Gala Absolvenților la UNATC. Promoția 2016, Licență și Master. Tineri emoționați, care nu realizează că cei trei ani de facultate se încheie… acum! După mulțumiri, îmbrățișări și fotografii, ne dăm seama că trebuie să ne înarmăm cu amintirile adunate din ultimii ani și prietenii legate pe viață și să ne aventurăm în lume. Nimic nu se termină, ci totul abia începe.
Dacă tragi linie după cei trei ani petrecuți în UNATC, îți dai seama că ești un om cu totul diferit. Însumezi: persoanele pe care le-ai întâlnit, experiențele pe care le-ai avut, greutățile pe care le-ai depășit, nopțile pe care le-ai pierdut în facultate, regretul că nu ai profitat mai mult, muncile pe care le-ai făcut pentru tine sau pentru ceilalți, descoperirile despre tine și ceea ce ai realizat până acum. Te-ai schimbat și nu știi când. Ai crescut și poate nu vrei. Ți-ai făcut prieteni și nu vrei să te desparți de ei. Ai terminat UNATC-ul și o parte din tine a rămas acolo.
În fiecare an, la UNATC se pun în scenă spectacole pe care le porți cu tine mereu. Unul dintre spectacolele nominalizate pentru Cea mai bună regie a fost „Cu ușile închise” de Jean-Paul Sartre. O alegere îndrăzneață, în ceea ce privește textul, din partea lui Florin Liță, proaspăt absolvent al secției Regie Teatru. A vrut să provoace spectatorul, să-i ridice semne de întrebare și să-l tulbure.
Textul existențialist ridică probleme încă din stadiul lecturii. Necesită o documentare solidă și minime cunoștințe de filosofie. Din start, munca întregii echipe implicate în proiect se dublează. Poate nu a avut la bază cea mai avantajoasă piesă, subiectul fiind destul de greu de abordat, însă spectacolul se salvează prin relațiile puternice dintre personaje.
Florin Liță a gândit un spectacol pentru un spațiu mic – platoul de regie „Ion Sava” –, în care intimitatea se transformă în senzație de sufocare. Împreună cu Elodie Chiper (absolventă a secției de Scenografie), a încercat să creeze atmosfera din purgatoriul lui Sartre. O încăpere semiobscură, în care trei canapele în culori diferite – verde, albastru și cărămiziu – își așteaptă „victimele”. Aici canapeaua capătă valoare simbolică, devenind, în același timp, unicul obiect pe care protagoniștii îl posedă și loc de tortură mentală. Le creează senzația spațiului personal, dar, de fapt, se află permanent sub observația atentă a celorlalți doi. Intrarea în scenă a fiecăruia dintre cele trei personaje este marcată prin aprinderea unei singure surse de lumină – cea corespunzătoare canapelei. Garcin o va lua pe cea verde, Ines pe cea cărămizie și Estelle pe cea albastră. Deasupra fiecăreia sunt amplasate tablouri ilustrând poveștile crimelor. Tangoul de pe fundal anticipează că în scurt timp se va întâmpla ceva. Plutește în aer o tensiune antrenată de pasiuni nevrotice; senzația va fi confirmată de mărturisirile protagoniștilor.
Spectatorii sunt așezați în oglindă pentru a se putea observa pe tot parcursul spectacolului. Ei devin parte din acțiune, urmărindu-și reciproc reacțiile și încercând să își ghicească gândurile. Și asta nu întâmplător. Ajung să privească prin cei din scenă, căutând răspunsuri în ochii celor din față.
Paul Radu, Oana Predescu și Bianca Cuculici sunt cei trei absolvenți ai secției Arta Actorului care au acceptat provocarea regizorului. Un pariu dificil – cât de mult au fost dispuși să își împingă limitele și să își asume caractere atât de labile? Foarte mult. Deși în contre-emploi, rolurile lor au presupus multă muncă și implicare. Motiv pentru care nu au trecut neobservate. Oana Predescu și Bianca Cuculici au fost nominalizate pentru Cea mai bună actriță într-un spectacol de regie. Iar Bianca a obținut premiul.
Aparent, ar fi avut nevoie de puteri supranaturale pentru a se apropia de personajele lui Sartre. Însă, pentru a încheia apoteotic cei trei ani de studii, au reușit să găsească metoda: se ia un strop de talent, se adaugă zile și nopți de căutări și încercări și se renunță la „pielea personajului”. Oana, Bianca și Paul au încercat un joc firesc și natural. Urmând indicația stanislavskiană, s-au pus în situația dată și s-au încrezut în imaginația lor creativă. Cu cât mai simplu, cu atât mai credibil.
O apariție stranie, dar sub o interpretare captivantă este cea a Băiatului de serviciu. Alexandru Banciu are un rol scurt, dar memorabil. Personajul „din lumea de dincolo” cucerește publicul cu replici scurte și cuprinzătoare. Alexandru Banciu le zâmbește sarcastic celor trei „musafiri”, introducându-i în locul din care nu vor mai scăpa.
În Paul Radu am întâlnit un Garcin lucid și domol. El își acceptă condiția damnatului fără să recunoască însă pe deplin că a fost un laș dezertor. Pentru el, ceilalți contează, nu persoana lui. Se recunoaște pe sine în gândurile celor din jur, ca și când și-ar vedea reflexia. Și are nevoie ca ceilalți să se gândească neîncetat la el… Egoismul personajului a fost prea puțin vizibil la Paul Radu. Acumularea stărilor de anxietate era evidentă la nivel gestual, dar izbucnirile sale se stingeau prea repede.
Oana Predescu a adus-o pe Ines să fie călăul de drept al celorlalți doi. Făcându-și simțită prezența de la intrarea în scenă, ea are atitudinea femeii resemnate, care știe că trebuie să sufere, dar nu îi pasă. Pare că și-a oprit sentimentele, așa că nimeni nu are nicio putere asupra ei; doar cei pe care îi lasă ea să o rănească. Pentru Ines voluptatea se naște din durere și ar fi dispusă să ucidă la nesfârșit pentru câteva clipe de iubire. Cu tonul său ironic și calculat, Ines domină jocul și îi conduce pe ceilalți, lăsând să se creadă că ea știe deja cum se va termina totul. Și chiar știe. E femeia-demon care a văzut și a simțit tot. Care arde și renaște din cenușă. Oana Predescu își creionează personajul cu inteligență și măsură. Îl transformă în conștiința tăioasă ca lama unui cuțit. O stăpânește pe Ines și o lasă să cadă pradă instinctelor trupești, pentru ca apoi, aproape de a scăpa frâiele, să o redreseze, reamintindu-și că nimic nu o poate învinge.
Estelle este contrapunctul care aduce nota de senzualitate. Bianca Cuculici o vede pe Estelle în toate nuanțele ei: (presupusa) damă nobilă, cocota frivolă care are nevoie de mirosul și îmbrățișarea unui bărbat, femeia fără scrupule dispusă să sacrifice orice pentru propria-i fericire, copila fragilă aflată veșnic în căutarea marii iubiri. Poate cel mai versatil personaj, Estelle rămâne, totuși, flacăra care dă intensitate spectacolului. Bianca Cuculici își poartă personajul de la o stare la cealaltă, fără ca spectatorul să conștientizeze. Prezintă o Estelle rafinată, care știe să seducă, pentru ca apoi să abandoneze. Oricât ar încerca să ascundă nesiguranța protagonistei, din ea se naște fragilitatea care o expune în fața celor doi. În Estelle se poartă bătălii între (re)sentimente.
Florin Liță a adus în spectacolul „Cu ușile închise” un cumul de emoție și dramatism. A pus accentul pe legăturile dintre personaje și a insistat asupra lor. Iar efectul e incontestabil. Garcin (Paul Radu), Ines (Oana Predescu) și Estelle (Bianca Cuculici) au comunicat unul cu celălalt, s-au apropiat pentru ca apoi să se urască. Și-au căutat salvarea unii în ochii celorlalți, dar nu au găsit decât infernul. Deși un text greu de asumat pentru absolvenți, ceea ce a reușit echipa a fost „traducerea” spectacolului pe înțelesul tuturor. A fost și n-a fost Sartre. Dar, în mod cert, s-au spus povești tulburătoare, pe care protagoniștii ne-au făcut să le credem. O experiență senzorială, amplificată de o căldură înăbușitoare, care te aduce în mijlocul unei camere „de judecată”. Pentru că, adevărul e, până la urmă, că toți ceilalți ne judecă. Fiecare dintre noi, la rândul său, îl judecă și îl acuză pe celălalt. Trăim unii cu alții și avem nevoie de ceilalți, dar, tot ei, ne pierd și ne doboară. Ești singur tu cu tine… și cu ceilalți, iar ușile s-au închis. Oare mai putem evada?!
La final de Gală, mi-am aplaudat colegii cu lacrimi în ochi. Pentru că m-au făcut să simt. Mult. Adică i-am crezut. Și dacă pornesc la drum astfel, poate că ușile li/ni se vor deschide.
UNATC „I.L. Caragiale” București
Spectacol de licență – Regie Teatru
„Cu ușile închise” de Jean-Paul Sartre
Regie: Florin Liță
Clasa coordonator conf.univ.dr. Ion Mircioag, prof.asoc.drd. Alexandru Berceanu
Distribuție:
Ines – Oana Predescu
Estelle – Bianca Cuculici
Garcin – Paul Radu
Băiatul de serviciu – Alexandru Banciu
Anul III, Arta Actorului
Clasa coordonator prof.univ.dr. Adrian Titieni
Scenografie și costume: Elodie Chiper (an III) – Clasa coordonator conf.univ.dr. Adriana Raicu
Idee scenografică: Elodie Chiper și Florin Liță
Multimedia: Robert Bitay (an II) – Clasa coordonator prof.univ.dr. Cristina Ionescu
Credit foto: Bogdan Grigore
Print
Un Comentariu