Despre frică şi putere. Nume de cod: Dorina Lazăr

În lumea noastră cât o coajă de nucă avem impresia că poveştile pe care le spunem pe scenă sunt mai importante decât scenariile din viaţa reală. Suntem artişti! Ne e dat să fim bonomi şi cu mintea puţin aeriană, să fascinăm spectatorii nu doar cu personajele din spectacole, ci şi cu vieţile noastre romanţate, cu un aer de mister încă fascinant şi cu dreptul de a spune adevărul de sub tichia de bufon. Dar de la o vreme realitatea intră cu bocancii pe scenă, iar tichia nu mai zăngăne. Se amestecă lumi, se corcesc conduite morale şi adevărul se multiplică în cioburi de oglindă ţinută cândva lumii în faţă de o coloană vertebrală netasată. Acum e greu să mai deosebeşti reflexiile autentice de scamatorii. Degringolada pestriţă se instalează din ce în ce mai confortabil şi lălâi în teatre şi suspiciunile ca de romane de duzină ne populează minţile preocupate cu daravele de tarabă. E trist, e meschin şi e foarte adevărată această mare minciună numită realitate – Bucureşti, 2017.

Aceasta ar fi transpunerea artistico-literară a stării de fapt iscată în urmă cu o săptămână la Teatrul Odeon, odată cu demiterea prin poştă a managerului său, Dorina Lazăr. Amănuntele şi adevărurile întregi nu sunt limpezi. Există o suită de coincidenţe care prea se leagă cu noduri grosolane şi dau senzaţia de scenariu cârpit întru interes şi răzbunare. Privită miop, situaţia e simplistă: a venit un control de la Primărie, a găsit nereguli şi s-a acţionat în consecinţă. Ce să mai, atâta tam-tam. Probabil aşa reducţionist îndosariază problema funcţionarii diriguitori ai urbei. Dacă ne dăm, însă, jos ochelarii de cal, peisajul este sinistru de-a dreptul.

Un Primar care susţine că iubeşte artiştii, care iniţiază noi festivaluri şi deschide teatre noi, organizează manifestări culturale la fiecare sfârşit de săptămână şi bucură, nu-i aşa milioanele de bucureşteni cu mult circ atât cât să ţină loc şi de pâine, se dovedeşte a fi „pentru unii mumă, pentru alţii ciumă”. Înconjurată de mâini drepte şi stângi care să răspundă la ordin şi să se preteze la intrigi de mahala pentru cine poate şti ce raţiuni mai mult sau mai puţin nobile şi cu atât mai personale, transformă peisajul cultural al capitalei într-un cămin cultural vast şi kitschos. Probabil e nevoie de o clădire superbă, pe Calea Victoriei, proaspăt renovată pentru cine ştie ce domn/doamnă care odată ajunşi în capul trebii să facă ce trebuie făcut. Să asculte şi să semneze ce i se pune în faţă. Pentru că locul e aşa de bun. Şi îl cam ocupăm cu teatru.

E posibil ca motivele pentru care Dorina Lazăr a primi acest deznodământ în urma procedurilor legale să fie întemeiate. Nu neapărat numele Dorinei Lazăr ar trebui să fie subiectul central al îngrijorării reale a breslei. Atâta vreme cât doar la Teatrul Odeon a poposit această mult trâmbiţată comisie, atâta timp cât lucrurile s-au precipitat sub formă de execuţie punct ochit- punct lovit, câtă vreme procedura aproape că a fost rasolită de dragul de a termina odată cu tărăşenia asta, încât senzaţia clară e aceea de măturare a unui obstacol care stă în cale, ce s-a întâmplat cu Dorina Lazăr se poate întâmpla cu oricine nu spune „Yes, Ma’am”. Gândul care ordonă şi mâna care execută au sânge rece şi duc lipsă de scrupule. Se comportă ca atare şi acţiunile o demonstrează. Iar dacă ne înşelăm cu toţii cei mulţi/puţini câţi am fost la conferinţa de presă organizată de UNITER şi ne-am indignat şi ne-am revoltat şi ne-am întrebat sincer şi cu teamă „Ce e de făcut?”, atunci poate vor exista astfel de controale „pe bune” în toate instituţiile de cultură. Şi nu numai. Poate că acest „pe bune” îl vedem noi distorsionat şi ne grăbim să îl înţelegem după un prim caz suspect. Poate că e într-adevăr „pe bune” şi poate că adevărul şi cinstea chiar fac casă bună în birourile Primăriei.

Atâta timp, însă, cât informaţiile vin pe surse, cât nu există transparenţă, ci zvonuri şi bârfe, cât unul şi altul şoptesc complice că ştiu ei mai bine de ce şi cum şi că s-ar fi auzit în cercuri alese cine vizează de mult postul ăla şi pe cine şi cu ce a supărat „tanti Dorina”, cum să crezi în basme cu adevăr şi cinste? Modalitatea în care s-a procedat, pe fugă, cu semnături pe colţ de masă parcă, fără explicaţii şi cu un fel de miserupism atroce care justifică orice printr-o asumare tembelă a unei voinţe omnipotente care nu ţine cont decât de muşchiul lui, este absolut simptomatică pentru ceea ce trăim. Puterea, bat-o vina, seduce şi tulbură minţi. În numele ei se permit multe şi, odată căpătată de inşi cu ambiţii, se transformă în mijloc în sine şi devine periculoasă. Între o halbă de bere, un mic şi un festival ca un thank you card pentru susţinere în campanie, este timp suficient pentru a pune bocancul şi pe scenele care nu s-au încovoiat a obedienţă.

Şi în tot scenariul ăsta de film prost de tot, rolul principal îl joacă incertitudinea. Şi dintr-odată scenariul nu mai pare aşa de prost, ci de-a dreptul pervers. Cum poţi controla mai bine şi mai eficient dacă nu prin teamă. S-ar prefera, evident, frica. Dar deocamdată e bună şi teama. Sentimentul de nesiguranţă, de perplexitate în faţa unui fapt care te depăşeşte. Şi atunci te temi. Încet-încet o să simţi şi frica autentică şi atunci te vei fi transformat în zombie-ul perfect pe care orice conducător care se respectă şi-l doreşte a-i fi la îndemână. Masa de manevră conţine şi bătrâni creduli gata să susţină fără discernământ pentru o sticlă de ulei, şi mirajul punctului de pensie, dar şi câteva nume cândva credibile, lobotomizate de voință proprie şi reduse la o tăcere speriată, care doar stau şi dau bine în poză. Frica este cea mai eficientă zgardă, cel mai eficient gard. Iar germenii ei au fost deja sădiţi cu intenţii clare.

Aşadar, ce e de făcut la modul practic şi real înainte să încolţească şi să prindă rădăcini? Cum să plivim frica din ogradă? Cu ce ustensile şi cu ce tehnică? E nevoie de mult tact, diplomaţie şi picioare bine înfipte în pământ. Aşadar, grădinarii amatori care se ştiu antrenaţi în lupta cu buruienile din această specie să le pună sapa în mână celor care sunt dispuşi să înveţe şi uite-aşa cu coase şi topoare, poate-poate reuşim să ne curăţăm existenţa de dăunători şi goange de tot felul.