În anul 2010, regizorul Andrei Șerban monta la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca spectacolul intitulat Strigăte și șoapte, la baza căruia se afla un scenariu dramatic inspirat de filmul omonim al altui mare creator. Nimeni altul decât regizorul de teatru și de film Ingmar Bergman.
Șase ani mai târziu, la Teatrul Național Mihai Eminescu din Timișoara, Radu Jude, care tocmai terminase filmul Aferim și era copleșit de premii și de admirația criticilor, debuta în regia de teatru montând Scene dintr-o căsnicie. De data aceasta era vorba despre o piesă de teatru scrisă de la un capăt la altul chiar de Ingmar Bergman. Piesă în care marele regizor suedez, constant, fervent și declarat admirator al lui Strindberg, restructura și rezuma, în conformitate cu regulile și specificitățile scenariului teatral, povestea unei căsnicii istorisite mai înainte într-o miniserie de televiziune de vreo șase episoade.
Miniseria respectivă fusese cum nu se poate mai bine primită de telespectatorii suedezi numai că – ce să vezi? – provocase și o seamă de urmări cum nu se poate mai nedorite. La puțină vreme după difuzarea ei a sporit mai mult decât alarmant numărul divorțurilor înregistrate în Suedia. Se pare că filmul le deschisese ochii multor familii burgheze care până atunci respectaseră cu sfințenie regulile anoste ale unui contract de căsătorie aparent furnizor de siguranță. Contract în care erau toate prevăzute. Și traiul relativ bun și fără griji materiale majore, și viață socială regulată cu vizite și cine duminicale la părinți și la socri, și doi copii care nu ridicau niciun fel de probleme deosebite, care învățau bine și veneau cât se poate de devreme acasă, și concedii anuale, până la urmă nici ele dătătoare de prea multă diversitate, deoarece erau petrecute în fiecare an cam în aceleași locuri. Condiția era să nu coste prea scump și să nu provoace surprize din cale afară de… surprinzătoare. O singură clauză fusese omisă. Aceea a autenticității relației dintre soț și soție, a sentimentelor adevărate care să îi ferească pe cei doi de primejdia de a deveni funcționari perfecți în viața de cuplu.
La un moment dat, El, adică Iohan, profesor universitar, se îndrăgostește de o femeie mult mai tânără. O anume Paula. Nu neapărat frumoasă, dar care îi dă lui Iohan iluzia schimbării. Cum se întâmplă îndeobște, mai toată lumea află despre amorul ilicit dintre Iohan și Paula. În primul rând așa-numiții prieteni de familie. Singura nepusă la curent fiind soția Marianne. În fine, Iohan se hotărăște să dea cărțile pe față, să plece împreună cu Marianne la Paris, să vadă cum e să trăiești altfel. A intervenit, în fine, ceea ce Michel Butor analiza într-un roman cândva celebru – mecanismul modificării. Urmează nenumărate întâlniri între Iohan și Marianne, discuții al căror rost era acela de a perfecta clauzele divorțului, împărțirea bunurilor. Mai urmează o neașteptată înflorire a Mariannei, seducții mai mult sau mai puțin bine regizate și constatarea că nimic nu pare a fi definitiv.
Piesa lui Ingmar Bergmann l-a tentat pe regizorul luxemburghez Charles Muller care are o colaborare constantă cu Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu. În stagiunea 2015/ 2016, de pildă, acesta a înscenat la Secția germană Variațiunile Goldberg, aceasta după ce, cu câțiva ani înainte, montase la Secția română Sfârșit de partidă. Spectacolul cu piesa lui Ingmar Bergmann este unul atent construit. Nu e senzațional, însă se situează la cote remarcabile de profesionalism.
De fapt, Muller a făcut ceea ce trebuia să facă. A alcătuit o bună distribuție, și-a ales colaboratori destoinici pentru dramaturgie (Olivier Ortolani), light design (Philippe Lacombe), muzică (Gast Waltzing), scenografie (Dragoș Buhagiar). A lucrat foarte bine cu actorii, nu a fușerit nimic, nu a lăsat ca lucrurile să se desfășoare la întâmplare, a avut grijă ca fiecare scenă din căsnicia eșuată a lui Marianne (excelent interpretată de Krista Birkner) și a lui Iohann (nuanțat portretizat de Daniel Bucher) să aibă cuantumul său de originalitate. Nimic nu e repetitiv, spectacolul evită alunecarea în monotonie.
Nu pot să închei aceste însemnări despre Scene dintr-o căsnicie de la Sibiu fără a scrie câteva fraze despre scenografia semnată de Dragos Buhagiar. La intrarea în sală, atunci când am zărit cele câteva piese de decor (un pat, câteva fotolii așezate pe un plan înclinat) mi-am spus că ar putea fi vorba despre una dintre acele scenografii despre care se spune îndeobște că este economică și funcțională. Mai pe românește spus, una oarecare. Când am văzut-o pusă la lucru în spectacol, am realizat încă o dată ce multe lucruri poate construi un mare artist cu numai câteva elemente inventiv mișcate.
Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu
SCENE DINTR-O CĂSNICIE de Ingmar Bergman
Regia: Charles Muller
Scenografia: Dragoș Buhagiar
Dramaturgia: Olivier Ortolani
Light design: Philippe Lacombe
Muzica: Gast Walzing
Cu: Krista Birkner și Daniel Bucher
Data reprezentației: 22 martie 2018
Foto: Dragoș Dumitru
Print