Despre Centenar cu cifre şi procente – Barometrul de consum cultural 2017

Cifrele ne sperie. Ne e frică de ele încă şi mai tare dacă sunt urmate de o linie oblică între două zerouri (%). Procentele sunt de speriat pentru că nu prea dau loc interpretărilor care pot îndulci o realitate pe care de multe ori ne-am dori să o putem cosmetiza din vorbe. Când vedem negru pe alb „atât la sută” nu prea mai e loc de întors şi adus din condei. Tocmai din acest motiv statisticile şi sondajele sunt ustensile de preţ în mai toate campaniile, de orice natură ar fi ele. Dacă stăm să ne gândim că fiecare „Like şi Share”, fiecare vizualizare, fiecare cilck al nostru înseamnă ceva despre cine suntem şi ne clasifică într-un procent sau altul, că există oameni care se ocupă exact cu contorizarea activităţii noastre on-line şi că în funcţie de câte click-uri am dat pe pozele cu pisici primim pe mail o reclamă sau alta, e suficient pentru a înţelege cât de importante au devenit sondajele şi clasificările în funcţie de ele.

În domeniul cultural ne place să stăm la adăpostul vorbelor frumoase, ale aplauzelor generoase pe care le oferim sau le primim cu atâta entuziasm. Sintagmele care conţin aplauzele pe post de remuneraţie inestimabilă, declaraţiile conform cărora se poate trăi pe bază de aplauze, talent şi aer şi jertfele în numele publicului iubitor sunt frumoase, dar nu ţin nici de foame, nici de cald. Drept e că nici cifrele nu au acest rol. Dar sunt mult mai sincere, oricât de nesuferite ar părea. În acest basm frumos în care cultura, nu-i aşa, aduce sufletele laolaltă şi bucură şi câte şi mai câte nu mai face draga de ea, e necesar să revenim din când în când cu picioarele pe pământ şi să coborâm de pe norişorii coloraţi unde suntem doriţi de cei cu minţi mult mai practice şi interese mult mai telurice. Iar antidotul la fericirea de a fi sărac cu duhul, nu în sens biblic, este lecturarea unui volum intitulat „Barometrul de consum cultural” pe care Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală îl realizează an de an pe diferite teme.

Acum a fost rândul minunatului şi mult-iubitului nostru Centenar să fie obiectul principal de studiu al acestui instrument bizar de neutru şi de franc în peisajul cu steguleţe fluturânde, cocarde şi discursuri care spun vorbe frumoase. „Cultura în pragul Centenarului Marii Uniri: Identitate, Patrimoniu şi practici culturale”. Simţeam noi cumva că celebrarea Centenarului parcă-parcă nu e tocmai în regulă. Parcă e ceva putred, nu în Danemarca, ci în scumpa noastră patrie. Deschidem barometrul, citim câteva grafice şi tabele şi ce să vezi?! Chiar aşa e. Suntem mândri că suntem români, dar habar nu avem care ne e identitatea culturală. Am auzit de Centenar, dar când suntem întrebaţi care e primul cuvânt pe care i-l asociem tăcem mâlc sau răspundem cu „Nu ştiu” în copleşitoarea proporţie de 53% la nivel naţional şi 51% în multiculturala noastră capitală. Cam trist. La câţi bani se aude prin târg că au fost alocaţi pentru sărbătorirea evenimentului once in a lifetime, la cât de minuţios a fost pregătit documentul-îndreptar, care ne spune exact câte puncte trebuie să aibă siglele şi insignele care marchează logo-ul Centenarului, e chiar foarte trist. Dacă nu ar fi atât de trist, ar fi de-a dreptul comic. Pentru că hazul de necaz cotit în băşcălie e specialitatea noastră. Doar că parcă prea nu ne-am luat în serios şi prea ne-am întrecut în mişto-uri şi uite că românul habar nu are ce vrea pentru ca să însemne acela „Centenar”.

În fond nu e de mare mirare dacă dăm câteva pagini înapoi şi citim în alt tabel că nimeni n-a prea mers până acum la manifestările dedicate Marii Uniri. „Nici femei, nici copii, nici pensionari” aşa cum povestea Marin Moraru în filmul „Operaţiunea monstru”. Dar dacă dăm câteva pagini înainte aflăm cu mândrie ce ar vrea concetăţenii să primească la ceas aniversar; ce evenimente le-ar bucura sufletele doldora de mândrie, nici ei nu ştiu pentru ce. „Evenimente cu caracter festiv” vrea mai tot poporul – de la eşantionul 18-29 de ani şi până la bunicii lor de 65+. 44% ăştia mici şi până la 60% ăi bătrâni. Când au auzit de „Evenimente cultural-educative” s-au codit rău. Parcă nu prea îi trage sufletul să mai înveţe ceva. Un 15% de tocilari, 14% de pensionari energici în căutare de ocupaţie şi doar 8% dintre cei ocupaţi cu îmbogăţirea la 30-39 de ani, floarea vârstei care dau bani pentru ca ăştia mici să stea la facultate şi ăi bătrâni să îşi primească pensia. Dar cel mai rău şi mai rău s-au speriat toţi într-un glas, cu mic, cu mare, cu mediocru, când au auzit de „Evenimente locale sau identitare”. Şi asta, probabil, pentru că nu au înţeles despre ce e vorba şi atunci au zis să nu rişte.

Dar simţul umorului cel neaoş îşi atinge maximul de potenţial de-abia când românul nostru, care nu ştie el prea bine ce e cu centenarul ăsta, declară cu avânt că ar vrea să participe la evenimente culturale dedicate Centenarului în foarte mare măsură în proporţie de 16% şi în mare măsură în proporţie de 37%, ajungând astfel la un delir de interes de 53%. Fix acelaşi număr, fatidic se pare, pe care îl regăseam când contorizam habarnismul legat de însemnătatea evenimentului. Pentru că românul e paradoxal. Şi sufletist. El ar participa cu drag, doar să îi spună şi lui cineva la ce anume. Dar cine să îi spună? Pentru că în mai toate discursurile există aşa un personaj misterios, un super-erou probabil, despre care se vorbeşte reflexiv, cumva, la timpul viitor „se va face, se va drege”. De acest pârdalnic de „se” oare cine e răspunzător? Cine, cine?

Dincolo de orice glumă şi haz de necaz, informaţiile oferite de „Barometrul de consum cultural 2017” sunt foarte minuţioase, precise şi ne arată negru pe alb, cu cifre şi procente, de care oricât de frică ne-ar fi e bine să le privim matur şi asumat, realitatea din România în anul Centenarului. Cifrele nu pot face nimic. Ele doar constată rece şi sec. Cei care le citesc, însă, pot fie să le înzorzoneze cu epitete şi să aleagă să vadă partea plină (picătura prelinsă pe pereţii paharului), fie pot acţiona lucid, strategic şi cu folos. Deocamdată, la ceas de sărbătoare, în prag de Centenar, rămân consemnate aceste cifre, şi nu altele.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.