Imagine din spectacolul „Acasă, în miezul verii”
După o întrerupere de un an, cauzată de operațiunile de reabilitare a clădirii construite în anii ’50, schimbare necesară, care s-a încheiat cu bine, Festivalul de Dramaturgie Contemporană organizat de Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov a mers mai departe anul acesta. Ajuns la un sfert de secol de existență, adică la ediția a XXV-a, evenimentul s-a desfășurat în perioada 24-30 noiembrie și a urmărit același obiectiv: să-i aducă publicului-țintă, comunitatea locală, spectacole din țară pe care nu prea are cum să le vadă la Brașov, mai exact montări după texte contemporane, demne de a fi văzute de cât mai mulți spectatori.
Piese dintr-un puzzle
Ca și la edițiile anterioare, localnicii și participanții veniți din alte orașe au avut în ofertă producții diverse, care arată cât se poate de clar un lucru despre dramaturgia contemporană: ea este oricum altfel decât omogenă sau monocordă. Altfel spus, dramaturgia contemporană e un puzzle în care fiecare autor are o piesă de pus.
Dramaturgia contemporană e mai bogată decât pare la prima vedere, dar ca să-i descoperi bogăția trebuie să cauți! Ceea ce, paradoxal, nu e ușor lucru în era informației și a vitezei. E mult de căutat până găsești textele acelea de azi care să atragă, să aibă substanță și carne, să evite clișeele, să fie în pas cu vremurile, dar altfel… Săptămâna trecută spectatorii au văzut la Brașov câteva piese dintr-un puzzle care e oricum altfel decât plictisitor.
Imagine din spectacolul „American Buffalo”
Redescoperind, majoritatea dintre ele, virtuțile simplității, fapt pe care-l putem considera dovadă de maturitate sau de comoditate, e drept, producțiile din festival ne-au făcut un tur al problematicii contemporane, făcând opriri mai lungi la piesele cu puternice amprente psihologice. În anii pledoariilor asidue pentru teatru social sau teatrul documentar, pentru arta angajată, resemantizată în context, festivalul de la Brașov a zăbovit asupra zonei psihologizante a dramaturgiei de azi. De la faimoasa „American Buffalo” a lui David Mamet la „Acasă la tata” de Mimi Brănescu, de la „Acasă, în miezul verii” de Tracy Letts la un spectacol după „Moromeții” lui Marin Preda, cu un scenariu semnat de Cătălin Ștefănescu, festivalul a pus sub lupă tot omul sub vremi, dar mai degrabă în relație cu propriii demoni interiori care-l îndeamnă să facă una, și nu alta, să fie așa, și nu altfel, în detrimentul unei analize transparente a relației sale cu factorul socio-politic.
Pe lângă bogăție, trebuie să adăugăm preocuparea intensă, dacă nu chiar obsesia pentru interiorul straniei ființe căreia i se spune om – fie ea ipostaziată în ucigaș plătit din America, țăran muntean, profesor de literatură la New York, soție de poet undeva la un depou de tramvaie din Rusia înfrigurată, faianțar de Bărăgan sau sinucigaș dintr-o Americă necruțătoare etc. Instantanee din nesfârșita plajă interioară a omului s-au succedat în cele două săli renovate de la Teatrul „Sică Alexandrescu” o săptămână întreagă. Dramaturgia de azi are și diversitate, și forță, și subtilități, și deschidere, și umor – chiar și atunci când nu spune povești tocmai amuzante. Are, pe de altă parte, manii și inerții, dar nu a căzut victimă uniformizării totale – tematice, stilistice sau cum mai doriți. Poveștile ei sunt cu de toate: conflicte inter- și intrafamiliale, conflicte interioare cu diverse cauze, povești de iubire ce depășesc puterile de înțelegere ale omului, vicii clasice etc.
Imagine din spectacolul „Tom și Jerry”
Festivalul a adus din țară producții cât se poate de diferite ca factură. Câștigătorul Premiului pentru cel mai bun spectacol, „Acasă, în miezul verii” de Tracy Letts, pus în scenă la Naționalul din Iași de regizorul Claudiu Goga, a fost o consistentă introducere în teatrul psihologic de azi. Incursiune în ițele încurcate ale unei familii americane în care fiecare se luptă să-și găsească fericirea, imposibilă în lipsa adevărului, spectacolul țintește atât afectele, cât și luciditatea spectatorului. Nimic din tensiunea, din greutatea psihologică, din gravitatea textului lui Tracy Letts în piesa lui Rajiv Joseph, montată de Cristi Juncu la Teatrul Nottara. „Un pic prea intim”, comedie pe gustul publicului larg, despre sex și alți demoni, despre tentații și opțiuni, despre tinerețe și maturitate, despre dorințe și frustrări, a fost o prezență tonică pe scena brașoveană și o mostră de teatru cinstit, cum spun actorii. Credibil, cu mijloacele la vedere, fără proptele și artificii. Ceea ce nu s-ar putea spune, în trecăt fie menționat, despre „Tom și Jerry” de Rick Cleveland, în regia lui Florin Piersic Jr., altfel un ofertant exercițiu de actorie.
Trei spectacole de văzut
„American Buffalo”, „Olenka” și „Povestiri alese”, oferta teatrului-gazdă, prezentate la sala mică în trei după-amieze, probează simplu și la obiect calitățile dramaturgiei contemporane. Pe de o parte, un text deja clasicizat în cele câteva decenii care au trecut de când David Mamet și-a publicat piesa, plus o piesă a unui tânăr rus, Vasili Sigarev, o dramă în trei personaje despre normalitate și nebunie și periculoasa apropiere dintre ele, plus o piesă a americanului Donald Margulies, cu subtilități de invidiat ale poveștii și ale personajelor, despre relația maestru-discipol și realitate-ficțiune. Primul, un spectacol incisiv, alert, în regia lui Vlad Massaci, care de altfel a și câștigat Premiul pentru cel mai bun regizor. Cel de-al doilea, o creație strânsă, în trei personaje, cu destul lirism, despre suferință, iubire și nebunie. Și, în al treilea rând, un spectacol amar, intens, consistent, emoționant în care se etalează inteligent calitățile actrițelor Viorica Geantă-Chelbea, care a și primit Premiul pentru cea mai bună actriță, și Maria Gârbovan.
Imagine din spectacolul „Povestiri alese”
Printre cutiile de carton dintr-un magazin de vechituri sugerat cât se poate de realist de scenograful Andu Dumitrescu, „American Buffalo”, una dintre cele mai jucate piese americane contemporane, prinde ritm într-o oră și jumătate, are viață. Și nici starea nu-i lipsește, grație regizorului și actorilor Mihai Bică, Demis Muraru și Andrei Cătălin (ultimul, câștigător al Premiului special al juriului, pe care l-a împărțit cu actrița Diana Roman). Apoi, o poveste într-un depou de la capăt de linie în „Olenka” de Vasili Sigarev, în regia semnată de Sânziana Stoican, pe care dorim s-o vedem montând cât mai des, capătă contur, tot la sala mică, într-un decor minimalist, în care accentele patetice sunt inevitabile. Iulia Popescu și Demis Muraru, actori cunoscuți ai teatrului din Brașov, împreună cu Silviu Debu (pe care bucureștenii îl știu din „Urâtul” de la Teatrul de Comedie și din „Trădare” de la Unteatru) fac un spectacol demn de tot interesul – intens și coerent, metaforic și accesibil.
Accesibil, dar nu tocmai metaforic este și „Povestiri alese”, în regia actorului Vlad Zamfirescu. Două femei, două scriitoare, una consacrată, alta în devenire, și o singură întâlnire: întâlnirea prelungită, schimbătoare, dintre două entități care ajung inevitabil la conflict. E moral să folosești într-un roman mărturisirile intime ale unei prietene care ți-a fost și mentor? Ai dreptul să incluzi în propria ficțiune adevărurile din biografia unui apropiat? Ce, cât și cum ai voie, în termeni morali, să iei din jur și să pui în ficțiune? Sunt întrebări deloc retorice, la care spectacolul încearcă să răspundă – cu simplitate, talent și rafinament, oferind o montare matură, bazată pe abilitățile actrițelor și pe arta de a contura nuanțe și iar nuanțe, care sigur i se datorează și lui Vlad Zamfirescu.
Văzută de la Brașov săptămâna trecută, dramaturgia contemporană nu arată deloc rău, cum rău nu arată nici spectacolele pe care le generează și care, din când în când, scot la rampă talente noi și talente locale, care ar merita mai multe șanse și o mai mare expunere.
Print