Uite că viaţa mă ispiteşte şi nu mă lasă să-mi ţin făgăduiala. Zisesem că săptămâna asta continuăm “Prăpastia şi hăul”, dar cum aş putea pierde ocazia pe care mi-o dă un text cum nu e altul, din ultimul număr al revistei online Art Act Magazine?
Se numeşte “Afrim, tatăl unui emo kid” (http://www.artactmagazine.ro/afrim__tatal_unui_emo_kid.html) şi e scris de cineva care soarbe din ochi producţiile cunoscutului regizor. Cum nu sunt deloc seriozitatea întruchipată în ochii dvs. şi pe bună dreptate, îmi întrerup consideraţiunile ca să arunc o privire de sceptic ramolit şi pişicher ce sunt la un comentariu la care nu se poate să nu-ţi tresară creierul.
În primul rând, fără îndoială că la vârsta mea e greu să pricep de ce autorul foloseşte cu vădită plăcere limbajul colocvial şi argoul într-o revistă în care scriu critici şi gazetari de teatru. Oare ce rezolvă, la nivel de conţinut şi formă, ce efect îşi închipuie că creează (ca să mă exprim astfel!) cu „songuri miştoace” şi cu „gagicile” de la Teatrul Odeon? Simulează şi poate chiar stimulează un fel de familiaritate cu cititorul sau limbajul liber de clişee terminologice? Enfin… Dacă ar fi scris în alt tip de publicaţie (de popularizare sau trivializare a artei, de pildă, cum nu prea există în ţărişoara voastră), aş mai fi înţeles, dar aici… Sau e mai cool? Sau te pomeneşti că aşa o scriitură nu poate decât să-i ispitească pe neofiţii în ale teatrului, care se vor buluci la cronică pentru că au recunoscut lumea lor în ea prin cuvinte comune?
În ce priveşte conţinutul, oferta e aiuritoare. Avem de toate pentru toţi şi nimic. Nu sunt încredinţat că a-l gratula pe regizor, cu afecţiune şi spirit ludic (ce-i imită piesele), desigur, cu o definiţie gen „emo kid” îi face un serviciu. Hm… Pe de altă parte, după ce citeşti opera rămâi cu impresia că spectacolul lui Afrim este o mare capodoperă nonconformistă, ironică, jucăuşă, dărâmătoare de clişee… O bogăţie, ce să mai! „Câtă speranţă” ar fi, în viziunea autorului, de o mare poezie şi prin utilizarea intensă a cuvintelor ce denumesc fecalele în limbaj popular, ne explică semnatarul. Iar scepticilor le spune că… Eminescu făcea pipi şi avea mătreaţă! (???) Uite ce înseamnă să fii atât de bătrân: îţi scapă logica şi pierzi firul. Ce are a face primăria cu….? Dar să stea liniştit: nimeni nu se îndoieşte că poetul făcea pipi. Nu se impune să ne “aducă la cunoştinţă”. Dar care-i legătura cu „Luceafărul”?! Pare-mi-se că autorul, prins de propriul elan, cade în plasa propriilor idei, oarecum ceţoase. Zic că vrea să facă o analogie, invocând un ilustru exemplu. Buuuuuuun. Dacă nu mă înşel, mecanismul ar funcţiona asfel:
a. Spectacolul foloseşte abundent „căcat” şi „pişat”
b. Spectacolul are poezie şi din acest motiv (de altfel, singurul evocat de semnatar, şi, oricum, neexplicat)
Prin urmare, hai se facem trimitere la Eminescu:
c. Eminescu făcea pipi şi avea mătreaţă, „Luceafărul” are poezie şi din acest motiv (astfel ar fi arătat concluzia, dacă s-ar fi procedat prin analogie.) Numai că, în comentariul cu pricina, autorului îi iese altceva, căci simte aberaţia şi, ocolind-o, dă în alta şi mai dihai: „Deşi făcea pipi şi avea mătreaţă, Eminescu a scris „Luceafărul”. Absolut inocent, autorul pune o problemă de teoria artei. Numai că e veche şi tranşată… Adică pentru ăi mai copţi de veacuri şi de cetitul cărţilor, vreau să zic.
Uite că, în faţa unei astfel de judecăţi, mintea mea istovită şi pusă pe şotii e cam nedumerită. Totuşi, ce o fi vrut să ne arate? Că, deşi era un biet muritor, Eminescu a scris „Luceafărul”? Iar noi să procesăm analogia şi să ne gândim că uite, deşi e un biet muritor, Afrim a creat spectacolul „Câte speranţă”?! Mai degrabă aş zice că a vrut altceva, dar nu i-a ieşit. Cred că a vrut să ne lumineze şi să ne dea peste nas (nouă, tuturor, la grămadă) cu o informaţie nou-nouţă: „pipi” şi „caca” sunt o chestiune universal-valabilă, de când lumea şi pământul, aşa că foarte bine că sunt prezente pe scenă, graţie nonconformismului duduitor al lui Radu Afrim. Acum chiar că zâmbesc, pentru că fireşte că nu prezenţa lor în limbajul de pe scena e problema. Problema e motivaţia lor spectacologică (poftim, mă exprim mai tehnic), în spiritul unei estetici, şi angrenarea într-un întreg cu un sens, fie el şi postmodern (în care sensul ar fi, chipurile, că nu există un sens unic). Cu alte cuvinte probleme nu sunt cuvintele în sine, ci de ce şi în ce scop le spui pe scenă. Că, altfel, „pipi” şi „caca”, ce mai încolo, încoace, facem cu toţii. Numai că nu e suficient!
Cât despre ironia ce învăluie comentariul semnatarului, este atât de ambiguă, că nu se mai pricepe pe cine vizează. Spectacolul? Regizorul? Spectatorul, pe care semnatarul îl bănuieşte a avea aşteptări standard şi pe care îl ia peste picior a priori? Ar fi putut fi salvatoare, dar nu s-a întâmplat. Nici mixtura ceţoasă de ironie (aruncată în neant, aş zice) şi dezinhibiţie şi lejeritate terminologică, nici atât de firavul conţinut ideatic nu te îndeamnă să te duci să vezi piesa. Hi hi, hi, şi tocmai ăsta era scopul articolului în stil nonconformist elogios!
Print
Multumesc, mariana din brezan pt textul dlui balan, dar stiam de el! V-am zis ca sunteti un personaj comic de tot si va multumesc ca-mi confirmati zicerea! Desi ideile dvs sunt putine si fixe, si pe alea, asa putine cum sunt, le uitati de la mura pana la gura. Uitati-va mai sus, cand eu am facut trimitere la recomandarea din dilemaveche, unde afrim e comparat cu Roy Andersson, dvs decretati: “Din partea mea poate să-l compare și cu Maria Magdalena, că adevărul tot pe scenă se vede. Un spectacol se susține prin el însuși, nu prin recomandările altora sau prin înjurăturile postate la comentarii. E un semn foarte rău când ai nevoie de cârje care să arate cât de mare ești.”
Frumos, foarte frumos!
Nu-mi ramane decat sa citez si sa parafrazez frumusetea gandului dvs, cu tot respectul : Din partea mea, dl Balan poate sa il compare si cu Maria Magdalena de la MTV, ca adevarul tot pe scena se vede. Si eu si alti spectatori care am fost la Cata speranta AM VAZUT/recunoscut in adevarul de pe scena odeonului lumea tragic de comica in care traim si substantza paradoxala/fragmentara a vietii. Si pentru ca ne-a miscat adevarul lui afrim il recomandam si altora. Avem voie?! Asa se face peste tot, fie ca e vorba de odeonul din micul sau marele paris. Asa a facut si marius chivu de la dilema veche. Asa face si dna Monica Andronescu, de pilda, cand scrie despre dl Frunza si ne recomanda spectacolele sale. Inseamna ca spectacolul dlui Frunza nu se sustine prin el insusi, pt ca are nevoie de cronicile dnei Andronescu!!!? Sa intelegem ca “e semn foarte rau”, cand dl Frunza este laudat, pt ca rezulta ca acest regizor are nevoie de “carje”, cum spuneti dvs, adica de laudele dnei Andronescu care sa ne arate cat de mare artist e?!
Acuma intelegeti, dna maria din brezan ce absurditati comice, vecine cu absurdul/deriziunea din cata speranta afrimiana, sustineti? Aveti tot dreptul sa nu va placa cata speranta, dar poate imi respectati dreptul ca mie sa imi placa, fara sa ma includeti in nu stiu ce gasca. Va asigur, nu fac parte din nici o gasca, tzin foarte mult la libertatea mea de spectator. Doar atat va cer.
Precizez ca am tot respectul pt opinia dlui Balan, si am o completare la recomandarea domniei sale din final : cata speranta se recomanda fanilor afrim si tuturor spectatorilor care asteapta de la teatru sa le starneasca imaginatia si care mai asteapta ca teatrul sa fie un fabulos loc de intalnire ale unor concepte si genuri artistice transgresive (apropo de limitele pe care teatrul lui afrim ne forteaza sa le trecem, sau sa le recunoastem, cum zice @mima ca trei surori a fortat-o odata sa recunoasca niste limite, ramane de vazut ale cui).
Afrim are nevoie de opinii critice, trebuie insa sa recunoasteti ca nu poate fi demolat cu barfe, nici cu texte care releva doar limitele comentatorului/cronicarului, nu ale spectacolului. Eu, daca as citi o cronica bine scrisa care desfiinteaza cata speranta, mi-as scoate palaria. Ca asa imi scot eu palaria in fata oricarui lucru bine facut. Dar inca nu am citit asa ceva, mai astept. Unele din spectacolele lui afrim nu m-au entuziasmat nici pe mine, dar, de cele mai multe ori, scena pe care construieste acest artist este invadata de o lume vie, pur si simplu vie, o lume in care granitele, tot felul de granitze (dintre arte/genuri/categorii estetice, dintre fapte si vorbe, dintre trupuri si identati, etc) se dizolva in ceva viu si al dracului de omenesc, si asta este rostul teatrului, sa vorbeasca despre tot ceea ce este viu si omenesc.
O zi buna!
Incredibil… s-au scris sute de pagini pentru cel mai idiot articol despre teatru citit vreodata… oameni buni, trebuie sa ignorati aceste specimene inculte si pupincuriste. Daca maine Afrim nu va mai fi pe val, ea il va injura cel mai tare, fiti siguri
Precizare : eu nu am scris pentru cel mai idiot articol despre teatru, fie ca e vorba de articolul incul si idiot semnat de yorick la critica criticii, fie ca e vorba de articolul dnei gabi lupu. Eu am scris in apararea libertatii mele de spectator, incercand sa transmit oricarui specimen incult si pupincurist, ca nu ma las manipulat de pseudodemersuri critice. Daca se petrece ceva incredibil, din punctul meu de vedere, situatia incredibila este aceasta : este incredibil cum revista yorick cauta incultii si pupincuristii de prin revistele altora, dar ii tolereaza si ii ridica la rang de critici pe incultii si pupincuristii din propria menajerie!
Cate vorbe de prisos. Bine ca nu curge cerneala ca era pacat. Ce atata, domle. Unora le place, altora nu. Ce teoria conspiratiei e aici, m-am amuzat copios. Eu la Afrim nu ma mai duc ca altceva nu stie. Am vazut ce-am avut de vazut, daca nu schimba placa se autoconsuma, daca n-a facut-o deja. Dar treaba lui si a cui ii da bani. Desi uneori e pacat de ei. Dar nu e doar cazul lui. Atatia bani curg degeaba pt atatea spectacole, el e doar un exemplu. Dar un lucru e sigur, uite ca avea dreptate Mircea Diaconu cu politica si actoria. Fratioare, ce vorbe! pupincurist, manipulat, idiot. Clar ca marlania din politica intra si in teatru, asta clar, ca doar n-o fi invers…
DUBITO ERGO COGITO!
Uite ca unii n-au dubii, sunt foarte decisi in afirmatii!
Ergo: capam, minte ce-mi mai trebuie?
Lasa-ne mai spectatorule liber, ca esti caraghios:de la nick (o stupizenie, de unde te-o fi gandit tu ca esti asa de subtil?! alaturi yorick cu dilema si iese o mare dandana!) pana la afirmatia ca tu scrii sa iti aperi libertatea si cand colo improsti cu prostii pe cei care nu aleg aceeasi libertate ca a ta!
S-a pus cineva in fata la casa de bilete si nu te lasa sa iti cumperi accesul in sala la ce iti doresti?
demagogie ieftina…
Sunt liber, voi nu sunteti ca nu va duceti la ce ma duc io!
ptiu!
tartacutza seaca!
sa imi fie cu iertare si dintr-o parte si din cealalta, dar articolul lui G Lupu e chiar foarte foarte slab, ca sa nu zic prost!
http://www.romanialibera.ro/arte/teatru/din-fericire-nu-s-a-inventat-un-nicolaescu-al-teatrului-181336.html
*yorick cel dilematic
?????
gata! yorick cel dilematic (Gabriela Lupu). Interviul este bun si Dabija stie ce spune. Dar stop, gata…
@spectator, ne intalnim undeva, la o cafea sau la ce vreti dvs, sa vedem daca eu sunt gabi lupu si sa vedem cine sunteti dvs? :)am dat linkul la interviu pt ca exista ceva in el care confirma ca precizarea mea, din 24 martie, ramane perfect valabila, iar nickname-ul meu este mai mult decat perfect …:)
Interesant.
1. Cine este Kiss Imola?
2. De unde pana unde face afiramtii despre mine?
Habar nu am despre ce e vorba. Oricum…in ce relatie ma aflu eu cu Afrim nu cred ca e cazul sa se mai spuna si alte tampenii ca sa se “consolideze”.