Don Juan sau atracția morții

3stars

Există o modă în rândul actorilor români să treacă de la actorie la regie la un moment dat în cariera lor. Motivele și resorturile interioare diferă, desigur, dar un lucru e cert: spectacolele puse în scenă de actori deveniți regizori sunt mai degrabă centrate pe actor, pe interpretare și se lansează mai puțin în viziuni regizorale îndrăznețe. Traseul de actriță al Anei Ioana Macaria l-am urmărit încă de la început. Și am să susțin întotdeauna că este una dintre cele mai interesante, mai charismatice, mai profunde actrițe ale generației ei. Un amestec de sensibilitate și tristețe metafizică, extrem de bine metabolizate pe scenă. Așa încât hotărârea ei de a studia regia mi s-a părut la început surprinzătoare. Dar motivația ei, care a venit în urma unei experiențe de la Teatrul Podul, de care, de altfel, se leagă și începutul carierei ei de actriță, mi s-a părut superbă: „Mi-a plăcut să văd cum ce aveam eu în cap devine cu totul altceva și cum se articulează un sens al întregului complet diferit de ce fusese și de ce aveam eu în minte. Era așa, ca o plantă care crește și mă depășește. Asta e superb. Și e un alt fel de a cerceta. Și e un tip de cercetare mult mai complexă, pentru că se face în echipă.”

Așa a început povestea tinerei regizoare Ana Ioana Macaria care, după ce s-a bucurat prima dată de această experiență la Teatrul Podul, unde a refăcut „Pescărușul” Cătălinei Buzoianu, celebrul „Pescărușul” unde ea a jucat o Nina Zarecinaia inegalabilă, a ales să studieze regia. Și acum, Ana Ioana Macaria este absolventă a masterclassului de regie al lui Alexandru Darie și Ștefan Caragiu și a pus în scenă la Studio Space de la Teatrul Bulandra „Ospățul de piatră” după J.B.P. Molière.

Spectacolul are în spate o poveste, este legat de dispariția tatălui ei, și își propune o reinterpretare modernă a mitului lui Don Juan. Citându-l pe Max Frisch, Ana Ioana Macaria îmi răspundea astfel la întrebarea „Ce te interesează să spui prin spectacolele pe care le faci?”: „Ca scriitor de piese consider că mi-am împlinit cu prisosință datoria dacă o piesă ar reuși, fie și numai o singură dată, să pună o întrebare, în așa fel încât din clipa aceea spectatorii să nu mai poată trăi fără răspunsul la întrebare, fără răspunsul lor propriu, pe care-l pot da doar prin însăși viața lor. Acesta e răspunsul meu…” În acest sens este construit și spectacolul de la Bulandra, care se joacă din toamna trecută cu succes și cu sala plină.

Ana Ioana Macaria se desprinde cumva de linia pe care spuneam c-o urmează regizorii-actori și nu se teme să se lanseze într-o reinterpretare curajoasă a textului lui Molière. De a cărui formă și, pe alocuri, esență, se îndepărtează din plin. Își plasează personajele într-un fel de cabaret noir, un loc care, în viziunea regizoarei, este esența lumii, pentru că în el pot să încapă lumea toată cu toate personajele ei. Și le oferă actorilor tineri cu care lucrează prilejul de a se juca puțin și de a se pune în valoare, construind o atmosferă în negru și roșu, cu o coregrafie specială, semnată de Mariana Gavriciuc, cu muzică live. Senzația pe care o lasă cabaretul Anei Ioana Macaria e de spațiu din afara lumii, un fel de purgatoriu, în care lucrurile se repetă la infinit și scena morții lui Don Juan are în ea ceva sisific.

Cu o mare economie de mijloace – se simte mai degrabă austeritate în construcția scenografică, altminteri eficientă – regizoarea reușește să creeze o atmosferă cu totul aparte. Și reușește ceva și mai important, să-și aducă actorii la un numitor comun (și se simte că n-a fost lucru ușor, pentru că nivelul lor de pregătire e diferit…) și să-i facă să funcționeze bine, în echipă.

Spectacolul Anei Ioana Macaria vorbește despre acea disperată căutare a fericirii de care suferim cu toții. Și pune întrebări. Și oferă chiar și răspunsuri. Cât e dragostea doar plăcere? Sau cum arată fericirea pentru un om pentru care Dumnezeu nu există? O întrebare mai valabilă azi ca oricând…

Zona în care însă nu se susține până la capăt montarea ei este chiar cea a interpretării. Și o senzație stranie că, vrând să se ia la trântă cu Molière, vrând să-l reconfigureze, vrând să-l încarce, mai mult decât o are textul, de o zonă sumbră, regia alunecă ușor pe deasupra lucrurilor esențiale, expunându-le doar, fără să se ancoreze în ele, fără să le dea timp să crească și să se dezvolte pe scenă. Așa sunt cele mai multe dintre relațiile expuse în spectacol. Iar Ștefan Mohor, în rolul lui Don Juan, reușește doar parțial să-și asume acel farmec indicibil al marelui erou al amorului liber. Și de multe ori rămâne de neînțeles atracția pe care el o exercită asupra femeilor.

Spectacolul lasă impresia că se concentrează numai pe această sete disperată a lui Don Juan de a trece mereu de la ceva la altceva, pe această neliniște care-l face să nu se poată opri, pe această superficialitate supremă, care-l face să ignore suferința pe care o lasă în urmă, mereu în căutarea propriei fericiri, mereu mai însetat după ce bea încă o cupă… Însă ignoră în această cursă micile relații și micile detalii care ar da un plus de profunzime chiar acestei nesfârșite goane spre moarte. Senzația este că, în dorința de a-și atinge țelul, regia a uitat de plăcerea și frumusețea drumului…

Însă „Ospățul de piatră” de la Teatrul Bulandra rămâne o propunere interesantă de reinterpretare a unui text clasic și, împreună cu „Don Giovanni” pus în scenă toamna trecută la Opera Națională București de Andrei Șerban (care a avut parte de prea puține reprezentații, din păcate…) și cu „Don Juan” pus în scenă de Andrei și Andreea Grosu la Teatrul de Comedie, merită o poveste separată. Și ne invită să căutăm răspunsul la întrebarea „De ce (mai) avem nevoie de Don Juan azi?”

Teatrul Bulandra, Studio Space

„Ospățul de piatră” după J.B.P Molière

Traducere şi adaptare: Ana Ioana Macaria

Regia: Ana-Ioana Macaria

Scenografia: Andreea Moisescu

Light design: Alexandru Darie

Coregrafia: Mariana Gavriciuc

PERSONAJE

Don Juan – Ștefan Mohor

Sganarel, servitorul lui Don Juan – Bogdan Costea / Eduard Cîrlan

Elvira, soția lui Don Juan – Patricia Cordoș

Don Carlos, fratele Elvirei – Adelin Țărnică

Charlotte, dansatoare – Ioana Vlădescu / Georgiana Vişan

Mathurine, dansatoare – Lavinia Cosma

Pierre, portar la cabaret – Gabriel Zaharia / Adrian Dima

Cerșetorul Nikita  – Robert Burcea / Ştefan Craiu

Dimanche, creditorul lui Don Juan – Eduard Haris

Madame, patroana cabaretului, cântăreață – Anca Constantin van der Zee

Maestrul, muzicianul travestit  –  Alexandru Amatis Chifu

Tomasa, dansatoare – Lorena Buică / Rodica Ioana Pașca

Lucas, dansator – Alin Potop / Alexandru Popa

Fotografii Dragoș Mălăescu

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.