Lavinia Şerban, Teatrologie, anul II, UNATC Bucureşti
Din doi în doi ani, metropola oltenească se îmbracă în haine de catifea de culoarea purpurei şi aşteaptă mândră şi ferchezuită să înceapă festivalul Shakespeare.
Meşterii mari ai teatrului din toate colţurile sferei pământeşti: actori şi scenografi, luminişti şi sunetişti, profesori şi studenţi, se strâng cu toţii în piaţa din faţa Teatrului Naţional „Marin Sorescu” pentru a-l celebra pe inegalabilul, inefabilul mare dramaturg William Shakespeare.
Cum a însoţit festivalul de la începuturi până la majorat (în anul 2014 se împlinesc 20 de ani de festival Shakespeare la Craiova), purtând respiraţia hâdă a unui Titus Andronicus, până în a douăsprezecea noapte şi sfârşind cu „O furtună”, din programul artistic nu putea lipsi un spectacol semnat Silviu Purcărete.
„Cum vă place” este un spectacol marca Silviu Purcărete produs
în Teatrul Naţional Budapesta. O mână de actori maghiari, îmbrăcaţi de scenograful Dragoş Buhagiar şi găzduiţi în clădirea unui teatru construit pe scena teatrului din Craiova de un alt scenograf care joacă în aceeaşi ligă de profesionişti, Helmut Stürmer. Căci pretexul de la care pleacă regizorul constă în replica deja celebră a deprimatului Jacques: „Lumea întreagă e o scenă şi noi toţi suntem actori”.
La tragerea cortinei, ne aflăm în culise: actorii intră şi ies, probează costume, îşi retuşează machiajul, fac poante, unii îşi recitesc rolurile. Încep să-şi dea text. Uşor, uşor, intrăm în poveste. Doi fraţi au stăpânit cândva un ţinut, până când Frederic, prin trădare, devine duce în locul fratelui său. Primul este exilat, la curte rămâne însă fiica lui, Rosalinda fără de care copila actualului duce, Celia, ar fi nefericită. Rosalinda nu este singura năpăstuită din poveste, Orlando este unul dintre fiii defunctului Sir Roland de Bois, persecutat de fratele mai mare, care s-a autoproclamat gestionar al moştenirii părinteşti. Cu prilejul unei lupte la câmp, Rosalinda şi Orlando se îndrăgostesc. Ducele uzurpator caută să-l omoare pe Orlando, iar pe Rosalinda o exilează. Cei doi îşi duc iubirea în pădurea Ardenilor, unde, spre surpriza tuturor, îşi mutase regatul ducele exilat.
În povestea lui Silviu Purcărete, actorul Újvári Zsoltá este şi ducele întunecat la inimă, şi ducele trădat, Rosalinda (Trill Zsolt) şi Celia ( Fehér Tibor) joacă în travesti, Orlando (Szatory Dávid) este un Orlando mai melancolic decât însuşi Jacques, în vreme ce adevăratul Jacques (Udvaros Dorottya) este melancolicul resemnat jucat de o doamnă cu pardesiu şi pe tocuri. Turma de oi este mai vie decât podul din Povestea lui Păcală: câteva domniţe îmbrăcate în combinezoane transparente rumegă pătrunjel şi ne (în)cântă în gama Be. Nu doar oiţele sunt aduse pe scenă, ci şi cerbul şi leul. De data aceasta, mai stilizat: actori în salopete şi purtând pe cap câte o mască.
Peretele din spatele culisei, se deschide şi dezvăluie Pădurea Ardenilor (mai mult Deltă): un loc cu păpuriş şi un fundal pe care sunt desenate privelişti câmpeneşti. În mijlocul stufului: un pian la care se cântă live după o partitura compusă de Vasile Şirli. În momentele tensionate intră pe fir un trompetist. Şi restul e literatură.
Căci, Silviu Purcărete ne oferă cu fiecare spectacol o felie de viaţă din universul lui. E Shakespeare sau e Purcărete? Aceasta-i întrebarea. Şi spectatorul îşi răspunde tăcut, luând din cutia de bomboane de ciocolată pe aceea pe care o gustă cel mai bine.
Te întorci acasă cu imaginea celor patru cupluri de îndrăgostiţi (Orlando – Rosalinda, Oliver – Celia, Silvius – Phebe, Tochstone – Audrey) care îşi strigă fiecare numele iubitei/ului, gândind că dragostea e o farsă (prea s-au îndăgostit cu toţii la prima vedere) sau cu imaginea lui Jacques melancolicul rămas singur pe scenă după ce a cântat la microfon monologul vârstelor într-un performance în grup cu slujitorii ducelui care se îndepărtează o dată cu urcarea pe scara vârstelor? Păstrezi imaginea unui cap de cerb care tronează în mijlocul scenei în timp ce ducele şi slujitorii săi se hrănesc cu carne din carnea celui ucis, iar Jacques îi priveşte posac, sau a nebunului Tochstone în pantofi de clown stând pe masa pe care fusese servit cerbul şi perorând (tot la microfon) pe seama căsătoriei?
Print