Simţul umorului a devenit o calitate din ce în ce mai relativă. Între atâtea oferte pline de sclipici, de show-uri care mai de care mai „de comedie”, de promisiunea râsului cu lacrimi pe care o fac din ce în ce mai mulţi băieţi cu un microfon în mână şi până la comedii care până la urmă au ieşit drame, multele feţe ale comediei s-au cam ridat sub stratul din ce în ce mai gros de machiaj strident. Râsul inteligent e greu de găsit în acest marasm de râsuri stridente, isterice şi pufnite. Chiar şi glumele au devenit previzibile, iar de curând gravitează precaut în jurul unui politically correctness preţios şi ridicol. Suntem mai uşor lezaţi de un spirit de glumă, ne ofensăm, vai, cam prea uşor şi am uitat cum e să luăm o pauză de la importanţa noastră auto-declarată. Ne relaxăm alergând pe benzi circulare care nu duc nicăieri şi ne liniştim ascultând muzică bubuind în căşti. Sensibili în reacţii, dar imuni la stimuli, doar video-urile cu animale mici de pe Facebook ne mai smulg câte un zâmbet. Râsul, de cele mai multe ori împrumutat de la vecinul de scaun, a devenit un reflex înrudit cu spasmul şi de prea puţine ori mai are de-a face cu raţiuni estetice.
În această lume tristă şi plină de umor, un spectacol precum „Domnul Jurdan” montat de Victor Ioan Frunză la Teatrul „Regina Maria” Oradea, Trupa „Iosif Vucan” este o gură de aer proaspăt. La o primă vedere – entertainment, comedie spumoasă, motiv de amuzament. Pulibcul râde şi se bucură la teatru. Dincolo de evidenţă, stă, însă, ascuns râsul inteligent, gata să bcure pe oricine e dispus ca printre lacrimile de râs să vadă spectacolul din spectacol. Ironia este semnul inteligenţei comice. Iar Victor Ioan Frunză şi Adriana Grand o folosesc în toate nuanţele sale. Cortina se ridică şi decorul Adrianei Grand copleşeşte prin cantitatea de detalii frapante. De toate puse laolaltă, citate culturale mai mult decât recognoscibile, aproape golite de sens prin tocire, remixate – aşa cum le place să spună artiştilor contemporani, şi combinate. Jurdan însuşi în chip de Dumnezeu cu mâna întinsă spre o mână de Adam sub un curcubeu, peste un laptop cu desktop pe care tronează un J cât tot ecranul. Nu mai e nevoie de nicio explicaţie.
Stupiditatea personajelor e dublată în permanenţă de imagini şi acţiuni care să sublinieze cu câte două linii – ăştia sunt Jurdanii de azi, uitaţi-vă bine la ei şi poate recunoaşteţi personaje marcante ale prezentului. Imposibil să nu îţi zboare mintea la aşa-numiţi politicieni de carton poleiţi în aur sau la vedete lipsite de talent, dar posesoare de tupeu. Kitsch-ul voit, masiv, care striveşte orice tuşe subţiri cu ostentaţia lui opulentă şi violentă nu este altceva decât o expresie atistică a ceea ce numim realitate. Aşa ne arată viaţa: împopoţonată, stridentă şi de tot râsul. Reproducerea imensă a Mona Lisei nu e cu nimic mai de râs decât goblenurile muncite şi expuse cu mândrie în sufrageriile gospodinelor îndemânatice. Animalele de mucava supradimensionate nu sunt altceva decât bibelourile păstrate cu grijă în biblioteci lipsite de cărţi. Costumele sclipicioase, paietele, bling-blingurile şi gadgeturile sunt hainele pe care ne grăbim să le cumpărăm la reducere din mall-uri. Aşadar, râdem cu poftă, amuzaţi de un domn Jurdan penibil, dar cu jumătate de gură trebuie să recunoaştem că la o scară mai mică îl conţinem.
Structura textului, traducere şi adaptarea după comedia Burghezul gentilom de Jean Baptiste Poquelin Molière și după „Jourdain cel scrântit” de Mihail Bulgakov transformă un text clasic şi clasicizat într-o comedie extrem de ritmată, vie şi pertinentă în sensuri. De la bun început îţi spui – e mult. Şi, într-adevăr este mult. Doar că prea-plinul se umple constant până la final şi, în loc să te întrebi mirat. „Oare ce mai poate urma?” te bucuri de mirare. Iar inventivitatea şi imaginaţia creativă scornesc situaţii şi acţiuni care fac în aşa fel încât totul să funcţioneze. Mai mult, şi mai mult, cel mai mult, la un pas de prea mult. Şi totuşi, într-un echilibru stabil perfect controlat. Aplauzi acest colos de acumulări din ce în ce mai ofensatoare la adresa ponderaţiei şi îţi dai seama nu doar că ţi-a plăcut, ci că nici măcar nu te-a deranjat toată avalanşa de elemente pe care disparat le-ai fi considerat strigătoare la cer. Sensul şi acordul între fiecare piesă a acestui puzzle alambicat date de direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză au făcut ca totul să funcţioneze.
Distribuţia a funcţionat unitar în sensul acestei demonstraţii de forţă a tuşelor groase. Conştient sau nu, au servit perfect tezei şi au făcut demonstraţia la scară unu la unu a ceea ce înseamnă „prea-multul” artistic. Integrate, însă, în acest context halucinant, exagerările, tonurile false, forma gomflată şi improvizaţiile cu semnătură personală nu au mai fost crispante. Adevărul scenic al acestei convenţii este unul cu semn. Şi asta în mod asumat. Râzi într-un mod inteligent de ceea ce altfel te-ar contraria. Această asumare până la capăt este cheia de boltă a montării. Se joacă în plin, energic, fără nicio frână, cu mult suflet. Actorii se arată fără reţineri şi le place asta. Ritmul bine strunit nu e scăpat din vedere, iar notele false sunt asimilate imediat.
„Domnul Jurdan” este un spectacol neaşteptat. Combină fericit ingrediente dintre cele mai diverse – de la citate ironice la adresa formelor aşa-zis experimentale de artă şi până la acţinui dintre cele mai absurde, precum o bălăceală generală într-o piscină improvizată. Are de toate. Ba chiar multe în plus. Şi tocmai această nebunie asumată face ca râsul colorat să aibă şi gând solid, nu doar volum şi cadenţă.
Teatrul „Regina Maria” Oradea
DOMNUL JURDAN
rescriere dramatică de Victor Ioan Frunză după comedia „Burghezul Gentilom” de Jean Baptiste Poquelin Molière și după „Jourdain cel scrântit” de Mihail Bulgakov,
Direcția de scenă: Victor Ioan Frunză
Decorul și costumele: Adriana Grand
Muzica: Ovidiu Iloc
Coregrafia: Livia Tulbure-Gună
Distribuția:
Domnul Jurdan, om de afaceri, fiu de chelner: DANIEL VULCU
Doamna Jurdan, soţia lui, fată de chelner: ELVIRA RÎMBU
Lucia, fiica lor: CARINA BUNEA
Claudiu, iubitul Luciei: ANDREI SABĂU
Dorimène, prințesă: GEORGIA CĂPRĂRIN
Doran, consilier prin minister, iubitul lui Dorimene: ALIN STANCIU
Nico, hauschipără la dom’ Jurdan: ADELA LAZĂR
Cornel, angajatul lui Claudiu: RĂZVAN VICOVEANU
Brânduș, băiat în casă: EUGEN NEAG
Profesorul de muzică & teatru: PETRE GHIMBĂȘAN
Profesorul de dans & teatru dans: ALEXANDRU RUSU
Maestrul de arte marțiale: PAVEL SÎRGHI
Profesoara de filosofie: CORINA CERNEA
Maistrul croitor: RĂZVAN VICOVEANU
Alin, student la Arte: MĂDĂLIN COSTEA
Doi valeţi: VLAD BULZAN & DOMINIC OLAR
Doi bodigarzi: SORIN DOMIDE & SORIN PRECUP
Distribuția momentelor de teatru în teatru (Teatru performativ, comunitar: Identitatea mea; Baletul abstract: Mama Lumii; Baletul Napoleon; Teatru ecologic: Încălzirea globală;Ceremonialul de învestire; Baletul Națiunilor):
CARINA BUNEA, CORINA CERNEA, ALEXANDRU RUSU, PETRE GHIMBĂŞAN, MĂDĂLIN COSTEA, GEORGE DOMETI, MIHAELA GHERDAN, EUGEN NEAG, LUCIA ROGOZ, ANDREI SABĂU, ANCA SIGMIREAN, PAVEL SÎRGHI, ALIN STANCIU, RĂZVAN VICOVEANU, ANDA TĂMĂȘANU, DIANA BURCĂ, VLAD BULZAN, DOMINIC OLAR, MARIUS PRECUP, DENISA BENKO
Orchestra: Ovidiu Iloc (dirijor), Iosif Viktor (Contratenor), Dana Baboș (Mezzosoprană), Hunor Benczédi (Bariton), Gáti Sándor (Oboi), Bogdan Scurtu (Clarinet), Horaţiu Miron (Fagot), György Martyin (Trompetă), Albert Károly Szávuly (Trombon), Marius Bulzan (Percuţie), Tamás Kása (Chitară), Kálmán Nagy (Vioară), Ciprian Vereş (Contrabas)
Print