Cu toate că și-a luat numele unuia dintre cele mai celebre teatre ale lumii, Teatrul de Artă din București nu pare să-și fi definit foarte clar profilul artistic. Spectacolele puse în scenă în micuța și cocheta sală de pe strada Sf. Ștefan nu se situează nici într-o zonă de cercetare, dar nici nu trec granița spre zona comercială, așa cum se întâmplă în multe dintre teatrele independente.
Între aceste linii se înscrie și recenta premieră cu spectacolul „Moartea pentru patrie”, după un text al dramaturgului Mihai Ignat, nominalizat la UNITER – secțiunea „Cea mai bună piesă romanească a anului”, în anul 2009, în regia lui Alexandru Maftei. Cu o distribuție care include nume cu priză la public, precum Constantin Cojocaru, Lucian Ifrim, George Constantinescu, Paula Chirilă, Dana Voicu, Ruxandra Hule, spectacolul de la Teatrul de Artă se bazează tocmai pe atracția magică a actorilor și pe subiectul piesei lui Mihai Ignat, cu implicații în sfera socială imediată. „Acțiunea” – cu toate ghilimelele de rigoare, întrucât aveam de-a face mai degrabă cu o mostră de non-acțiune – e plasată într-un bloc tipic societății noastre postcomuniste, în care există toate dramele-șablon, de la amanta cu inima frântă la veteranul de război rămas singur și ușor senil, de la tânăra neadaptată la tânărul reîntors în țară, lipsit de mijloace și predispus la sinucidere, și la soția-gospodină, care muncește din greu și suferă în tăcere.
Tabloul este complet, nu lipsește sunetul de bormașină, nu lipsesc bătăile pentru un loc de parcare, atmosfera este extrem de familiară. Prea familiară, aș spune… Atât de afmiliară, încât nu lasă loc surprizelor, atât de familiară, încât riscă să nu depășească granițele unui minireportaj fără miză. Dramaturgul își propune să intersecteze vieți și destine și să confere un soi de valoare general umană unor povești (prea)banale și același traseu îl urmează și regizorul Alexandru Maftei în spectacol. Într-un decor mai mult decât simplu – câteva panouri care permit doar o vagă schimbare de spații, lăsând imaginația să zburde în voie, și un teanc de ziare vechi –, care, desigur, e justificat până la un punct de sărăcia societății postcomuniste pe care-și propune să o redea, poveștile celor câțiva exponenți implicați au un farmec de netăgăduit, dar rămân în cea mai mare parte la nivelul de suprafață. Și asta, în ciuda finalului, pe care, e evident, dramaturgul mizează din plin, iar regizorul, la rândul lui, mizează pe o doză de ambiguitate insuficient însă exploatată.
„Disperata luptă pentru supraviețuire urbană”, așa cum este sintetizată de realizatori povestea celor implicați, se rezumă la „a trăi” o viață condamnată la banal la cote ceva mai înalte. Iar meritul montării de la Teatrul de Artă este acela că le permite actorilor să contureze personaje bine mobilate interior, interesante, suculente. Și toți cei implicați par să se bucure din plin de întâlnirea cu rolul respectiv.
În rolul Bunicului senil, care nu-și recunoaște nepotul și e total neadaptat la lumea contemporană, Constantin Cojocaru creează un personaj cu multe nuanțe, o ființă rămasă captivă între două lumi, trăind într-un trecut-prezent, foarte bine asumat și care este însăși încarnarea ideii că patriotismul e desuet. Evitând pe cât posibil clișeele, actorul nu folosește gesturi-tip pentru „a juca” bătrânețea senilă, ci, dimpotrivă, caută și descoperă un traseu psihologic în care se îmbină o doză spumoasă de umor și de auto-ironie cu o formă de neputință nostalgică. Iar combinația e cu adevărat seducătoare și merită, cu siguranță, un drum la Teatrul de Artă. Dana Voicu, în rolul soției-gospodine, un fel de eroină postcomunistă, care a renunțat la propria feminitate de dragul familiei, un fel de martiră fără sens pe un altar tot fără sens, creează și ea un personaj aparte, tocmai pentru că reușește să surprindă și să înglobeze diversele trăsături generale ale unui tip uman des întâlnit și să păstreze în același timp o linie a unicității și măsura. Iar măsura o păstrează cu toții. Și Lucian Ifrim în rolul soțului (cu vagi deraieri în cel al amantului), și Paula Chirilă, în rolul amantei, pe care o scoate din zona banalului, conferindu-i vagi nuanțe de tristețe metafizică de cartier, și cei doi tineri care se îndrăgostesc, dar pierd bătălia cu viața din start: Ruxandra Hule și George Constantinescu.
Dacă pe Alexandru Maftei l-a atras zona de scenariu de film mai degrabă decât cea teatrală, ce permite mai puțin împlinirea pe scenă a unui asemenea subiect care ar avea, poate, nevoie, de deschiderea și atmosfera permise de camera de filmat, e greu de spus. Ceea ce puteți vedea însă pe scena de la Teatrul de Artă este o poveste cu și despre oamenii de lângă noi, bine jucată. Care te lasă, totuși, cu gustul că ar fi putut fi mai mult de-atât, dacă…
Teatrul de Artă
Spectacol realizat în parteneriat cu ARCUB, Primăria Municipiului Bucureşti – proiect finanţat în programul Bucureşti 555
„Moartea pentru patrie”, de Mihai Ignat
Regia: Alexandru Maftei
Distribuția: Constantin Cojocaru, Lucian Ifrim, George Constantinescu, Paula Chirilă, Dana Voicu, Ruxandra Hule
Print