E bine ca actorii să se critice în public?

Iată o temă de dezbatare pe care a lansat-o recent cotidianul britanic The Guardian, pornind de la un caz concret.

Morgan James, o actriţă care a participat la vizionarea unui spectacol, la avanpremieră, a aruncat cu vorbe de ocară pe Twitter la adresea spectacolului cu pricina. Pe de o parte, artista a fost cinstită: a scris ce a crezut şi n-a crezut de bine, scurtul ei comentariu fiind critic la adresa dimensiunii muzicale a spectacolului şi, implicit, la adresa distribuţiei.

Actorii din Into the Woods, spectacolul cu pricina, montat la Public Theatre, s-au revoltat şi i-au replicat pe Twitter. Actriţa a trebuit să se scuze în cele din urmă şi a scris: „Îmi pare rău pentru furtuna iscată. Pentru cuvintele şi reacţiile mele, pentru tot haosul. Îmi pare foarte rău. Nici prim minte nu mi-a trecut că o să iasă aşa. Şi îmi cer scuze faţă de distribuţie, faţă de echipă şi de autorii spectacolului.”

De aici, întrebarea: a fost corect din partea actriţei să-şi facă publică opinia după ce a vizionat un spectacol la avanpremieră sau nu? Sursa citată publică un comentariu ce confirmă o stare de fapt existentă şi în România: Majoritatea actorilor ezită înainte de a-şi exprima opinii negative despre diverse spectacole pe care le văd (şi în niciun caz din spirit precaut, fiindcă ar putea ajunge să lucreze cu cei pe care-i critică), dar nu e o ipocrizie să pretinzi că un spectacol e bun, când ştii că nu e? Nu cumva e vremea ca toţi oamenii de teatru să fie direcţi unii cu alţii? Sau poate că ar trebui ca actorii şi regizorii să-şi păstreze comentariile sincere pentru culise şi cabine?

Subscriu mai întâi la constatarea de la care pornesc aceste întrebări deloc retorice. Actorii ezită, cel puţin în contexte oficiale, să facă comentarii negative despre prestaţia profesională a colegilor de breaslă. Pe de o parte, se poate spune că este cât se poate de firesc. Într-un fel, e ca şi cum ţi-ai critica familia în public. În alt fel, sinceritatea este aproape întotdeauna preferabilă minciunii, deşi chiar şi minciuna are uneori un scop nobil.

Artiştii, trestii mai întâi simţitoare şi apoi cugetătoare, interpretează în diverse feluri ceea ce numim simţ moral. Unii cred că este moral să spui adevărul, chiar dacă el e neplăcut sau chiar dureros pentru celălalt. Şi unii chiar îl spun, riscând să-şi atragă antipatia şi reacţiile umorale ale celuilalt. Alţii, mânaţi poate de o falsă modestie, te privesc sugestiv când le pui o întrebare directă şi se eschivează când e vorba să răspundă în cuvinte, însă răspunsul lor e clar din mimică. Iar alţii, sub pretextul nesfârşitei deschideri despre care vorbesc abstract artişti de diverse feluri, ocolesc cu smerenie adevărul, sugerând ceva neclar, într-un spirit împăciuitorist – fiecare face ce poate, deh, există public pentru orice etc. Dacă ei chiar cred asta, atunci, sunt oneşti şi subiectul e epuizat. Dacă adoptă minciuna din politeţe sau spre a fi morali în ochi unui outsider, când este vorba despre cineva din breaslă, atunci, e şi asta o formă de onestitate. Dar cum rămâne cu onestitatea faţă de ei înşişi? Pe de altă parte, minciuna, aminteam, poate avea un scop nobil (în cazul de faţă, să nu deranjezi sau chiar să nu răneşti pot fi scopuri nobile, nu?).

Întrebările preluate la începutul acestui articol suportă, prin natura lor, o mulţime de răspunsuri. Vă provoc şi pe dumneavoastră să reacţionaţi printr-un comentariu, pornind de la următoarea situaţie: Sunteţi actor. Vă întâlniţi cu mine pentru un interviu. La sfârşit, după ce am închis reportofonul, schimbăm câteva impresii despre spectacole recente. Vă întreb, din pură curiozitate, cum vi se pare actriţa X în spectacolul Y. Dvs. nu aprecciaţi prestaţia actriţei X în spectacolul Y şi credeţi că este onest şi normal să îmi spuneţi că:

a.) e un rol ratat;

b.) actriţa X a avut şi zile mai bune;

c.) depinde de cum priveşte fiecare, ţine de pura subiectivitate;

d.) v-a plăcut.

Print

Un Comentariu

  1. mihaela 02/08/2012

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.