Dragostea pe față și pe dos

3stars

Nu știu ce se întâmplă sau dacă se mai întâmplă ceva la Teatrul 74 din Târgu Mureș. Un loc unde, odinioară, se montau texte de ultimă oră. O făceau regizori tineri sau încă tineri. Tot acolo încercau să își facă meseria actori care nu se mai regăseau în ceea ce se întâmpla (și nu se întâmplau lucruri defel bune), îndeosebi, la Secția Română (Compania Liviu Rebreanu) a Teatrului Național din Târgu Mureș.

Nu știu dacă revirimentul ce s-a petrecut în ultimii ani în ambele secții ale Teatrului târgumureșean – și cea română, și cea maghiară (Compania Tompa Miklós stătea oricum mult, mult mai bine!) nu a adus cu sine o diminuare a importanței sus-menționatei Companii particulare. Sper doar ca lucrurile să nu stea defel astfel tocmai fiindcă nutresc convingerea că niciodată, nici o localitate, cu atât mai mult un mare oraș multi-etnic, nu „suferă” de prea mult teatru.

De două lucruri sunt însă absolut sigur. Primul e că regizorul Cristi Juncu, unul dintre cei mai des invitaţi creatori de teatru la Compania 74, a început să fie poftit să monteze şi la Naţional, iar spectacolul lui cu Şcoala nevestelor, în scenografia lui Cosmin Ardeleanu, a fost unul remarcabil. De altfel, a fost selecționat și a făcut ceea ce se cheamă belle figure la una dintre trecutele ediții ale Festivalului Național de Teatru. Cel de-a doilea e că unul dintre actorii care se „refugiase” la aceeași Companie – e vorba despre Theo Marton – a reînceput să apară în distribuțiile Naționalului. L-am revăzut cu mare bucurie în spectacolul după Maestrul și MargaretaBulgakov 17, regizat de Bocsárdi László.

Regăsesc, iată, numele lui Theo Marton pe afișul spectacolului cu piesa Almost Maine de John Cariani, care a intrat în repertoriul Secției române a Teatrului de Nord din Satu Mare. Theo Marton debutează în calitate de regizor pe scena unui Teatru intrat decis în zodia reînnoirii. Una la nivelul trupei, dar și al repertoriului și al viziunii asupra rolului pe care trebuie să îl joace în viața comunității ce îl finanțează. Așa o arată primele spectacole ieșite la public de când Secția română a trecut sub conducerea regizorului, și el tânăr, Ovidiu Caiță. Iar, coincidență sau nu, Almost Maine a fost tradusă în românește de Cristi Juncu. De altminteri, același Cristi Juncu a fost și primul regizor care a montat respectiva piesă la Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea. O premieră națională pe care, din păcate, eu nu am văzut-o. Am văzut, în schimb, alte două versiuni. Cea intens metaforizată, cu multe efecte vizuale și îmbelșugat videomapping, semnată regizoral de Antonella Cornici la Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad și cea în cadre ceva mai realiste pusă în scenă de Vlad Cristache la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț.

Theo Marton, actor, acum și absolvent de Regie, mizează mult pe munca cu actorii din distribuție. Nu se lansează prea mult în prestidigitații, socotește că importantă e povestea. Sau, mai corect spus, poveștile, care se cuvin expuse clar, limpede, cu multă sensibilitate. Că doar nu degeaba în Almost Maine se vorbește despre dragoste. Dragoste nu neapărat cu năbădăi, ci mai totdeauna un pic altfel fiindcă și locul în care se consumă respectivele istorioare de iubire nu este unul chiar ca celelalte.

Theo Marton a optat pentru șapte episoade din scrierea lui John Cariani, scrierea având o formulă modulară. Primele șase au făcut parte și din celelalte versiuni scenice văzute deja de mine. Cea de-a șaptea, singura care nu are happy end, este prezentată, din câte se pare, în premieră pe țară. Numai că, ghinion!, pricini trecătoare și omenești, au făcut ca tocmai ea să lipsească din reprezentația la care am luat eu parte. Urmau să o interpreteze Adriana Vaida și Cristian Dan.

În prima secvență îi vedem pe tinerii Ginette (Crina Andriucă) și Pete (Mihai Nițu) aflați la vârsta întrebărilor, a îndoielilor și ezitărilor primelor iubiri. E vorba despre o dragoste care parcă ar începe și tot ezită să o facă, situație dramatică tratată de regizor și de cei doi interpreți ca un fel de ridicare la putere și reformulare extrem-contemporană a unor detalii din scrierile lui Marivaux sau Büchner. Pete rămâne la etajul superior al decorului complet alb conceput de Bogdan Spătaru și privește celelalte cinci secvențe ale spectacolului. Construite tot pe tema iubirii, pe subtemele îndepărtării, găsirii, regăsirii, alternativei.

Într-una dintre respectivele secvențe, o văduvă tânără încearcă să își clarifice sieși sentimentele contradictorii avute pentru defunctul ei soț. Cu care a avut o relație, vorba facebook-ului, complicată. Interpreți sunt Raluca Mara (și iar atenție la intonația parcă prea cântată, cam multișor marcată de ardelenisme) și Stelian Roșian. Într-o altă secvență avem de-a face cu o regăsire eșuată dintre doi iubiți de odinioară (Cătălin Mareș și Anca Dogaru). E nevoie însă de happy-end, iar el este asigurat de o chelneriță îndrăzneață (Alexandra Odoroagă). În cel de-al patrulea episod, un tânăr puțin altfel, care nu simte durerea fizică și pace (bine jucat de Vlad Mureșan), se metamorfozează după întâlnirea cu o fată, cu vervă interpretată de Roxana Fânață. În a cincea secvență îi vedem pe Ciprian Vultur și pe Alina Negrău. V-ați gândit vreodată că dragostea ar putea fi materializată, cuantificată, încărcată în saci roșii? Iată că se poate! În fine, partea cea mai comică vine către final grație peripețiilor cuplului interpretat  cu mare aplomb de Ioana Cheregi și Andrei Stan.

La reușita montării o contribuție de luat în seamă deține muzica de scenă asigurată de Sebastian Tătar și Laura Mihalache.

Teatrul de Nord din Satu Mare

ALMOST MAINE de John Cariani

Traducerea: Cristi Juncu

Regia: Teo Marton

Scenografia: Bogdan Spătaru

Muzica: Sebastian Tătar, Laura Mihalache

Cu: Ciprian Vultur, Stelian Roșian, Cătălin Mareș, Andrei Stan, Vlad Mureșan, Ioana Cheregi, Raluca Mara, Crina Andriucă, Roxana Fânață, Mihai Nițu, Alexandru Odoroagă, Anca Dogaru, Alina Negrău, Adriana Vaida, Cristian Dan

Data reprezentaţiei: 5 februarie 2018

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.