului.
Geanina Hergheligiu se află la a doua întâlnire cu dramaturgul britanic, după ce a pus în scenă în facultate „Equus”. Vine din Bucovina, este licențiată în drept și regie de teatru și printre pasiunile sale se numără pledoariile și găsirea unor soluții juridice – ceea ce se reflectă și în spectacolul de față. Teatrul a devenit o constantă în cariera sa, montând din 2013 și până acum preponderent piese din repertoriul clasic. Motivul pentru care a ales acest text pare destul de evident, însă lucrul cu umorul britanic implică întotdeauna un risc, iar rezultatul poate fi îndoielnic, dacă argumentele nu sunt valide și nu justifică mesajul.
În „Lettice și Leușteanul” există o anacronie frapantă. Fiecare personaj are un timp personal, dar nu încărcat de poezie precum în cazul lui Cehov, spre exemplu. Lettice a atins un nivel de autosuficiență trăind printre recuzită învechită, gastronomie și băuturi renascentiste și istorii inventate de ea însăși. Lotte își caută sensibilitatea pierdută în povești de dragoste, iar avocatul Bardolph se agață de întâmplarea cu iz criminal a celor două prietene și simte o atracție față de Lettice fără o explicație coerentă. Par trei bucăți de viață luate întâmplător și aduse pe o scenă mică la Arte Dell`Anima, în speranța că se vor intersecta și vor da naștere unui spectacol impresionant. Nu se întâmplă asta. Conceptul spectacolului are stângăciile sale și nu vine în ajutorul textului lui Shaffer, ba din contră, îl transformă într-o simplă comedie bulevardieră. Indiferent de contribuția și încercările actorilor, lipsiți de o regie ofertantă, spectacolul fură câteva zâmbete și cam atât.
Teatrul Arte Dell`Anima
Lettice și Leușteanul de Peter Shaffer
Distribuția:
Lettice Douffet – Crina Lință
Charlotte/ (Lotte) Schoen – Ioana Pavelescu
Țâfnosul /Framer/Jim Mackintosh/ Mr. Bardolph – Silviu Biriș
Regia: Geanina Hergheligiu
Pictură decor: Alina Mavru
Sound&light: Alex Bibere
Print