Despre „şanse” şi „maeştri” la FNT 2014

A mai rămas puţin până la deschiderea unei noi ediţii a Festivalului Naţional de Teatru. Care, evident, schimbându-şi selecţionerul, şi-a schimbat şi faţa. Despre selecţia Marinei Constantinescu am vorbit la momentul la care ea a fost publicată şi o vom discuta mai pe larg după ce toate spectacolele vor fi văzute şi la Bucureşti. Abia atunci se va putea spune, cu cărţile pe masă, dacă producţiile selectate reflectă cu adevărat imaginea stagiunii trecute a teatrului din România, căci asta declara selecţionerul FNT că şi-a propus, să dea o imagine reală a stagiunii… Şi şi-a mai propus să anuleze graniţele pe care eventualele categorii le-ar fi adus cu ele (motiv pentru care spectacolele sunt pur şi simplu înşirate în ordine), dorindu-şi ca în teatrul românesc să fie o bucurie generală şi să se înfrăţească independentul cu subvenţionatul şi tânărul cu „maestrul” şi „tot românul să prospere”. Bine şi frumos în teorie, căci la faţa locului situaţia e ceva mai complicată. Şi, dacă e să spunem lucrurilor pe nume, graniţele au fost uşor de abolit, întrucât ele nu prea există în selecţia cu pricina, căci spectacolele din mediul numit „independent” sunt departe de a fi în vreun fel reprezentative pentru ceva anume şi cu atât mai puţin pentru acel spaţiu, majoritatea fiind realizate în siajul teatrului de stat (cu vreo două excepţii…).

În ceea ce priveşte spectacolul „Fă-mi loc!”, de altfel o comedie adorabilă, în care şi Marius Manole şi Medeea Marinescu sunt, desigur, minunaţi, s-a întâmplat un fenomen vizibil cu ochiul liber şi toată lumea a luat-o ca atare: a fost selecţionat pentru că pe afiş, la regie, este trecut numele lui Radu Beligan. Desigur, numele… Ceea ce e trist, tocmai pentru că şi Marius Manole, şi Medeea Marinescu sunt minunaţi. Şi e uşor nedrept pentru fenomenul independent-privat, care are multe alte spectacole ceva mai aproape de autentic, în aceeaşi zonă. Da, creaţiile Liei Bugnar, în aceeaşi zonă de umor şi melodramă, în aceeaşi zonă a „lipiciului” la public, erau mai îndreptăţite la a fi într-o selecţie naţională, fie şi pentru că este vorba despre o creaţie dramatică originală, despre un mic fenomen coagulat şi despre un regizor care nu are doar numele pe afiş…

Apoi, la ceva vreme după anunţarea selecţiei, a apărut o nouă informaţie, cum că în acest an FNT va avea şi o secţiune „Maeştri”. Că n-ar fi stricat să existe un Fringe, asta e altă poveste… Dar e deja de-a dreptul amuzant cum toată lumea vrea „să dea şanse”, iar şansele le au până la urmă tot cei care le au deja… Şi, puşi în contexte oficiale, sunt tot cei care sunt oricum întotdeauna în contexte oficiale. Secţiunea „Maeştri” cu care s-a îmbogăţit FNT la ediţia 2014 are o componenţă cel puţin bizară, ca şi explicaţia şi denumirea. E suficientă o privire pe site-ul evenimentului, unde este prezentată secţiunea cu pricina, care cuprinde „unele dintre cele mai valoroase nume ale teatrului românesc, pe care încă avem şansa să-i avem contemporani…” Unu, acest „încă avem şansa” e cam de rău augur pentru cei selectaţi să fie „maeştri”, deşi, desigur, cu toţii suntem muritori. Apoi, de ce anume „Maeştrii” trăiesc şi fac teatru numai în Bucureşti e o altă întrebare, la care răspunsul va fi, desigur, „banii”. Însă oricum ar fi, situaţia e din start nedreaptă pentru toţi cei care au făcut teatru de calitate în ţară în ultimii ani şi care s-ar încadra cu brio la categoria „maeştri”, pe care „să-i iubim şi să-i respectăm” şi care nu sunt printre cei aleşi…

Şi, în cele din urmă, apar şi întrebările: Bine, dar care dintre atribute îl face pe un actor sau pe un regizor mai maestru decât altul? Vârsta? Sau premiile? Sau folclorul? Şi care a fost limita înapoi, în timp, până la care s-a mers atunci când au fost alese aceste spectacole? Întrebări retorice, desigur!