Relaţiile dintre oameni sunt cele care fac lumea să meargă mai departe. Această reţea nevăzută de sentimente, gânduri, interese şi inter-dependenţe este modul nostru de a simţi că suntem importanţi şi contăm. Iar sortimentele de relaţii au devenit din ce în ce mai sofisticate şi mai diversificate. Psihologii nu mai prididesc să le clasifice şi să le studieze, în timp ce noi, cei mulţi, mergem în virtutea unei inerţii create pentru noi de tehnologie şi sisteme de manipulare inteligente. Solidaritatea şi altruismul se atrofiază odată cu dezvoltarea tehnicilor de comunicare virtuală. Avem o tot mai mare lejeritate în discuţiile mijlocite de ecrane şi purtate cu buricele degetelor în limbaje abstractizate şi infantile şi ne e din ce în ce mai greu să păstrăm o prietenie din viaţa în carne şi oase. Faţă în faţă şi ochi în ochi nu prea mai ştim ce să ne spunem. Fără emoticons şi abrevieri parcă e cam ciudat să ne vorbim unul altuia, cu vorbe.
Şi în tot acest marasm comunicaţional există teatrul. Care chiar dacă descoperă continuu forme noi şi experimentează în fel şi chip păstrează la loc de cinste exact acest principiu atât de viciat în viaţa reală: relaţia. Relaţia pe scenă este una dintre cele mai sincere rămase astăzi. Iar atunci când te întâlneşti cu ea prinzi şi tu puţin curaj şi te încumeţi să îţi aminteşti cum e să stai de vorbă.
Personajul principal al spectacolului „Şofer/ Pictor” de Hillel Mittelpunkt montat de Alexandru Dabija la Teatrul Evreiesc de Stat este relaţia dintre Maia Morgenstern şi Lucian Iftime. Doi actori spun povestea unei pictoriţe şi a unui şofer care învaţă cum să convieţuiască. Mai întâi ne predau lecţia conflictului, apoi pe cea a ascultării şi a toleranţei, a împăcării, a resemnării, a transformării şi a iubirii. Cu multă sinceritate şi asumare, dozat şi echilibrat, cei doi parteneri au grijă unul de celălalt şi îşi dau timp pentru a fi autentici. Atunci când tuşele încep să se îngroaşe echilibrul compoziţiei e redat de o replică data într-o cheie total opusă şi atunci panta abruptă a formalului este evitată. Ca într-o lucrare de artă plastică, liniile de fugă, raporturile, balansul şi cromatica acestui spectacol sunt foarte atent ponderate şi drămuite. Umorul şi drama se completează şi ne spun o poveste de viaţă în care auto-ironia şi blazarea sunt fraţi gemeni.
O pictoriţă revine acasă după patruzeci de ani. Găseşte doar o ruină a căminului, o livadă uscată şi un şofer de tir cu amnezie. Un companion taciturn şi nu foarte plăcut pentru artista expansivă venită din America de Sud. Şi cu toate astea, cu toate diferenţele şi incompatibilităţile dintre ei, îşi dau seama treptat că viaţa i-a adus împreună şi nu se au decât unul pe celălalt. Se transformă din inamici şi prieteni – mentor şi discipol, mamă şi fiu care au grijă unul de celălalt aşa cum poate mai bine fiecare dintre ei.
O tramă deloc complicată, cu o structură dramatică foarte clară, dezvoltată cu câteva răsturări de situaţie şi un final dulce-amar; un text care oferă partituri bogate şi premisele unei relaţii scenice consistente. Alexandru Dabija a mobilat cu multe acţiuni şi detalii această poveste simplă şi a creat un ritm organic. Scenografia Andradei Chiriac compune din obiecte de recuzită un univers casnic-artistic în care forţa de simbol a unei grămezi de portocale care se revarsă până în buza scenei acoperă impresia de arbitar.
Maia Morgenstern intră cu multă energie în scenă, păstrează un tonus ridicat şi construieşte un parcurs cu multe obstacole pentru această Mira. Nu alege calea uşoară, ci aduce o paletă largă de culori şi nuanţe pentru personajul său. Nu se menajează şi, în acelaşi timp, menţine un echilibru fin în grosimea tuşelor în care îşi conturează rolul. Sub toată culoarea, însă, desenul este bine proporţionat, sentimentele curg constant pe dedesubtul replicilor şi temperamentul său bine conţinut într-o formă foarte justă şi susţinută.
Lucian Iftime intră în relaţie de fiecare dată cu tonul just, cu replici dublate de un gând ascuţit şi cu intenţii foarte precise. Ne arată din ce în ce mai mult din fricile şi neputinţele personajului pentru ca până la final să se transforme treptat în cea mai bună variantă a acestui Aaron aflat în bătaia sorţii. Foarte concentrat, cu o postură a corpurului bine controlată şi în acord cu ceea ce conţine personajul său, este un partener solid care ştie cum să gestioneze relaţia scenică.
„Şofer / Pictor” este un spectacol care inspiră smerenie şi profesionalism. Respect pentru poveste şi pentru meşteşugul actoricesc fără prea multe artificii exterioare. Nu vrea să pară altceva decât e şi îşi atinge cu succes potenţialul maxim. Un spectacol foarte cinstit cu spectatorii săi, asumat, cu mult suflet, care se ia în serios cu zâmbetul pe buze.
Teatrul Evreiesc de Stat
„Şofer / Pictor” de Hillel Mittelpunkt
Regia: Alexandru Dabija
Scenografia: Andrada Chiriac
Distribuţia:
Mira: Maia Morgenstern
Aaron: Lucian Iftime
Foto: Oana Monica Nae
Print