Declan Donnellan invitat de onoare la Festivalul Internațional al Tinerilor Regizori

Reputatul regizor britanic Declan Donnellan este invitat de onoare al primei ediții a Festivalului  Internațional al Tinerilor Regizori „THEATER NETWORKING TALENTS 2017“ care se va desfășura între 28 iunie și 1 iulie la Craiova, organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, alături de Universitatea din Craiova, Uniunea Teatrală din România, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” (U.N.A.T.C.) și Casa Studenților Craiova.

Declan Donnellan va susține la T.N.C. în perioada 29-30 iunie o serie de workshopuri cu tinerii regizori invitați în festival, pornind de la spectacolele sale „Măsură pentru măsură”, „Poveste de iarnă”, „Ubu Roy”.

Prezent în mai multe rânduri la Craiova, unde a și fost laureat în cadrul Festivalului Internațional Shakespeare, ediția 2008, Declan Donnellan este unul dintre marii prieteni ai teatrului craiovean. Astfel, antologicul său spectacol, „Cum vă place”, a fost jucat în deschiderea primei ediții a Festivalului Shakespeare (1994), în interpretarea faimoasei sale trupe CHEEK BY JOWL.

Programul Festivalului „THEATER NETWORKING TALENTS”

Marți, 27 iunie 2017

  • ora 12:00 – conferință de presă
  • ora 19:00 / T.N.C. – Sala Ion D.Sîrbu

„Profu de religie”, de Mihaela Michailov, regia Bobi Pricop– Teatrul Naţional “Marin Sorescu” (*în cadrul programului OpenLab3)

  • ora 21:30 – deschiderea oficială a Festivalului
  • ora 21:30 / T.N.C. – Esplanadă

Proiecții și muzică Mihai Militaru

  • ora 21:45 / T.N.C. foaier

Vernisaj expoziție de pictură Obie Platon

Muzică live – Andrei Bălașa (chitară) și Leonard Croitoru (clape)

Moment coregrafic – Bucharest Underground Cocktail, coregrafia Junior Manea

Performance – Ana Pepine și Paul Cimpoieru, membrii ai Companiei Passe-Partout

Miercuri, 28 iunie 2017

  • 09.30 Tur organizat al INCESA- Maria NEGRILA, Asistent Manager INCESA – Puncte de interes: Laborator de Tehnici și Procese în mecatronică și robotică, Laborator de Tehnici și Procese în biotehnologie, Laborator de integrare a inteligenței formale în analiza, simularea, dezvoltarea, testarea și certificarea infrastructurilor de comunicare, sesiune de întrebări și răspunsuri
  • ora 16:00 / Departamentul de Arte / Sala Studio

„Anna” de Teodora Marčeta, după Lev Tolstoi, regia Ivana Janošev – Academia de Arte din Novi Sad / Serbia (60 min. fără pauză)

  • ora 18:00 / T.N.C. – Sala Ion D.Sîrbu (Studio)

„Ei, și” după Eugen Ionescu, regia Andreea Ciocîrlan – UNATC București / România (75 min. fără pauză)

  • ora 20:00 / T.N.C. Sala Mare

„Edmond” de David Mamet, regia Andrei Dinu – UBB Cluj în colaborare cu Teatrul Municipal Baia Mare / România (110 min. fără pauză)

Joi, 29 iunie 2017

  • 10.00 – 11.00 CINETic București (cinetic.arts.ro)

Dr Grigore BURLOI & Stefan DAMIAN – Movement Sonification

SoundThimble este o platformă de design pentru interactiunea sonică stratificată bazată pe relaţia dintre mişcarea omului şi obiecte virtuale în spaţiul 3D. Un sistem Vicon pentru captarea mişcării şi softul personalizat sunt folosite pentru a urmări, interpreta și sonifica mișcarea şi gesturile unui interpret în raport cu un obiect virtual

Dr. Grigore BURLOI & Dr. Alexandru BERCEANU – EEG Sonification

Apariţia căştilor EEG accesibile, precum Emotiv EPOC a facut posibil controlul în timp real al spațiilor de spectacol live prin BCI. Prin maparea(mapping-ul) activității EEG în sunet, publicul participă într-un mod neinvaziv la crearea spectacolului. În timpul prezentării vom parcurge un proces de montare și algoritmi care creează sunet și prezic emoții.

  • 11.15 – 12.30 CINETic Bucuești (cinetic.arts.ro)

Marius HODEA – Experiență integrală pentru dispozitive VR – Prelegere 30 minute,testări – 3 ore (maxim 5 persoane pe oră)

Prin experienţa interactivă şi captivantă cu ajutorul dispozitivului Oculus Rift VR vom demonstra folosirea şi conceptele de bază in creaţia VR. Experienţele vor avea la bază pe proiecte dezvoltate de CINETic în spaţiul VR ca “Masacrul de la Jilava ” sau workshopul TIFF Tilt Brush

  • ora 11:00 – 14:00 / T.N.C. foaier

Workshop Declan Donnellan & Nick Ormerod

  • ora 16:00 / T.N.C. Sala Mare

„Film” de Annie Baker, regia Șerban-Marius Fleancu – UNATC București / România (100 min. fără pauză)

  • ora 18:00 / Departamentul de Arte / Aula Buia

„Eling și Kjell Bjarne” de Ingvar Ambjarnsen, regia David Alić – Academia de Arte din Novi Sad / Serbia (100 min. fără pauză)

  • ora 20:00 / T.N.C. Sala Ion D.Sîrbu (Studio)

„Hotel Europa” de Goran Stefanovski, regia Andrei Raicu – UAT Tg.- Mureș în cadrul 9G la T.N.B. – București / România (120 min.)

Vineri, 30 iunie 2017

  • ora 11:00 – 14:00 / T.N.C. foaier

Workshop Declan Donnellan & Nick Ormerod

  • ora 16:00 / Departamentul de Arte / Sala Studio

„Krmeci kas” regia Milja Mazarak – Universitatea de Arte din Belgrad / Serbia (60 min. fără pauză)

  • ora 17:30 / Departamentul de Arte / Aula Buia

„Avioane de hârtie” de Elise Wilk, regia Laurențiu Tudor – Universitatea din Craiova, Departamentul de Arte (1,30 fără pauză) – spectacol invitat în festival în afara competiției

  • ora 20:00 / T.N.C. Sala Ion D.Sîrbu (Studio)

„Three” după Walter Wykes, regia Elitsa Yovcheva – Academia Națională de Teatru și Film din Sofia / Bulgaria (30 min.fără pauză)

Sâmbătă, 1 iulie 2017

  • ora 17:00 / T.N.C. Sala Ion D.Sîrbu (Studio)

„Sandros” de Katalin Thuroczy, regia Cristi Avram – Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași în colaborare cu Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași / România (1,45)

  • ora 20:00 / T.N.C. Sala Atelier (pictură)

„Iluzii” de Ivan Vîrîpaev, regia Bobi Pricop – Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova (110 min.) – spectacol invitat în festival în afara competiției

  • ora 22:00

Festivitatea de premiere și recepția de închidere a festivalului

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.