E teatrul independent convenţional şi vetust?

După unsprezece zile de Undercloud, festival de teatru independent, încheiat pe 13 septembrie, şi în timp ce se află în desfăşurare un Maraton de teatru independent s-ar putea spune că mişcarea de teatru independent din România este puternică şi sănătoasă. Greşit! Nu este nici puternică, nici cu adevărat sănătoasă. Este concluzia de după unsprezece zile de participare în juriul festivalului Undercloud, pusă cap la cap cu senzaţia pe care am trăit-o de multe ori în ultima perioadă după ce am intrat în astfel de spaţii unde se joacă teatru independent.

Maria Obretin, Ilinca Manolache în "Noi 4", foto Sebastian Marcovici
Maria Obretin, Ilinca Manolache, în "Noi 4", foto Sebastian Marcovici

Teatrul independent, dincolo de faptul că nu este susţinut de la buget, ar trebui să însemne ceva mai mult, ar trebui să reprezinte o mişcare în sine. Să propună un alt fel de teatru, un alt fel de dramaturgie, un alt tip de interpretare, să se adreseze şi să formeze un alt tip de public, să fie nou, să fie o reacţie la ceva, să caute, măcar, o formă de originalitate, să nu fie prăfuit, să nu fie vetust, să rişte, să încerce, asumându-şi faptul că ar putea să nu reuşească, să fie ceva revoluţionar – în formă, în idee etc. Să fie plin de viaţă, să fie tânăr, să-l facă pe actorul sau regizorul sau directorul de teatru de stat, pe criticul de teatru sau pe orice spectator să simtă că acolo e o formă nouă de viaţă, că acolo se întâmplă ceva adevărat… Ei bine, am să-mi asum riscul de a afirma că nu e aproape nimic din toate astea, iar în acele puţine cazuri în care se caută o formulă nouă e de cele mai multe ori gratuită sau în sine şi rămâne doar parţial expresia unei căutări autentice.

Imagine din spectacolul "Jocuri în curtea din spate"
Imagine din spectacolul "Jocuri în curtea din spate"

În această categorie se înscrie teatrul propus de Vera Ion, care este, totuşi, dincolo de imperfecţiunile lui – la urma urmei fireşti –, expresia unei căutări. Ambele spectacole prezentate la Undercloud „Refuz să cresc. Dacă puteţi să faceţi o mică donaţie” şi „Eu şi Cristina” sunt construite ca mici studii de caz. Grupul „Scrie despre tine” şi-a asumat această direcţie, cu tentă socială, în care teatrul devine mai mult sau mai puţin decât o formă de artă (depinde din ce unghi priveşti). Poveşti reale, ale oamenilor reali sunt transpuse în scenă: o fată care cerşeşte bani pe malul Tamisei, un criminal care-şi relatează aventurile cu o cruzime liniştită şi asumată. Discuţia pe care o propuneam într-un număr trecut pornind tot de la un spectacol al Verei Ion pornea de la întrebarea dacă într-adevăr orice poveste de viaţă poate deveni o piesă de teatru. Dacă e sau nu aşa e o altă problemă, important în acest caz este că avem de-a face cu un interes real, la limita cu cercetarea de tip sociologic, dar un interes real… Dramaturgie scrisă special, interpretare inteligentă şi nimic prăfuit. Că textele aveau lungimi intolerabile, că o poveste de viaţă trebuie filtrată artistic ca să devină act artistic, că jocul rămânea linear şi nenuanţat, sunt alte poveşti, însă important e că acest grup vine cu altceva decât teatrele de stat, ceea ce, în respectivul context, a fost un merit.

În rest, cele mai multe dintre montări se încadrează într-o zonă mult prea conformistă. În care creatorii înţeleg prin producţie independentă o şuşă care să placă publicului. Şi, din păcate, există multe astfel de spectacole care nu depăşesc cu nimic zona divertismentului lights de televiziune, adesea creându-ţi senzaţia că te uiţi la emisiuni gen „Dacă doriţi să revedeţi” după Revelionul X sau Y. Şi am să dau doar câteva exemple: „Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus”, „Three O’Clock” sau „Mă mut la mama”. Greu de imaginat scene de comedie mai prăfuite şi mai convenţionale, lucrate exclusiv pentru distracţia unui public care, din păcate, este mai mult decât tolerant. Un public venit chitit să se amuze. Altminteri, rămân inexplicabile hohotele de râs care zguduie sala la replici în care un personaj de pe scenă vorbeşte despre crimă, sânge, cum a ucis… Un umor grosolan, etalat cu dezinvoltură, pe ideea „dacă oamenii asta vor, de ce să le dăm altceva, publicul nostru stăpânul nostru”. Problema cea mare intervine însă atunci când se creează confuzii şi spectacole de o calitate incontestabilă sunt amestecate cu aceste producţii unele subculturale, altele doar nerealizate artistic. Şi este o problemă pentru că sunt livrate toate pe post de altceva, de marfă de calitate.

Vlad Zamfirescu în spectacolul "Dumnezeul de a doua zi"
Vlad Zamfirescu în spectacolul "Dumnezeul de a doua zi"

Am s-o iau în sens invers, de la spectacolul care a primit Premiul  “Andrei Şerban” al festivalului Undercloud, pentru cel mai bun spectacol, „Noi 4” de Lia Bugnar, în regia Dorinei Chiriac, cu Maria Obretin, Ilinca Manolache, Lia Bugnar şi Marius Manole. Dincolo de faptul că este, în acest moment, o montare reprezentativă pentru ce ar trebui să însemne teatru independent, este şi un spectacol care poate face săli pline. Deci calitatea şi ideea de entertainment nu se exclud deloc. „Noi 4” are calitatea că propune un text cu inflexiuni brechtiene, uşor doar la prima vedere, altminteri cu o structură dramaturgică complexă şi interpretat cu subtilitate, într-un spaţiu în care, în principiu, pare mai greu de jonglat cu astfel de tehnici de scriitură şi de interpretare. Un spectacol construit pe mai multe planuri, care îşi atrage inteligent spectatorul în capcană şi-l poartă acolo unde vor creatorii, în care nimic, nici măcar glumele la îndemână, nu sunt facile, ci funcţionează autoironic.

Apoi, tot la categoria montări de valoare, se încadrează, cu siguranţă, „Jocuri în curtea din spate” în regia lui Bobi Pricop, preluat de Teatrul Act şi, de altfel, toate producţiile Teatrului Act: „XXL” şi „Dumnezeul de a doua zi” (care a primit Premiul Festivalului Undercloud). Fără să propună trasee cu adevărat curajoase şi nebătătorite, aceste spectacole au meritul de a fi construite atent, pe fiecare plan, cu interpretări actoriceşti ireproşabile, fie că vorbim de comedie de o calitate incontestabilă, cum sunt unele scene din „XXL”, fie că vorbim de melodramă ca în „Dumnezeul de a doua zi”, fie că vorbim de dramă psihologică, precum în „Jocuri în curtea din spate”. Toate au în spate creaţii regizorale şi actoriceşti serioase. Motiv pentru care Bobi Pricop a primit premiul pentru cea mai bună regie, Vlad Zamfirescu, împreună cu Marius Manole, premiul pentru cel mai bun actor şi Ioana Manciu premiul pentru cea mai bună actriţă. Şi tocmai despre această seriozitate este vorba. Despre asumarea sută la sută a condiţiilor de creator, nu în ciuda faptului că spectacolul nu este finanţat de la buget, ci tocmai pentru acest motiv. Pentru că a face teatru independent înseamnă asumarea unei trăiri autentice în şi pentru teatru, o nevoie de a face teatru. Cum altfel ar putea fi interpretat gestul lui Marius Manole care, alergând de la un alt spectacol, a venit în ultimul moment să intre în scenă şi să salveze „Noi 4”, intrând în rol în locul Andreei Bibiri? Nu era angajat, nu era obligat de nimic. Doar un act firesc al unui actor care este actor cu adevărat…

În acest sens, cuvintele lui Andrei Şerban, preşedintele onorific al Undercloud, ar trebui să însemne ceva: „Secretul tinereţii veşnice se găseşte în acţiunea căutării. Tuturor cercetătorilor tineri le urez să continue să fie îndrăzneţi, chiar pot spune că ar trebui să fie mult mai îndrăzneţi – acum e momentul să atragă atenţia spectatorilor de pe scena politică, unde se face teatru foarte prost şi să o dirijeze înspre scena vieţii, unde teatrul independent să fie rege. Da, independenţa înseamnă libertatea de a improviza, dar şi rigoarea şi disciplina fără de care se cade în banal şi mediocru.”

Ce are teatrul independent în acest moment? Talent! Ce-i lipseşte? Îndrăzneala, rigoarea şi disciplina…

Premiile Undrecloud

PREMIUL PENTRU REGIEBobi Pricop pentru „Jocuri in curtea din spate”. Celelalte doua nominalizari: Claudiu Goga pentru „Dumnezeul de a doua zi” şi Cristi Juncu pentru „XXL” (Premiu oferit de Radio Guerrilla)

PREMIUL JURIULUITania Popa pentru „Fata din curcubeu” (Premiu oferit de Cabinetul de Avocatura Radu Sora)

PREMIUL JURIULUIAnca Sigartău pentru „Actriţa” (Premiu oferit de pictoriţa Mirela Trăistaru)

PREMIUL PENTRU CEA MAI BUNA ACTRIŢĂIoana Manciu pentru „Jocuri în curtea din spate”. Celelalte două nominalizări: Cristina Casian pentru „Trei femei înalte” şi Maria Obretin pentru „Noi 4”. (Premiu oferit de designerul Eli Sultan, Editura Trei, DocBook, mapa foto semnată Andrei Runcanu, curs de machiaj profesional oferit de Paulina Buldumea Şcoala Atelier Paris)

PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN ACTORVlad Zamfirescu pentru „XXL” şi „Dumnezeul de a doua zi” şi Marius Manole pentru „Noi 4”. Cealaltă nominalizare: Andi Vasluianu, pentru „XXL”. (Un bilet de avion pentru fiecare actor pe orice destinatie a companiei Blue Air, vestimentaţie creată de designerul Eli Sultan, mapa foto semnată Andrei Runcanu, curs de machiaj profesional oferit de Paulina Buldumea Şcoala Atelier Paris)

PREMIUL ANDREI ŞERBAN, pentru cel mai bun spectacol – „Noi 4”. Celelalte două nominalizări: „Jocuri în curtea din spate” şi „Dumnezeul de a doua zi”. (O stagiune la Clubul Ţaranului Român)

PREMIUL FESTIVALULUI UNDERCLOUD – „Dumnezeul de a doua zi”. Celelalte două nominalizari „XXL” şi „Noi 4”. (campanie PR oferită de Marla Image Boutique)

Spectacolele produse de Compania de Teatru “D’AYA” (Organizatorul Festivalului) nu au participat in concurs.

Print

3 Comentarii

  1. Filip CRISAN acum cumva nedumerit 19/09/2012
  2. Miki Maniutiu 21/09/2012
  3. Filip Crisan 21/09/2012

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.