La început e cald, trei adolescenți sărbătoresc ultima zi de școală cu o bere. Se amețesc, plănuiesc să facă o baie răcoritoare și să piardă vremea într-una dintre pădurile Suediei… Ce-ar putea merge rău, ce-ar putea transforma o zi oarecare, cotidianul extrem de banal într-o tragedie? Lars Noren și-a imaginat atrocitățile ideologice ale secolului XXI într-un loc îndepărtat de civilizația care le-a dat naștere și le-a izolat, paradoxal, în natură. La Unteatru, Alex Bogdan stabilește de la început convenția spectacolului său, în momentul în care cei patru actori se prezintă pe ei înșiși, apoi personajele pe care urmează să le interpreteze. Nu e o convenție pretențioasă, dar e una care îți reamintește că ești la teatru, că totul e teatralizat, că există un perimetru bine delimitat al violenței, al pericolului și că toată energia distrugătoare e încasată de păpuși, nu de oameni. Cu alte cuvinte, te asigură că tu ești safe, dar urmează să asiști la o poveste care demitizează siguranța și pacea pe care o insuflă de atât de mult timp occidentul. Acel occident pe care îl venerăm și în care visăm de câteva generații să ne împlinim visele, refugiul absolut la care națiunile oropsite se uită ca la soare.
Ce reprezintă „frigul” din piesa lui Lars Noren? Zidurile care se ridică între țări, între oameni? Granițele care vor deveni din ce în ce mai greu de trecut? Războaiele în urma cărora mor zeci de mii de oameni nevinovați, unul poate chiar în momentul acesta? Atacurile teroriste care sădesc frica, ura și incită la mai multă violență? Analizată la scară mondială, metafora lui Noren este simplă și de efect. Se reinstalează frigul de care credeam că am scăpat. Xenofobia, antisemitismul, neonazismul sunt câteva teme și preocupări ale dramaturgului, care pentru piesa de față s-a inspirat chiar din niște cazuri reale; într-unul dintre ele un copil de doar 14 ani a fost ucis de câțiva adolescenți neonaziști. „Frigul” lui Lars Noren nu e scris cu litere frumos sculptate în gheață, ci cu sânge adevărat, care la rândul lui cere o vărsare de sânge puternică și autentică. Iar Liviu Pintileasa, Ionuț Grama, Silviu Debu și Andrei Seușan oferă o interpretare pe măsura forței textului, care îți dă fiori și îți modifică gradat starea de spirit. Senzația e una viscerală, simți cum mușchii ți se încordează și inima ți se strânge, cum respirația devine sacadată în ritmul momentelor de heblu din final. Alex Bogdan a stabilit inteligent tempoul spectacolului și a intuit bine lungimea lui, în așa fel încât să nu se dilueze nicio emoție, niciun sentiment, iar spectatorul să plece din sală „zdruncinat” în sensul pozitiv al cuvântului. La fel de inteligent și-a ales și distribuția, încât să nu-ți poți imagina în timpul reprezentației că altcineva ar fi putut juca acel rol, că e perfect așa cum e.
Lui Andrei Seușan îi revine personajul fragil, cu o sensibilitate aparte, profund uman, ale cărui concepții par în acel context barbar vise frumoase, dar imposibile și, în niciun caz, nu reprezintă starea de normalitate unanim acceptată. De cum îl întâmpină Ise (Silviu Debu) simți că îi este frică, știe că trebuie să fie precaut și umil, să cedeze atunci când i se ia telefonul și îi este jignită mama sau când i se oferă o bere. Andrei Seușan redă transformarea psihologică a unui tânăr care trece de la starea de confort și siguranță la cea de prizonier umilit, neînțeles și în ultimă instanță terifiat și disperat. Neavând sânge suedez, ci coreean, el reprezintă prin excelență veriga slabă, străinul, oportunistul care profită de bogăția altei țări, în loc să se întoarcă de unde a venit. Ise, personajul lui Silviu Debu, îmbină nesiguranța cu o nevoie imediată de integrare, de a aparține majorității, de a fi acceptat, chiar dacă e musulman. Nu se alătură de la început torturării colegului său, dar e cel care aplică loviturile fatale, ca un fel de certificare a identității sale suedeze, ca o ultimă purificare a genelor, știind că în locul lui Kalle ar fi putut fi chiar el.
Ionuț Grama joacă cu brio un adolescent teribilist, dar care în fond e lipsit de substanță, devenind astfel ușor de manipulat și mult mai crud și inconștient, spre deosebire de prietenii săi. Personajul său are un mod grobian de a se bucura de viață, pe care Ionuț Grama îl redă prin gesturi grosolane și printr-o agitație care sugerează incapacitatea de a reflecta, de a conștientiza ce se întâmplă cu adevărat în prezent. Liderul acțiunii, masculul alpha, întruchiparea soldatului din trecut cu sânge rece care ar fi avut tăria să ucidă zeci, sute de oameni este adolescentul interpretat de Liviu Pintileasa. Exercițiile fizice, trupul bine lucrat sunt un alt mod de a mima forța în fața lui Ise, de exemplu, care ronțăie cârnații puși la păstrare în buzunarul de la cămașă sau a lui Keith, care își toarnă berea în cap. Liviu Pintileasa îi conferă personajului său o falsă maturitate, o tărie de caracter și o putere de manipulare, încât simți că asiști la nașterea unui viitor conducător psihopat, care va ucide milioane de oameni. Iar istoria lui începe acolo, în pădure, în momentul în care cu voce tremurândă îi cere lui Ise să termine ce el și Keith au început. Important nu este să se bucure el de gustul sângelui cald, ci să-l corupă pe cel slab, să-l transforme în sclavul ideologiei lui, să-i păteze conștiința pentru totdeauna.
Alex Bogdan pune în valoare în montarea sa de la Unteatru adevărul unei realități împlinite în trecut și posibilă în viitor. Și nu se sfiește să arate fața violentă și fără milă a acestei realități, pe cât de înfiorătoare, pe atât de tangibilă. În final, ai sentimentul dureros că uneori chiar este „frig” în lumea asta și fără speranță.
Unteatru
„Frig” de Lars Noren
Regia: Alexandru Bogdan
Traducerea: Carmen Vioreanu
Cu: Liviu Pintileasa, Ionuț Grama, Silviu Debu, Andrei Seușan
Print