După câteva spectacole reușite, printre care „Ce zile frumoase!” de Samuel Beckett la UNTEATRU București, regizoarea Sânziana Stoican montează la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila un text al lui Evgheni Grișkoveț, unul dintre cei mai în vogă dramaturgi contemporani din Rusia, un dramaturg cu un stil pe gustul publicului din România, propunând un amestec de emoție cehoviană și probleme contemporane, frecventat în ultimii ani de diverse teatre din București și din țară.
„Casa”, textul pus în scenă de Sânziana Stoican la Sala Studio a Teatrului din Brăila şi semnat de Evgheni Grişkoveţ şi Anna Matison, este o falsă aventură familială/ personală întru cumpărarea unei… case. Povestea e simplă şi funcţionează pe sistemul bulgărelui care se rostogoleşte şi acumulează stări, sentimente, descoperiri. Iar de la prima scenă – un moment de casnică intimitate în cuplu, când el îi vorbeşte despre visul „măreţ” de a cumpăra o casă, iar ea îi calcă hainele şi-l ascultă plină de înţelegere – până la ultima, când visul s-a prăbuşit şi odată cu el o lume întreagă, spectacolul vorbește despre iluzii, despre neputinţe şi despre aripi frânte. O face însă fără patetism, cu efect, regia mizând în primul rând pe interpretarea actorilor, și construind, prin scenografia lui Valentin Vârlan, un spaţiu perfect funcţional, un interior cald de apartament – de altfel, foarte simplu, doar un fotoliu şi o lampă –, un interior care se modifică ingenios de-a lungul traseului sisific al celor şapte zile în care Igor caută să împrumute bani pentru casă. Şapte cămăşi pe care le schimbă pe rând marchează cele şapte întâlniri, şapte încercări eşuate, şapte false prietenii descoperite. De la un amic la altul, bărbatul îşi descoperă naivitatea, fără să renunţe la ea. Nuanţat şi bine articulat, Alin Florea construieşte un personaj credibil tocmai prin faptul că nu e un Don Quijote de secol XXI, ci doar un om normal, rătăcit într-o lume profund anormală. Nu e nici patetic, nici sentimental, e doar un bărbat care pare perfect. Un bărbat distribuit în cel mai periculos rol: soţul perfect, cu o soţie perfectă, tatăl perfect, medicul perfect, prietenul perfect, care descoperă într-o zi că lumea nu e deloc perfectă.
Spectacolul propune, în fapt, o temă subtilă, într-o lume în care traumele sunt mari şi la vedere. Nu, în „Casa” nu e nicio dramă reală, nimeni nu moare, nimeni nu suferă după nimeni, ba, dimpotrivă, există pretutindeni o armonie aproape suspectă. Şi unde e conflictul? Relaţiile se desenează aproape previzibil, familia în care domneşte înţelegerea, soţia care îşi susţine soţul până în pânzele albe, părinţii soţiei care îşi dau ultimul bănuţ de înmormântare pentru casa mult visată, un bărbat care are apartament, maşină, serviciul visat şi căruia într-o zi i se propune să cumpere o casă. Şi de aici totul se destramă. Sânziana Stoican nu accentuează nicio clipă o posibilă linie absurdă a textului, care ar putea transforma casa într-o obsesie stranie. Alege să păstreze textul într-o direcţie a unui aşa-zis firesc al lumii contemporane, în care dezechilibrul stă tocmai în falsul echilibru al confortului zilnic. Alege să vorbească aproape cu mijloacele psihanalizei despre nefericirea fericirii. Casa este doar un pretext… Și el scoate la suprafaţă zgura unei existenţe ce părea fără cusur şi, mai mult, arată, iarăşi cu finețe, egoismul perfecţiunii, atât de bine surprins pe scenă de interpretarea lui Alin Florea. Echilibrat, firesc, simplu, actorul creează un personaj victimă şi călău în acelaşi timp, la fel de inocent în ambele ipostaze, un bărbat care îşi analizează viaţa cu luciditate şi curaj, dar care în acelaşi timp refuză cu obstinaţie realitatea în numele unei naivităţi asumate. Într-o singură scenă – singura, de altfel, în care plusează pe emoţie – regizoarea îl pune faţă în faţă cu o imagine a naivităţii mai dureroasă decât a lui însuşi: momentul în care vrea să le înapoieze socrilor banii de înmormântare dăruiţi pentru casă şi se izbeşte de un zid perfect de bunătate diseminat în spatele unei lecţii despre prietenie, admirabil interpretată de Liliana Ghiţă şi Marius Exarhu. În caz că vrea să stoarcă o lacrimă, regizoarea merge la sigur, mai ales când Igor pleacă acasă nu doar cu banii, ci şi cu două borcane de ciorbă în plasă, umplute la faţa locului de mama soacră… Imagine atât de specifică afecţiunii materne din Europa de Est…
În rolul soţiei perfecte, dar schimbând cu totul stilul atunci când o interpretează pe Vetrova, femeia de afaceri crudă şi fără scrupule, Ramona Gângă face şi ea o performanţă, tocmai pentru că în teatru poate cel mai greu e să joci roluri pozitive. Se alunecă uşor în clişeu şi par neofertante. Însă ea tocmai această capcană o evită, cu excepţia câtorva momente când, în timpul conversaţiilor telefonice, mai pierde câte o nuanţă de firesc. Altminteri, felul ei simplu, asumat nesofisticat, de a face un rol aproape plat, aproape linear, aproape neteatral, își atinge scopul, tocmai pentru că-i dă teatralitate.
Dintre prietenii lui Igor, cei care refuză unul după altul să-i împrumute bani pentru casă, Liviu Pintileasa este pata de culoare, mai ales în scena meciului de tenis…
Chiar dacă există momente mai puţin inspirate şi care rup ritmul închegat al montării, precum scena proustiană cu bărbatul redevenit copil şi vizitat de bunici, spectacolul Sânzianei Stoican este reuşit şi face parte dintr-o direcţie aşa-zis minimalistă, agreată de destui regizori de la noi şi de publicul care are nevoie de astfel de poveşti contemporane cu miez.
Teatrul “Maria Filotti” Brăila
CASA, de Evgheni Grişkoveţ şi Anna Matison
Distribuţia
Alin Florea – Doctorul Igor
Ramona Gângă – Iulia/Vetrova
Liliana Ghiţă – Valentina Nikolaevna
Corina Georgiana Bors – Uliana
Marius Exarhu/Dan Moldoveanu – Anatoli Vasilievici/Bunicul
Liviu Pintileasa – prieten a lui Igor
Emilian Oprea – prieten
Valentin Terente – prieten
Regia: Sânziana Stoican
Scenografia: Valentin Vârlan
Foto Sorin Radu
Print