După unsprezece zile de Undercloud, festival de teatru independent, încheiat pe 13 septembrie, şi în timp ce se află în desfăşurare un Maraton de teatru independent s-ar putea spune că mişcarea de teatru independent din România este puternică şi sănătoasă. Greşit! Nu este nici puternică, nici cu adevărat sănătoasă. Este concluzia de după unsprezece zile de participare în juriul festivalului Undercloud, pusă cap la cap cu senzaţia pe care am trăit-o de multe ori în ultima perioadă după ce am intrat în astfel de spaţii unde se joacă teatru independent.
Teatrul independent, dincolo de faptul că nu este susţinut de la buget, ar trebui să însemne ceva mai mult, ar trebui să reprezinte o mişcare în sine. Să propună un alt fel de teatru, un alt fel de dramaturgie, un alt tip de interpretare, să se adreseze şi să formeze un alt tip de public, să fie nou, să fie o reacţie la ceva, să caute, măcar, o formă de originalitate, să nu fie prăfuit, să nu fie vetust, să rişte, să încerce, asumându-şi faptul că ar putea să nu reuşească, să fie ceva revoluţionar – în formă, în idee etc. Să fie plin de viaţă, să fie tânăr, să-l facă pe actorul sau regizorul sau directorul de teatru de stat, pe criticul de teatru sau pe orice spectator să simtă că acolo e o formă nouă de viaţă, că acolo se întâmplă ceva adevărat… Ei bine, am să-mi asum riscul de a afirma că nu e aproape nimic din toate astea, iar în acele puţine cazuri în care se caută o formulă nouă e de cele mai multe ori gratuită sau în sine şi rămâne doar parţial expresia unei căutări autentice.
În această categorie se înscrie teatrul propus de Vera Ion, care este, totuşi, dincolo de imperfecţiunile lui – la urma urmei fireşti –, expresia unei căutări. Ambele spectacole prezentate la Undercloud „Refuz să cresc. Dacă puteţi să faceţi o mică donaţie” şi „Eu şi Cristina” sunt construite ca mici studii de caz. Grupul „Scrie despre tine” şi-a asumat această direcţie, cu tentă socială, în care teatrul devine mai mult sau mai puţin decât o formă de artă (depinde din ce unghi priveşti). Poveşti reale, ale oamenilor reali sunt transpuse în scenă: o fată care cerşeşte bani pe malul Tamisei, un criminal care-şi relatează aventurile cu o cruzime liniştită şi asumată. Discuţia pe care o propuneam într-un număr trecut pornind tot de la un spectacol al Verei Ion pornea de la întrebarea dacă într-adevăr orice poveste de viaţă poate deveni o piesă de teatru. Dacă e sau nu aşa e o altă problemă, important în acest caz este că avem de-a face cu un interes real, la limita cu cercetarea de tip sociologic, dar un interes real… Dramaturgie scrisă special, interpretare inteligentă şi nimic prăfuit. Că textele aveau lungimi intolerabile, că o poveste de viaţă trebuie filtrată artistic ca să devină act artistic, că jocul rămânea linear şi nenuanţat, sunt alte poveşti, însă important e că acest grup vine cu altceva decât teatrele de stat, ceea ce, în respectivul context, a fost un merit.
În rest, cele mai multe dintre montări se încadrează într-o zonă mult prea conformistă. În care creatorii înţeleg prin producţie independentă o şuşă care să placă publicului. Şi, din păcate, există multe astfel de spectacole care nu depăşesc cu nimic zona divertismentului lights de televiziune, adesea creându-ţi senzaţia că te uiţi la emisiuni gen „Dacă doriţi să revedeţi” după Revelionul X sau Y. Şi am să dau doar câteva exemple: „Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus”, „Three O’Clock” sau „Mă mut la mama”. Greu de imaginat scene de comedie mai prăfuite şi mai convenţionale, lucrate exclusiv pentru distracţia unui public care, din păcate, este mai mult decât tolerant. Un public venit chitit să se amuze. Altminteri, rămân inexplicabile hohotele de râs care zguduie sala la replici în care un personaj de pe scenă vorbeşte despre crimă, sânge, cum a ucis… Un umor grosolan, etalat cu dezinvoltură, pe ideea „dacă oamenii asta vor, de ce să le dăm altceva, publicul nostru stăpânul nostru”. Problema cea mare intervine însă atunci când se creează confuzii şi spectacole de o calitate incontestabilă sunt amestecate cu aceste producţii unele subculturale, altele doar nerealizate artistic. Şi este o problemă pentru că sunt livrate toate pe post de altceva, de marfă de calitate.
Am s-o iau în sens invers, de la spectacolul care a primit Premiul “Andrei Şerban” al festivalului Undercloud, pentru cel mai bun spectacol, „Noi 4” de Lia Bugnar, în regia Dorinei Chiriac, cu Maria Obretin, Ilinca Manolache, Lia Bugnar şi Marius Manole. Dincolo de faptul că este, în acest moment, o montare reprezentativă pentru ce ar trebui să însemne teatru independent, este şi un spectacol care poate face săli pline. Deci calitatea şi ideea de entertainment nu se exclud deloc. „Noi 4” are calitatea că propune un text cu inflexiuni brechtiene, uşor doar la prima vedere, altminteri cu o structură dramaturgică complexă şi interpretat cu subtilitate, într-un spaţiu în care, în principiu, pare mai greu de jonglat cu astfel de tehnici de scriitură şi de interpretare. Un spectacol construit pe mai multe planuri, care îşi atrage inteligent spectatorul în capcană şi-l poartă acolo unde vor creatorii, în care nimic, nici măcar glumele la îndemână, nu sunt facile, ci funcţionează autoironic.
Apoi, tot la categoria montări de valoare, se încadrează, cu siguranţă, „Jocuri în curtea din spate” în regia lui Bobi Pricop, preluat de Teatrul Act şi, de altfel, toate producţiile Teatrului Act: „XXL” şi „Dumnezeul de a doua zi” (care a primit Premiul Festivalului Undercloud). Fără să propună trasee cu adevărat curajoase şi nebătătorite, aceste spectacole au meritul de a fi construite atent, pe fiecare plan, cu interpretări actoriceşti ireproşabile, fie că vorbim de comedie de o calitate incontestabilă, cum sunt unele scene din „XXL”, fie că vorbim de melodramă ca în „Dumnezeul de a doua zi”, fie că vorbim de dramă psihologică, precum în „Jocuri în curtea din spate”. Toate au în spate creaţii regizorale şi actoriceşti serioase. Motiv pentru care Bobi Pricop a primit premiul pentru cea mai bună regie, Vlad Zamfirescu, împreună cu Marius Manole, premiul pentru cel mai bun actor şi Ioana Manciu premiul pentru cea mai bună actriţă. Şi tocmai despre această seriozitate este vorba. Despre asumarea sută la sută a condiţiilor de creator, nu în ciuda faptului că spectacolul nu este finanţat de la buget, ci tocmai pentru acest motiv. Pentru că a face teatru independent înseamnă asumarea unei trăiri autentice în şi pentru teatru, o nevoie de a face teatru. Cum altfel ar putea fi interpretat gestul lui Marius Manole care, alergând de la un alt spectacol, a venit în ultimul moment să intre în scenă şi să salveze „Noi 4”, intrând în rol în locul Andreei Bibiri? Nu era angajat, nu era obligat de nimic. Doar un act firesc al unui actor care este actor cu adevărat…
În acest sens, cuvintele lui Andrei Şerban, preşedintele onorific al Undercloud, ar trebui să însemne ceva: „Secretul tinereţii veşnice se găseşte în acţiunea căutării. Tuturor cercetătorilor tineri le urez să continue să fie îndrăzneţi, chiar pot spune că ar trebui să fie mult mai îndrăzneţi – acum e momentul să atragă atenţia spectatorilor de pe scena politică, unde se face teatru foarte prost şi să o dirijeze înspre scena vieţii, unde teatrul independent să fie rege. Da, independenţa înseamnă libertatea de a improviza, dar şi rigoarea şi disciplina fără de care se cade în banal şi mediocru.”
Ce are teatrul independent în acest moment? Talent! Ce-i lipseşte? Îndrăzneala, rigoarea şi disciplina…
Premiile Undrecloud
PREMIUL PENTRU REGIE – Bobi Pricop pentru „Jocuri in curtea din spate”. Celelalte doua nominalizari: Claudiu Goga pentru „Dumnezeul de a doua zi” şi Cristi Juncu pentru „XXL” (Premiu oferit de Radio Guerrilla)
PREMIUL JURIULUI – Tania Popa pentru „Fata din curcubeu” (Premiu oferit de Cabinetul de Avocatura Radu Sora)
PREMIUL JURIULUI – Anca Sigartău pentru „Actriţa” (Premiu oferit de pictoriţa Mirela Trăistaru)
PREMIUL PENTRU CEA MAI BUNA ACTRIŢĂ – Ioana Manciu pentru „Jocuri în curtea din spate”. Celelalte două nominalizări: Cristina Casian pentru „Trei femei înalte” şi Maria Obretin pentru „Noi 4”. (Premiu oferit de designerul Eli Sultan, Editura Trei, DocBook, mapa foto semnată Andrei Runcanu, curs de machiaj profesional oferit de Paulina Buldumea Şcoala Atelier Paris)
PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN ACTOR – Vlad Zamfirescu pentru „XXL” şi „Dumnezeul de a doua zi” şi Marius Manole pentru „Noi 4”. Cealaltă nominalizare: Andi Vasluianu, pentru „XXL”. (Un bilet de avion pentru fiecare actor pe orice destinatie a companiei Blue Air, vestimentaţie creată de designerul Eli Sultan, mapa foto semnată Andrei Runcanu, curs de machiaj profesional oferit de Paulina Buldumea Şcoala Atelier Paris)
PREMIUL ANDREI ŞERBAN, pentru cel mai bun spectacol – „Noi 4”. Celelalte două nominalizări: „Jocuri în curtea din spate” şi „Dumnezeul de a doua zi”. (O stagiune la Clubul Ţaranului Român)
PREMIUL FESTIVALULUI UNDERCLOUD – „Dumnezeul de a doua zi”. Celelalte două nominalizari „XXL” şi „Noi 4”. (campanie PR oferită de Marla Image Boutique)
Spectacolele produse de Compania de Teatru “D’AYA” (Organizatorul Festivalului) nu au participat in concurs.
Am spus candva lui marius Manole ca uite, a mai rasarit o stea blonda: LAri Cormin GIORGESCU! Vaaaai ce greseala, platita relativ ieftin dar ramasa ca greseala. Asa sunt EI, artistii /actorii: oamnei care stau cu sabia deasupra capului si intrebandu-se permanent am sa prind un rol sau nu, etc etc
Am trecut in activitatea profesionala prin pauze impuse si clipe care daca nu te distrug teoretic ar trebui sa te faca mai tare; stiam sins aca luminita de la captul tunelului e insa pe undeva in apropiere deci, a fost quasisuportabil. Cum o fac cam des in ultima vreme o sa spun public ca regret sincer ca am supralicitat zambetul cald si mana intinsa si stransa ferm a lui MM. Merita poate cuvinte mai frumoase dar zau ca il proveam frontal, el parea relaxat si stia bine ca sunt in esenta cel mai probabil un timid asa ca eventuale rime tampite se pute atrece cu vederea
Anyway, au trecut cativa ani, am luat-o in freza cu regizoarea si candva actrita LB, apoi cu o fata premiata la evenimentul de fata (cel comentat) asa ca e cazul sa imi fac mea culpa. Voi sta in banc amea pe viitor
Alti artisti, mai maturi ca varsta biologic ainsa si cu mai mult simt al urbanului/umorului au spus in aceleasi imprejurari: mosule, eu onorez orice rol dar am grija sa nu fiu pus pe lista premiantilor! zau maestre?, i-am gratulat eu pe strad asau in centrul comercial de langa campusul Regie
Raspunsul a fost de o frumusete pe care doar muzica uneri o mai atinge: e vremea lor, a tinerilor asa ca io am luat destul! cat loc s amai fac in biblioteca?! spuneau dansii cu un inalt simt al realitatii
Ca sa inchei, zau ca m-am bucurat cand Marius sau Vlad erau membrii ai juriilor de aiurea facand astfel imposibila premierea lor. Poate ca la proxima editie numele consacrate vor face un pas inapoi si vor prefera seara de inchidere ca s aiasa in public sau din public. Parerea mea. Rabdarea mea…….
Sa am rabdare, sa nu am rabdare? acesta-i intrebarea
PS un rand de lauda in schimb pentru Maratonul Independentilor si buna organizare ori salile pline, desi unii dintre cei responsabili erau vizibil nedormiti. In schimb straluceau vazand sali pline si spectatori dintre cei mai diversi parasind cu zambetul pe buze locatiile.
Erau chiar si hyperionitzii, adica sudenti de anul trei Actorie.
Copii, scuze daca v-am stresat cu simpatia mea
:)) Majoritatea premiatilor sunt bine merci angajati in teatre ( unele nationale) si le vine frumusel salariul lunar. Deci care “teatru independent”? Independent de salar sau..cum..? “Alt fel de interpretare” a rolurilor? Am vazut-o pe Tania Popa in respectivul one woman show si..stupoare..interpreteaza la fel ca in spectacolele de la teatrul unde e angajata. Textul Liei e cam furat de pe ici, de pe colo (a vazut si ea multe filme rusesti), muzica lipita cam fara miza (in jocul Taniei)…nimic nou.. La fel si baietelul lui florin Zamfirescu..acelasi joc..la fel si Marius Marole..si la actorul din Ploiesti, ala de doneaza sperma prin filme..Ce sa fie, ce sa fie..?! Pai e asa: baietii si fetele fac banu in plus pe linga salar, in spatii tip bar/spelunca, voi ii premiati pentru ca sunt nume mai cunoscute si trebuie rating si ..cam gata cu “teatrul independent”. Corect..asa in linii mici si plictisite..? Foarte corect. Ia sa fie dati afara (sic!) din teatre si sa treaca la coada la castinguri..eh? 🙂 Da, e conventional si vetust teatrul independent. La fel ca si filmul romanesc..pentru ca “e” aceeasi oameni peste tot. Pen’ ca banu e okiu dracului si pen ca publicului..oricum nu-i pasa..hehe. Hai sictirel..
sunt onorat de luarea dvs de pozitie mai ales ca sunteti din breasla, nu-i asa?
“Draga de Lia” se zbate , incearca de toate ba are si cronici autorizate nu tocmai grozave, deh asta e! Mie, daca cineva se bucura ca am luat-o in freza, nu mi a reusit socializarea pe facebook cu Lia, m-am autodenuntat intr-un magazin incercand sa dreg busuiocul, asa ca prefer sa tac dar sa merg din cand in cand la teatru. La mine este poate dependenta si bucuria de a constata ca existe urme de viata inteligenta si in Romania.
Altfel, va asigur ca Soarele rasare cu sau fara galceava noastra cam din acelasi loc, “numele” mari vor intra in curand in jurii (traiasca Consiliile Judetene de Cultura) si tot romanul o sa prospere.
Maestre, va stiam la Cluj iar daca voi ajunge pe acolo incerc sa repar pardonabila tacere si absenta din vara lui 2009(si daca ati stii ce vecinatate buna am avut cu T Maghiar !?!?! serios).
Cred ca nu vom fi asa inculti incat sa nu gasim ceva de vorbit.
Pot sa indraznesc mai intai pe facebook, ca sa vedem daca suntem pe aceeasi lungime de unda? Sper intr-un raspuns afirmativ