Săptămâna trecută am urcat cu emoţie la POD. Urma să văd “Mărăcini în gură, plopi şi o apă vă rog!” de Mihai Anton, “o piesă într-un act de două ori”, aşa cum ne avertiza afişul. Casa de Cultură a Studenţilor şi Teatrul PODUL au devenit pentru mulţi dintre noi amintiri dragi. Veneam aici încă din liceu, apoi, firesc, în studenţie, şi până târziu încolo, în primii ani de după decembrie ’89. Şi îmi mai plăcea să ascult cu prietenii poveştile fără sfârşit spuse de regretatul Griguţă Popa.
La PODUL l-am văzut pentru prima dată jucând pe Mihai Gruia Sandu, aici i-am văzut jucând pe Simona Măicănescu şi pe Claudiu Bleonţ. Şi de la început am citit pe buzele actorilor un nume: Cătălin Naum. Numele regizorului care se confundă cu Teatrul Studenţesc PODUL. Iată, au trecut patruzeci de ani de când regizorul Cătălin Naum le deschide tinerilor îndrăgostiţi de teatru poarta spre profesionism. Poate mai important însă este felul în care le deschide şi uşa aceea tainică spre ei înşişi, îi învaţă să caute rosturi adânci… L-am ascultat, într-un film pe care i l-a dedicat Crista Bilciu, vorbindu-le actorilor aşa cum numai o mare iubire poate vorbi: “Actorul poate să facă orice din orice. Numai să vrea… şi să înţeleagă”.
Am urcat cele patru etaje şi, chiar dacă au trecut anii, locul mi s-a părut acelaşi. Parcă şi tinerii veniţi să asiste la spectacol erau colegii mei. Iar în nări am simţit mirosul teatrului pe care îl ştiam. În sală ne aşteptau, la locurile lor, actorii. Anda Saltelechi, Andreea Dobranici, Adelina Cristea, Mihai Munteniţă, Bogdan Costea şi George Creţu.
Autorul textului, Mihai Anton, semnează şi regia spectacolului “Mărăcini în gură, plopi şi o apă vă rog!”. Şi teatru, şi poezie, şi joc şi un simţ al umorului cu totul special, şi comunicare. Un poem în care am regăsit spiritul PODUL. Nu-şi are aici locul o cronică, ci o invitaţie: Veniţi la PODUL! Pentru că aici teatrul se face din iubire şi cu sinceritate. Experimentul este căutare, încercare, iară nu trend sau ipocrizie. Pentru că aici, multe visuri se împlinesc.
Am găsit pe siteul CCS un text semnat de Anca Constantin. Citiţi-l.
“Cătălin Naum te pune în luptă cu tine. Îţi găseşte punctele ascunse, pe care nu vrei să le vadă nimeni, şi exact acolo caută. După ce te dai peste cap, nu înţelegi ce vrea de la tine, stai câteva zile <cu gheaţă pe cap şi cu picioarele în apă rece>, cum obişnuieşte el să spună, plin de sentimente contradictorii, neputând să renunţi fiindcă asta ţi-e calea, te întorci la POD şi afli că de fapt asta fusese lecţia. Nu trebuia să obţii nimic, să ajungi la nimic, ci să cauţi în tine. Să ajungi la tine, să descoperi ceva în plus despre tine. Poţi să descoperi că eşti rău, că eşti nebun, că eşti mincinos, ca eşti fraier. Orice descoperire este ceea ce ai putea să fii, adică ceea ce ai putea deveni… scena. Pentru că ceea ce joacă actorul nu este altceva decât ce ar putea omul din el să devină într-o situaţie sau alta.”
Şi mergeţi la Teatrul Studenţesc PODUL.
Print
Un Comentariu