De ce nu e toată lumea la Craiova sau cine e interesat de „Shakespeare al tuturor”

În aceste zile, la Craiova se desfăşoară o nouă ediţie e Festivalului Internaţional Shakespeare. Douăzeci de ani, nouă ediţii şi 450 de ani de la naşterea lui Shakespeare. Într-o ţară cu o lume teatrală relativ mică, dar efervescentă şi plină de festivaluri în fiecare oraş care are un teatru, Festivalul Shakespeare este un meteorit. Calitatea spectacolelor invitate, trupele care vin la Craiova au un nivel care e atins de puţine alte evenimente din România. Iar Craiova se află la doar câteva ore de mers cu trenul de Bucureşti… Şi, deşi în aceste zile, între 23 aprilie şi 4 mai se pot vedea aici unele dintre cele mai importante spectacole ale lumii, cu nu bilet la un preţ derizoriu, trebuie s-o spun (20 de lei e indecent de puțin pentru asemenea producţii), totuşi publicul nu se înghesuie. Şi nu se înghesuie cu adevărat nici lumea teatrală… Prea puţini regizori şi actori (ca să fiu eufemistică) au fost în sală zilele astea. Se pare că ne suntem de ajuns… Sau că publicul larg e mai degrabă dispus să dea 150 de lei pe un bilet la una dintre şuşele de mare succes care colindă teatrele de prin ţară decât să vină la… „Richard III” din Africa de Sud sau la „Mult zgomot pentru nimic” al celebrului Teatru Globe, sau la „Măsură pentru măsură” al Teatrului Vahtangov din Moscova. De ce? „Aceasta e întrebarea.”

Festivalul se desfăşoară în acest an sub genericul „Shakespeare al tuturor”, iar faptul că există, ştie toată lumea, i se datorează lui Emil Boroghină. Ediţia a IX-a se doreşte una mai puţin elitistă, spunea el: „Dacă se poate spune că Festivalul a avut, mai ales la ultimele sale ediţii, un caracter uşor elitist, adresându-se preponderent cunoscătorilor, oamenilor de teatru, se

doreşte ca, prin spectacolele programate anul acesta, el să se adreseze unor categorii mult mai largi de spectatori”. Şi totuşi, deşi sălile la Craiova au fost pline, gustul publicului pentru capodoperă nu este (încă?) suficient exersat, iar interesul nu e la nivelul pe care un asemenea eveniment ar trebui să-l suscite.

Primele zile au adus la Craiova (şi la Bucureşti, unde se desfăşoară o mică aripă a festivalului) producţii pe care puţine manifestăi ale lumii le pot aduna laolaltă. În deschidere, Teatrul Globe, care în prima seară a jucat afară, în piaţă, la apusul soarelui, în faţa unor spectatori jumătate trecători ocazionali, jumătate interesaţi de spectacol, care au stat de la început şi până la sfârşit să vadă „Mult zgomot pentru nimic” jucat de nişte actori cu o tehnică desăvârşită, în stilul pur şi căutând autenticul practicat de Globe. Ba unii dintre spectatori au venit şi în a doua seară, când ploaia rece – pe care au adus-o cu ei de la Londra, cum a glumit unul dintre actorii din trupă – i-a trimis pe cei de la acelaşi Teatru Globe să joace în foaierul Teatrului „Marin Sorescu”. O spectatoare extrem de încântată şi-a sunat în pauză toată familia şi toţi prietenii să vină la teatru că e „super. E mai bine ca aseară, ca se aude mai bine. Şi cântă frumos… Ai timp să te îmbraci şi să vii repede, mai durează vreo oră aici şi pe urmă mergem la KFC… să luăm o aripioară…”.

După Globe, Teatrul Naţional din Budapesta şi „Cum vă place”, în regia lui Silviu Purcărete. Un spectacol mult aşteptat al ediţiei din acest an a Festivalului Shakespeare, pentru că Silviu Purcărete este unul dintre regizorii care stârnesc interesul tuturor categoriilor de public din România, iar pe al lumii teatrale a priori… Ceea ce s-a întâmplat şi la Craiova. Iar spectacolul din Ungaria a fost o producţie sută la sută în maniera Purcărete, în toate sensurile acestui cuvânt, inclusiv cele peiorative, o producţie în care se simte gustul fondurilor suficiente, ceea ce duce la o inflaţie de mijloace scenice. O producţie din care umorul lipseşte mai mult sau mai puţin justificat şi în care distribuţia este masculină, mai mult sau mai puţin justificat… cu o scenografie copleşitoare semnată de Helmut Stürmer.

Două spectacole după acelaşi text, „Richard III”, unul după altul, în aceeaşi seară, în a treia zi a festivalului: primul AM Production, în colaborare cu National Arts Festival şi Market Theatre din Cape Town din Africa de Sud, iar al doilea, care se va juca şi la Bucureşti pe 29 şi 30 aprilie, la Teatrul Odeon, o producţie a Teatrului Naţional din Beijing. Cel dintâi, o excelentă transpunere scenică a lui Fred Abrahamse, cu toate rolurile interpretate de trei actori, cu un Marcel Meyer seducător în rolurile Richard III, Lady Anne şi Regina Margaret. Cel de-al doilea, o interesantă traducere a poveştii, plină de elemente de intertextualitate şi imagini poetice.

Sâmbătă seara „Măsură pentru măsură”, de la Teatrul Vahtangov din Moscova, în regia lui Yuri Butusov, iar duminică seara, „Comedia erorilor” în regia lui Edward Hall şi Propeller Theatre Company, din Marea Britanie. Finalul primei săptămâni a Festivalului Shakespeare 2014.

Pentru cine a fost la Craiova în aceste zile, a fost evident că spectacolele din festival au avut nu doar un nivel foarte ridicat (ceea ce, de obicei, în teatrul românesc a ajuns să fie sinonim cu un soi de elitism greşit înţeles), ci şi priză la public. Cine nu a ajuns la Craiova mai are timp până la sfârşitul acestei săptămâni. Asemenea spectacole se pot vedea o dată în viaţă…