Italianul care-și regizează propriile spectacole, uneori le face și scenariul, alteori le concepe de la A la Z și are grijă să le aranjeze și o viață festivalieră bogată vine în România pentru a doua oară în 2014. Prima dată s-a întâmplat la Festivalul Internațional de Teatru de la SIBIU, iar acum, la început de decembrie va fi la festivalul Internațional de Teatru INTERFERENȚE, organizat de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, în perioada 26 noiembrie–7 decembrie.
Pe 2 și 3 decembrie spectatorii îi vor putea vedea spectacolul „Amore e carne” și filmul „Sangue”, care va avea o proiecție la Casa TIFF. Cel din urmă, realizat anul trecut, este povestea unor întâlniri care schimbă destine, mai întâi rememorată, apoi scrisă și după acea jucată în fața camerei de filmat. Despre dorințe și nefericiri, despre imposibilități și despre aspirații vorbește și această creație recentă a artistului italian care nu crede în separația dintre forme și genuri și se exprimă, dimpotrivă, aproape numai prin hibrizi. Pippo Delbono se întâlnește cu Giovanni Senzani, fost lider al Brigăzilor Roșii. Margherita, mama lui Pippo, catolică devotată, se întâlnește cu Anna, soția lui Giovanni, care urăște violența și-și așteaptă soțul să-și ispășească sentința de 23 de ani de închisoare. Două femei care se îmbolnăvesc și se sting la doar câteva zile distanță, lăsând în urmă doi bărbați singuri și înfricoșați. Și un film care confirmă mărturisirea repetată a lui Pippo Delbono: „N-aș putea niciodată să fac un spectacol care să nu se contamineze de propria mea viață”. Și filmul acesta este un spectacol al ideilor și al stărilor pe care, pornind de la autobiografie, artistul le folosește într-un discurs artistic ce ia diverse forme, în ultima vreme din ce în ce mai curățate de accesorii.
„N-aș putea niciodată să fac un spectacol care să nu se contamineze de propria mea viață”.
Pippo Delbono
Despre suferințe și alți demoni se povestește și în one-man showul „Amore e carne”, un recital de poezie în care versuri de Walt Whitman, Arthur Rimbaud, Antonin Artaud și atâția alți rebeli rămași în istoria modernității se spun așa cum nici nu te-ai fi gândit că se pot spune – imprevizibil, ironic, cu umor și cu un fel de durere ce nu moare câtă vreme nu există detașare. Iar în creațiile lui Pippo Delbono nu există detașare. Universalitatea muzicii și a gestului este baza simplă, trainică, neînșelătoare, pe care se construiește „Amore e carne”, o demonstrație de suplețe artistică și actoricească, de rafinament artistic, pe care spectatorii de la Sibiu și de la București au putut-o vedea vara trecută. Ritmul se înalță și coboară, se unduiește și se netezește, se obrăznicește și se cumințește singur în acest spectacol în care se fac, se desfac și se refac stări imortalizate în poezie poate pentru a fi readuse la viață pe o scenă, pe orice scenă, de un actor care știe să-și asculte corpul, mintea și inima și, de asemenea, să le facă să le vorbească celor care au urechi de auzit.
Prezent la festivalul de la Cluj cu acest spectacol, Pippo Delbono sfidează prin simplitatea programului său, prin profumzime, prin absența explicației de ordin teoretic și printr-o subtilitate care, cumva, ajunge la afectele oricărui spectator, exact lumea în care trăiește și pe care se încăpățânează s-o vadă frumoasă. O sfidează prin frumusețea pe care o scoate la lumină și la care apelează ca la un leac irațional, care vindecă pe căi misterioase. Despre corp și neliniștile lui, despre corp și minunile sau meschinările lui e vorba în cele două creații pe care le aduce acum la Cluj – un spectacol, un film și mult mai multe poveși. Introspecție prin ficțiune, dar, înainte de orice, creație ce instituie o altă ordine a lucrurilor, subordonată bucuriei și clipei.
Print