Anul acesta, în perioada 1-10 august, Centrul Arcalia de la Bistriţa Năsăud va găzduia a noua ediţie a Taberei de Dramaturgia Cotidianului, organizate de Centrul de Cercetare şi Creaţie „Vlad Mugur” din Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii „Babeş Bolyiai” din Cluj. Adresându-se studenţilor şi liceenilor interesaţi de teatru, film şi literatură, evenimentul îşi va alege participanţi în trei ateliere, programate să aibă loc la Cluj luna aceasta, în aprilie şi în mai, pantru ca lista finală a celor 24 de tineri selectaţi să fie anunţată pe 10 mai.
La ediţia din 2012 a acestei tabere de creaţie, una dintre puţinele care se mai organizează în România, tema „Rol şi joc” este pretextul pornind de la care participanţii pot propune piese de teatru, scurtmetraje de ficţiune sau de non-ficţiune, reportaje video sau scrieri literare. Creaţiilor lor vor face obiectul unor sesiuni training în scriere dramatică, scenaristică, reportaj video şi literatură ficţională şi non-ficţională.
Intenţionând, pe de o parte, să iniţieze tinerii aspiranţi în forme ale creaţiei artistice care conţin o importantă componentă de cercetare socio-antropologică (interviul de diverse tipuri, analiza, focus grupul etc.) şi, pe de altă parte, să-i familiarizeze cu tehnici de lucru contemporane, organizatorii evenimentului urmăresc formarea unor practicieni conştienţi de funcţia propriei arte şi/ sau profesii în străinătate, fie că vorbim despre teatru, film, literatură sau jurnalism, precum şi de importanţa relaţiei cu publicul pe care-l vizează. Pe de altă parte, dimensiunea interactivă a proiectului şi consistenta componentă comunicaţională au, desigur, rolul de a-i racorda pe viitorii practicieni la stiluri de lucru contemporane.
Tabăra, care include mai multe secţiuni, ca şi la ediţiile precedente, le oferă tinerilor selectaţi şansa de a participa la patru serii de masterclass, susţinute de creatori consacraţi: Andrei Ujică, Saviana Stănescu, Gianina Cărbunariu şi Miruna Runcan.
Primul dintre aceştia, regizorul Andrei Ujică, profesor la Universitatea din Karlsruhe, a cunoscut recent gustul succesului de critică la nivel internaţional, graţie documentarului cinematografic „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”. El va coordona un masterclass de film de ficţiune şi non-ficţiune.
Saviana Stănescu, scriitoare de origine română stabilită de ani buni în America, unde i s-au montat mai multe piese de teatru şi scrieri dramatice, face parte din Catedra de Teatru de la New York University. Dintre piesele pe care le-a semnat, cele mai atrăgătoare pentru regizorii români şi străini par să fi fost „Waxing West”, „Aliens with Extraordinary Skills” sau „YokastaS Redux”. Scriitoarea va susţine un masterclass de scriere drematică.
Gianina Cărbunariu, dramaturg şi regizor din grupul dramAcum, cunoscută mai ales pentru piesa „mady-baby.edu”, tradusă în mai multe limbi şi montată în câteva teatre europene, va veni la tabăra de la Bistriţa Năsăud în calitate de susţinător al unui masterclass despre dezvoltarea unui proiect dramaturgic. O alegere cu atât mai potrivită, cu cât cea mai recentă creaţie a sa, în colaborare cu Radu Apostol şi Andreea Vălean, este un proiect controversat în spaţiul românesc, spectacolul „Roşia Montana – pe linie fizică şi pe linie politică”, de la Teatrul Maghiar din Cluj.
Scriitoarea Miruna Runcan va coordona un masterclass de scriere ficţională şi non-ficţională. Profesor de jurnalism, Miruna Runcan s-a afirmat în spaţiul cultural românesc în mai multe ipostaze: publicist, critic de teatru şi autor de studii în domeniu, prozator şi poet, dar şi autor de piese de teatru.