Despre Cornel Vulpe, cu dragoste

În zilele astea de tihnă, privind pe fereastră fără vreo ţintă, m-am întors la anii copilăriei, ai adolescenţei şi tinereţii mele – am şansa de a mă fi întors în casa în care familia mea s-a mutat pe când aveam şase ani. Cu fruntea lipită de geam, l-am văzut în amintire pe Cornel Vulpe. Locuia la câteva blocuri de noi şi, de cele mai multe ori, mergea spre staţia de autobuz nu pe trotuarul de la bulevard, ci pe aleea din spate. Cum locuiam la parter, îi însoţeam din ochi pasul măsurat şi blândeţea cu care îşi saluta vecinii.

Un om blând, asta aş spune, înainte de toate, despre Cornel Vulpe. Şi modest, în sensul cel înalt al cuvântului. Nu ştiu de ce, dar imaginea pe care o port şi acum cu mine nu este a vreunui rol din sutele pe care le-a avut pe scenă, în film, la radio sau la televiziune. Nu. Imaginea lui, atât de dragă mie, este a unui bărbat între două vârste, chiar dacă împlinise şapte decenii de viaţă, elegant fără ostentaţie, îmbrăcat “englezeşte”, cu trenci şi pălăriuţă cadrilată. Aşa îl vedeam eu de la fereastră, ducându-se dimineaţa la repetiţie şi seara la spectacol. Când se-ntâmpla să ne întâlnim îl salutam cu bucurie şi, uneori, îmi spunea câte ceva de la teatru. Apoi, când Andreea, fiica lui, a devenit regizor şi, un pic mai târziu, când noi două ne-am împrietenit, subiectul preferat a devenit, fireşte, Andreea.

Cred că primul spectacol în care l-am văzut a fost “Mandragola” (1970), de Machiavelli, în regia lui Dinu Cernescu. La Teatrul de Comedie, unde fusese angajat în 1969. Din păcate, nu ţin minte unul dintre spectacolele care au avut un succes imens la public: “Preşul” (1972), de Ion Băieşu, regia Ion Cojar. Dar am viu în minte “Cercul de cretă caucazian” (1977), de Brecht, montat de Lucian Giurchescu. Cornel Vulpe juca trei personaje (Primul avocat, Mika Loladze şi Lavrenti), alături de o seamă de actori pe care îmi iau răgazul să-i numesc: Gheorghe Şimonca, Constantin Băltăreţu, Telly Barbu, Dumitru Chesa, Theo Cojocaru, Gheorghe Crîşmaru, Iarina Demian, Dorina Done, Sorin Gheorghiu, George Mihăiţă, Mihai Pălădescu, Anca Pandrea, Maria Ploae, Eugen Racoţi, Consuela Roşu, Dumitru Rucăreanu, Dem Savu, Candid Stoica, Ştefan Tapalagă, Liliana Ţicău, Sanda Toma şi Dan Tufaru. Iar scenografia şi costumele poartă semnătura de performanţă a lui Ion Popescu Udrişte. Acesta este unul dintre spectacolele care au deschis pentru mine poarta minunată spre Teatru. Piesa a fost tradusă de Mircea Şeptilici, despre care cei de astăzi ştiu, optimist vorbind, prea puţin. Muzica de scenă a fost scrisă de Paul Urmuzescu. Am ţinut să aduc acum la rampă toate aceste nume pentru a marca omogenitatea unei trupe. Teatrul de Comedie a intrat în cel de al 52-lea an de viaţă – a fost înfiinţat de maestrul Radu Beligan în toamna lui 1960, iar la 5 ianuarie 1961 a venit în faţa publicului cu primul său spectacol – şi păstrează tradiţia de forţă a unei echipe armonizate.

Abia după ce mă hotărâsem să scriu câteva rânduri dedicate actorului Cornel Vulpe, am văzut că anul acesta, pe 4 septembrie, se împlinesc 10 ani de la plecarea lui vremelnică. Vremelnică, pentru că Mântuitorul le-a promis celor blânzi că vor moşteni pământul. Spuneam despre Cornel Vulpe că, mai întâi de toate, era blând. Cei care nu l-au cunoscut pot să-i înţeleagă personalitatea făcând recurs la blândeţea creştină: cel dintâi rod al iubirii faţă de aproapele. Blândeţea este starea de linişte a sufletului. Mai este şi grija omului de a nu se se supăra de nimic şi de a nu supăra cu nimic pe nimeni. Omul blând îi cinsteşte pe ceilalţi şi dă ascultare mai marilor săi, nu vorbeşte pe nimeni de rău, nu judecă şi nu osândeşte pe nimeni. Nu se mânie şi nu se răzbună. Se arată pe sine smerit. Acesta este portretul actorului Cornel Vulpe. Despre care n-am auzit niciodată o vorbă rea. Pe care îl aplaudam şi cu bucuria spectatorului aflat în faţa unui maestru, dar şi cu bucuria vecinului care ştie că i se poate adresa faţă către faţă.

Pentru cei cărora le este dor de Cornel Vulpe şi pentru cei care nu l-au cunoscut pe Cornel Vulpe, filmele în care a jucat şi înregistrările radio şi tv depun mărturie pentru talentul lui uriaş, dar nu năvalnic, ci bine temperat, care ataca rolul în profunzimea lui. Personajele sale ţi se dezvăluiau din ton şi din fabuloasa mobilitate a feţei. Calitatea esenţială a actorului era Măsura. Cred că efortul cel mai mare al său era să-şi stăpânească tocmai această mobilitate pentru care până şi Louis de Funès sau Mr. Bean l-ar fi invidiat. Voce, chip, gest dăruite lui din belşug şi folosite de el cu parcimonie, pentru fiecare rol altfel, astfel încât fiecare personaj să se bucure de propria lui individualitate. Modestie. Cornel Vulpe şi-a adus personajul în faţa publicului, nu Cornel Vulpe a venit în faţa publicului sub pretextul unuia sau altuia dintre roluri. Un mare şi smerit actor.

S-a născut pe 19 mai 1930 la Băcăuţi, în Basarabia. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L.Caragiale” în 1953. La Teatrul de Comedie din Bucureşti, unde a jucat toată viaţa, a fost angajat în 1969. Bertolt Brecht, Jean Anouilh, Ben Jonson, Caragiale, Cehov, Tudor Popescu – celebrul “Concurs de frumuseţe” (1980), în regia lui Alexandru Tocilescu –, Marin Sorescu, Shakespeare, Dario Fo, Vaclav Havel, Goldoni, Feydeau sau inevitabilul Labiche… Nenumărate prezenţe la Teatrul Naţional Radiofonic, cu regizorii săi exemplari. Cu unul dintre aceştia, Cristian Munteanu, a colaborat şi la Teatrul “Ion Creangă”, în 1994, interpretând Cristea-Scrooge în “Noapte sfântă” de Ion Creangă după Dickens. Tot la acest teatru a jucat şi în “Regele Cerb” (1996), de Carlo Gozzi, regia Florentina Enache. Între regizorii cu care a colaborat mai trebuie amintiţi Cătălina Buzoianu – cu excepţionalul spectacol “Strigoi la Kitahama” (1982), de Kobo Abe –, Florin Fătulescu, Alexandru Dabija, Grigore Gonţa, Cornel Todea, Valeriu Moisescu, Alexandru Darie, Horaţiu Mălăele şi Harag Gyorgy, în 1983, pentru spectacolul cu piesa “Procesul” de A. Suhovo-Kobâlin.

Print

Un Comentariu

  1. Carl Strutinski 25/08/2014

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.