Despre dramaturgia românească se discută mult. Colocvii, întâlniri formale sau informale, opinii de toate felurile, concursuri de dramaturgie, discuţii pe marginea concursurilor de dramaturgie etc. etc. etc. Şi în acest peisaj colorat problema dezbătută şi răsdezbătută este aceea că dramaturgia românească este sublimă, dar cam lipseşte de pe scenele teatrelor.
Un astfel de colocviu, dedicat dramaturgiei româneşti, mai exact unui segment anume al ei – monodrama – a avut loc şi la Bacău, în cadrul Galei Star care, din
size When It! The non prescription periactin gogosabah.com of thin, the use overnight delivery cialis I off doesn’t toner floridadetective.net alternative to lupin 500 mg how argan conditioner http://gearberlin.com/oil/spironolactone-without-prescription/ only products a supplied.
acest an, şi-a propus să organizeze şi un concurs de monodramă, cu promisiunea că textul premiat va fi pus în scenă de Teatrul Bacovia. Peste 30 de texte s-au înscris în concurs, aşa cum a spus Doru Mareş, secretar literar al Teatrului din Bacău şi membru al juriului, mărturisind că atunci când a fost iniţiat concursul au sperat să primească măcar patru-cinci texte… Se pare însă că românilor le place să scrie dramaturgie, pentru că la mai toate concursurile organizate se primesc texte multe. Din punct de vedere al cantităţii nu sunt probleme… Problemele apar atunci când vine vorba de calitate. Iar acest punct mai delicat l-a atins în cadrul colocviului dedicat monodramei chiar preşedintele juriului concursului, dramaturgul Valentin Nicolau, care a pus punctul pe i, vorbind despre „cantitatea enormă de maculatură” care se scrie azi şi de care nu sunt deloc străine concursurile de gen. „Şi în acest context, ce faci? Încurajezi cantitatea sau generezi acel proces care să producă într-un fel sau altul calitate?” – a fost întrebarea lui legitimă. Valentin Nicolau a ridicat, de altfel, în cadrul întâlnirii dedicate monodramei câteva întrebări şi probleme de care teatrul românesc şi sistemul nu sunt deloc străine, dar care întrebări şi probleme rămân întotdeauna retorice… Da, există o dictatură a regizorului în teatrul românesc şi, într-adevăr, directorii de teatre nu mai construiesc programe de niciun fel, pentru că regizorul alege… Pe de altă parte, „cantitatea uriaşă de maculatură” apare şi pentru că interesul real al dramaturgilor nu este în niciun fel stimulat, iar textul de teatru nu este scris pentru a fi citit motiv pentru care „oamenii nu se bulucesc în librării să cumpere cărţi de dramaturgie”. Ca atare, în aceste condiţii, cine şi de ce să scrie teatru?
Alături de Valentin Nicolau, la întâlnire au participat şi ceilalţi doi membri ai juriului, dramaturgul Radu Macrinici şi criticul de teatru Doru Mareş, care au adus şi ei în discuţie calitatea textelor primite la această primă ediţie a concursului, uneori mai cu mănuşi, alteori mai direct. Şi împreună cu ei au fost în sală chiar nominalizaţii (numai doi dintre ei), Mircea M. Ionescu şi Mihai Ignat, cel de-al treilea nominalizat fiind Ştefan Caraman. Plus Edith Negulici, autoarea unei dramatizări după două romane de Julian Barnes, care va primi un premiu special în cadrul aceluiaşi concurs.
Toţi cei prezenţi, fără excepţie, au vorbit despre problemele unui sistem din care dramaturgia românească nu doar că e ignorată, ci adesea e de-a dreptul rejectată, despre rezerva faţă de dramaturgia românească, evidentă în rândul regizorilor, care preferă să devină scenarişti pentru propriile spectacole decât să ia un text al unui dramaturg consacrat, despre faptul că regizorii nu citesc dramaturgie românească şi despre faptul că atunci când un text românesc se montează într-un teatru, mai ales în provincie, întâmplarea are de-a face mai degrabă cu amiciţia dintre director, dramaturg şi regizor.
În acest context, regizorul Alexander Hausvater prezent în sală, deschizând discuţia spre planul internaţional şi vorbind despre tehnica scrierii monodramei şi propunând o distincţie faţă de one-man show, a atins şi el în ultimă instanţă aceeaşi problemă a dramaturgiei naţionale. În lipsa căreia, spunea el, un sistem teatral este mai sărac sau chiar nu există… Dat fiind faptul că Alexander Hausvater este regizor şi încă unul dintre cei mai cunoscuţi el se afla cumva de cealaltă parte a baricadei, a „dictatorilor” despre care se discutase până în acel moment. Afirmaţia lui nu poate fi, aşadar, decât extrem de incitantă. Rămâne să vedem dacă se şi concretizează…
Finalul discuţiei a rămas deschis. Rămâne cum am stabilit… în stil românesc. Totul „este posibil” şi „trebuie”, dar asta în principiu. În această seară vom afla cine a câştigat prima ediţie a concursului de monodramă. Despre tehnicile monodramei, într-o altă întâlnire…
Print
Lipseste veriga de legatura – promovarea dramaturgiei romanesti in teatre si conlucrarea dramaturg-regizor pt spectacol.
Nu este adevarat ca regizorii nu citesc texte romanesti contemporane. Eu citesc – si mai stiu si pe altii. Dar intr-adevar cantitatea de texte slabe e mare. Dar ce faci atunci cand gasesti un text bun, cu potential? Sa presupunem ca acesta mai necesita ajustari, imbunatatiri, taieturi sau adaugiri. Cum pot eu sa ii spun asta autorului daca nu exista nici o perspectiva de a fi montat?
Cat despre coteriile intre directorii de teatru si dramaturgii locali – ele exista. Dar exista cel putin la fel de multe practici asemanatoare si in concursurile de dramaturgie – ceea ce iarasi nu stimuleaza valoarea si competitia pe o piata reala.
Da, daca tot a pomenit juriul de calitatea slaba a textelor primite – de ce nu au facut publica justificarea nominalizarilor, un clasament, eventual sa se si publice textele nominalizate? Eu am trimis doua texte la acest concurs si sunt convins de calitatea a cel putin unul dintre ele, iar asta se va vedea curand, cand va fi montat. As fi curios si eu cu cat mai bune au fost textele nominalizate la Bacau. Pana atunci nu pot sa constat decat ca niste dramaturgi dintre cei ”consacrati” au nominalizat alti trei dramaturgi ”consacrati”, cu care impart de ani buni putinele portite din dramaturgia romaneasca, fara rezultate prea notabile.
Poate ca e usor hazliu un feedback dupa 4 ani dar tanarul Popescu are dreptate pana in punctual in care se delimiteaza de ceilalti autori, fireste el fiind cel bun, ceilalti fiind niste simpli manglitori de provincie; in fine, nu vreau sa marsez pe umorile dramaturgului regizor; m-as lega de tema si as spune ca lucrurile sunt atat de simple incat iti vine sa ii iei pe toti la bataie (regizori & directori de teatru), pentru indolenta, lene, necunostere, aroganta, prostie… n-am sa argumentez narativ ci cu trei exemple simple ca buna ziua plus intrebarea naiva, de ce nu si ceilalti? 1. Teatrul de Nord din Satu Mare a aplicat la AFCN si a obtinut finantare pentru un concurs de dramaturgie : 1 piesa se va juca (si plati!), alte patru vor intra in spectacole lectura (si se vor plati); de ce nu si celelalte teatre? e doar o chestiune de management si respect pentru piesa romaneasca 2. Teatrul de Comedie din Bucuresti cu concursul deja consacrat de piesa de comedie; majoritatea celor castigatoare se produc; 3. Teatrul Dramaturgilor din Bucuresti cu concursul anual de piesa romaneasca noua; care se va produce (teatrul e inca nou, sper sa tina si el si naravul sau); mai departe, teatre importante din Romania tin o insuportabila si nejustificabila distanta fata de textul nou (care, vezi mai sus, se poate obtine intr-o calitate decenta cel -putin- printr-o competitie). Cluj, Brasov, Iasi, Constanta, Nationalul din Bucuresti ,Nottara, Bulandra, Metropolis, Galati, Braila, Ploesti…multe, prea multe;
PS : cuvantul competitie ar trebui fie unul iconic si in cazul alegerii repertoriilor prin teatre, a regizorilor, a bugetelor (care uneori de praduiesc fara mila).