Da, trăim într-o lume schematizată, rece, stereotipată, disfuncțională, în care incomunicarea face regula, o lume absurdă și depersonalizată. Nu mai e de mult niciun secret pentru nimeni. Iar teatrul ultimului deceniu e din ce în ce mai preocupat să arate asta și numai asta. Din această categorie/trend face parte și textul lui Falk Richter „Complexitatea apartenenței”, ales de Radu Alexandru Nica pentru Sala Studio a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad.
Personaje-stereotip, aproape absența poveștii, extirparea emoției și o aglomerare de scene care să imite ritmul dement al unei lumi cu care nu ținem ritmul. Ceea ce face ca într-o oră și jumătate să resimți prea multe episoade, prea fragmentate, prea lipsite de un punct către care să tindă sau de un fir real care să le unească, desigur, totul în numele „operei deschise”… Totul sub pretextul unei (non)povești – o artistă din Franța alege să plece în Australia, într-un moment de cumpănă personală și acolo, într-o lume nouă, printr-un demers sociologico-artistic, descoperă povești de viață. Iar în final rămâi cu senzația că ai navigat pe Facebook minute în șir și că te-ai încărcat cu informații mai mult sau mai puțin trunchiate, mai mult sau mai puțin revelatoare din viața unor personaje… să le spunem „personaje-tip”, care pornesc din nimic și duc către nimic. Exact așa cum e viața în acest început de secol 21, desigur… Însă senzația că miza lipsește rămâne pregnantă.
Radu Alexandru Nica creează pe scenă un mic univers „aseptic”, o Masă a Tăcerii din plastic și alb și o Poartă a Sărutului în același stil (scenografia este semnată de Irina Moscu). Iar ghilimelele de deasupra – unul dintre cele mai interesante detalii de decor – pe lângă rolul practic în spectacol, trimiterea la Brâncuși, funcționează și ca o subliniere a ideii de „lume citată”.
Toate problemele lumii contemporane sunt înghesuite în acest spațiu brâncușian demitizat, de la incomunicare și însingurare extremă până la joburile extenuante, anxietăți moderne, bine camuflate în spatele unei cești de cafea, dorințe sexuale refulate, homosexualitate și, desigur, heterosexualitatea condusă ușor în derizoriu (că ăsta e trendul acum…), identitate națională, culoare, globalizarea și efectele ei asupra individului etc. Aproape nimic nu lipsește. Toate obsesiile omului contemporan sunt prezente în spectacolul lui Radu Alexandru Nica, toate pe repede înainte, toate într-o formă schematică, prezentate în situații-prototip.
Dincolo de scenele bine structurate și bine interpretate, unele cu mult umor, spectacolul lasă însă senzația că nu-și ia libertatea să respire. Că vrea să spună totul despre noi și încă ceva în plus, în 90 de minute, că se grăbește. Iar în spatele umorului și al structurii inteligente, se simte licărind tezismul. Poate și pentru că textul lui Falk Richter – da, un scriitor și un regizor german de succes – conține el însuși multe astfel de momente în care poate fi suspectat de tezism și pentru că în multe porțiuni e greoi și destul de non-teatral.
Distribuția formată din Dorina Darie Peter, Ioan Peter, Cecilia Donat, Angela Petrean Varjasi, Calotă Sorin, Alex Mărgineanu, Stanciu Calin funcționează bine și e confortabil instalată în acest stil de joc rece, alb…, acesta fiind și meritul, și defectul montării, pentru că fiecare dintre personaje nu este, din construcție, mai mult decât o schemă a unei idei. De altfel, spectacolul așa și trebuie privit, în primul rând ca o bază de dezbatere despre lumea contemporană – sau despre câteva dintre laturile ei, cele mai expuse în media și pe rețelele de socializare…
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad
„Complexitatea apartenenței” de Falk Richter
Traducerea Mircea Sorin Rusu
Regia artistică: Radu Alexandru Nica
Scenografia: Irina Moscu
Sound-design: Vlaicu Golcea
Light-design: Lucian Moga, Alex Dancu
Sunet: George Dancu
Proiecții video: Adelin Ghi
Distribuția: Dorina Darie Peter, Ioan Peter, Cecilia Donat, Angela Petrean Varjasi, Calotă Sorin, Alex Mărgineanu, Stanciu Calin
Print