Distopie. Shakespeare. Remix – Seducţia puterii pe înţelesul gamerilor

Obişnuinţa înseamnă plictis. În artă, în orice caz. Inerţia dulce şi sintagmele spuse cu gravitate fac o umbră protectoare sub care e loc pentru orice şi oricine. „Shakespeare e genial”. „Teatrul înseamnă viaţă”. Şi gata. Montări cuminţi, timide, ca nu cumva să neliniştească somnul monstrului sacru. Ca nu cumva noi, cu îndrăzneala noastră prea puţin genială să întinăm tradiţia şi imaginea monumentală a bardului. Iar publicul aplaudă la fel de politicos, de prosternat în faţa mitului şi pleacă spre casă cu sentimentul că şi-a făcut datoria. Prea rar ne mai punem întrebări, aproape că nu ne mai îndoim de nimic şi din confortul vieţii trăite zi după zi ne minţim frumos că ştim câte ceva.

O tânără regizoare, Catinca Drăgănescu, a avut curaj cât pentru noi toţi. L-a scos pe Shakespeare din praful istoriei, s-a jucat cu inteligenţă şi umor cu piesele lui şi a creat un spectacol de la care nu pleci aşa cum ai venit. „Distopie.Shakespeare.Remix” e acel gen de spectacol care îţi ridică sprânceana şi te obligă să ai o atitudine. Este un răspuns pertinent la întrebarea tocită „Mai este Shakespeare contemporanul nostru?” – da, mai este, atâta vreme cât există creatori de teatru care să ni-l povestească pe limba noastră.

În artele plastice colajul nu mai este de mult o inovaţie. În teatru pare, încă, o impietate să ciopârţeşti şi să alipeşti de la tine putere. Când, însă, materialul final este o operă de artă şi nu un kitsch egoist, îi dau toate foarfecele şi volumele de care are nevoie artistului. În repetiţia cu public prezentată în cadrul proiectului 9G la Teatrul Naţional, au existat toate premisele unui spectacol reuşit: gând coerent, idee clară, actori talentaţi, mijloace media integrate fără ostentaţie şi, mai ales, un răspuns răspicat la întrebarea, de cele mai multe ori retorică, „De ce aleg să montez acest text astăzi?”.

Multe din piesele lui Shakespeare au un puternic caracter politic. Raporturile de putere sunt motorul acţiunii, iar seducţia Tronului şi a Coroanei în opera sa pot genera material pentru rafturi întregi de bibliotecă. În 2014, când realitatea imediată palpită de evenimente geo-politice cu impact la nivel mondial, este evident mai ofertant să alegi această faţetă şi să îi laşi pe îndrăgostiţi la locul lor, sub clar de lună, cu tot cu jurămintele lor frumoase. Şi cum zânele şi spiriduşii au fost înlocuiţi cu succes de pesonajele din filmele şi serialele fantasy, şi feeriile pot sta cuminţi între coperte.

Puterea, aşadar. Acest morb care ţine lumea în mişcare. Feroce, sângeroasă şi mai periculoasă decât orice drog. Transformă conştiinţe şi stârneşte pasiuni mai ardente decât orice iubire. Povestea scenariului conceput de Catinca Drăgănescu este foarte simplă: Lear împarte, aşa cum ştim, regatul. Cadrul este, însă, altul: Zoon Politicon – un joc video în care îţi alegi personajul în funcţie de super-puteri, cu nivele, setări, grafică şi efecte sonore. În urma unei runde câştigate pe merit de Goneril, Albany cel timid şi maleabil devine rege şi se lasă uşor copleşit de noua sa postură. Cordelia cea alungată îmbracă haina bufonului şi manipulează cu vorbe de duh. Cornwall, mereu la pândă, pune la cale un flagrant demn de orice breaking news care se respectă. La momentul oportun îl ucide pe Albany, pentru binele ţării, şi odată cu el şi pe Regan cea infidelă. Iar la final, după ce Cordelia nu mai găseşte puterea de a se răzbuna, Goneril este cea care pune punct şirului de crime, cum altfel decât ucigându-l pe noul rege. Game over.

Totul în pur spirit shakespearian, cu mijloace de secol XXI. Scenele recognoscibile din „Regele Lear”, „Neguţătorul din Veneţia”, „Julius Caesar”, „Richard III” şi chiar „Romeo şi Julieta” se îmbină inteligent şi nu lasă o clipă senzaţia de lipitură. Jocul alternant la persoana a treia, prezenţa unui MC care anunţă premisele scenei următoare şi gestul caracteristic fiecărui personaj te duc cu gândul la Brecht. Asta în timp ce structura rămâne aristotelică, iar energia personajelor palpită de „aici şi acum”-ul stanislavkian. Colaj reuşit.

Cei şase actori şi-au asumat perfect această ipostază dublă – de a umple forma fixă a unui caracter definit de o trăsătură dominantă cu sentimente şi trăiri autentice. Crina Ene este MC-ul cu voce metalică şi prezenţă plină de sex-appeal, Simona Cuciurianu este o Regan vicleană şi seducătoare, Oana Popescu – Goneril cea hotărâtă, care acţionează oricum o cere situaţia, Cristina Drăghici – Cordelia cea deloc umilă, ci manipulatoare şi perfect lucidă sub masca bufonului inteligent, Vlad Udrescu un Albany cu un parcurs ca de cardiogramă, plecând de la omul de paie şi de bine, ajungând la tiranul egocentric şi grotesc, iar Vladimir Purdel este Cornwall cel şiret, prefăcut, mereu în stare de veghe, care, odată ce obţine Tronul, se dezlănţuie în toată splendoarea beţiei de Putere.

Distopia ce va avea premiera în toamnă la TNB, este, din păcate, realitatea noastră; a lumii pe care singuri am clădit-o strâmb şi în care, ca într-un joc video, ne luptăm pentru secunda noastră de glorie, dar fără nicio super-putere. Mergem, însă, la teatru pentru a ne putea admira în decadenţa noastră plenară, dar cu liniştea dată de faptul că e doar o distopie, pe teme din Shakespeare. Şi aşa înţelegem de ce e el atât de mare şi de contemporan cu noi şi de ce Catinca Drăgănescu a ales să monteze acest spectacol astăzi.

Teatrul Național București – Proiectul 9G (Noua Generație)

„DISTOPIE.shakespeare.REMIX”

Regia: Catinca Drăgănescu

Asistent regie: Daniel Buglea

Mișcare scenică: Andreea Belu

Media: Darie Armin Alexandru

Light&sound design: alexandru Raptis

Scenografie: Ioana Drăgănescu și Sorana Țopa

Costume: Ludmila Corlățeanu și Atelier ATU

Distribuția:

Regan: Simona Cuciurianu

Cordelia/Bufonul: Cristina Drăghici

MC: Crina Ene

Goneril: Oana Popescu

Cornwall: Vladimir Purdel

Albany: Vlad Udrescu