Despre șușe, „cu nume și prenume”

Scriam în editorialul publicat în urmă cu două săptămâni despre pervertirea gustului în formare și a unei anume reprezentări despre teatru, principalul efect nociv al șușelor. Atât cât permite spațiul limitat al unui astfel de text, făceam o demonstrație de bun-simț și „de principiu”, din perspectiva observatorului care urmărește, pe cât posibil, viața artistică, despre un gen de spectacol de teatru care oferă divertisment lipsit de orice calitate artistică, mizând pe popularitatea vedetei. La asta s-ar rezuma, grosso modo, așa-numita șușă. Șușa la care arată cu degetul artiștii înșiși, șușă care a pătruns acum și în teatrele de stat, sub diverse forme. E pretutindeni, spuneam – în afișe publicitare jenante din stațiile de metrou, uneori în reclame la televizor sau în troleibuze etc.

Părăsesc acum ideea generală și concretizez, „cu nume și prenume”, alegând câteva exemple cunoscute pornind de la care se poate discuta despre șușă (în treacăt fie spus, din comentariile la articolul precedent am descoperit cu surprindere zilele astea că e atât de iubită și de apărată, pe când eu aveam o cu totul altă impresie…). La Teatrul Bulandra a ajuns producția independentă „Maitreyi” regizată de Chris Simion, după câțiva ani în care s-a tot plimbat pe la Palatul Copiilor și prin alte orașe. E un mister de ce acest exemplu de kitsch dăunător crește acum pe solul subțire de la Bulandra, la umbra numelui lui Mircea Eliade, cu girul unor nume deja cu o lungă tradiție de participare la „proiecte comerciale”, gen Maia Morgenstern. Pe de altă parte, nu știu nici cum de reușește Vlad Zamfirescu să joace, de unul singur, ceva teatru într-un asemenea context. Chapeau bas! TNB are în program „Bârfe, zvonuri și minciuni”, producție regizată de Ion Caramitru. Dacă tot există mijloace și ar putea face o comedie cinstită, fără pretenții, pentru publicul larg, nu știu de ce actorii insistă să facă o peltea jenantă, de trei ore, din care nu se înțelege nimic. Este, incontestabil, alegerea lor.

„Mă mut la mama!” și „Mă mut la… tata?” sunt plimbate și ele, de câțiva ani, prin diverse spații independente și vândute tot ca spectacole de teatru. La Grand Cinema&More din Băneasa Shopping City se joacă de ceva vreme „O noapte furtunoasă”, în regia lui Gelu Colceag, din a cărei distribuție fac parte actori respectabili, unii chiar cu mare experiență. Ceea ce nu face însă ca spectacolul să fie respectabil, iar spectatorul plătitor de bilet să fie respectat. „Nimeni nu-i perfect”, montat de Radu Beligan la Centrul UNESCO Nicolae Bălcescu, s-a jucat în diverse spații. Cu succes, se înțelege. „Amanta”, producție mai nou găzduită de Teatrul de Comedie, ar fi, potrivit comunicatului difuzat de organizatori, „o comedie teatrală” regizată de Armand Calinovici (aflat, se pare, la debut, căci alt spectacol pe care să-l fi regizat nu s-a consemnat!), interpretată de „artiști de notorietate, iubiți de public”. Prețul unui bilet este cam de două ori prețul mediu al unui bilet la un spectacol din teatrele bucureștene: 60 lei. Deși exemplele ar putea continua, mă opresc aici.

Existența acestor spectacole este, fără îndoială, un semn de normalitate într-o societate liberă. Ele există, adevăr incontestabil, pentru simplul fapt că există un public care cumpără acest produse. Partea dăunătoare, reiau, este alta: 1. Că ele sunt vândute drept teatru, adică o manifestare artistică, deși sunt doar entertainment comercial (entertainmentul este, și el, de diverse feluri și niveluri); 2. Că actorii, deși mulți experimentați, deși mulți, repet, respectabili, joacă prost, deși ar putea juca onest, cum joacă în spectacolele „normale”. De ce e Doru Ana de-a dreptul penibil în „Maitreyi?” Sau de ce joacă Mircea Rusu atât de gros în „O noapte furtunoasă?”

Sunt două întrebări pe care le puneam și data trecută, când spațiul mi s-a terminat înainte de a ajunge la „nume și prenume”. Sunt două întrebări care, în lipsa răspunsurilor și a unei reevaluări cu sine pe care răspunsurile ar putea-o aduce, pot naște în continuare monștri. Monștri care se dau drept feți-frumoși și-i și păcălesc pe inocenți că sunt feți-frumoși.