Cunoscut în lume ca una dintre cele mai bune manifestări ale genului, Festivalul Internaţional Shakespeare de la Craiova, aflat acum la a opta ediţie, îşi deschide porţile astăzi. Înainte să bată gongul, Emil Boroghină, director artistic al evenimentului, mânat de o „pasiune reală şi de lungă durată”, şi-a găsit câteva clipe să-şi amintească de un eveniment personal, unul dintre cele care schimbă destinul.
În general, Emil Boroghină vorbeşte cu patimă despre spectacole după piesele dramaturgului englez şi despre festivalul pe care l-a creat. Arareori se avântă pe tărâmul confesiunilor despre propria lui viaţă artistică. Îi laudă pe alţii cu asupra de măsură, dar despre sine nici măcar nu pomeneşte decât câteodată, şi atunci pentru a aminti de măreţele fapte artistice consumate în vremea când conducea Teatrul Naţional Marin Sorescu din Craiova. De data aceasta, Emil Boroghină s-a lăsat convins să vorbească, oricât de puţin, despre aventura personală cu Shakespeare. Dacă ea va avea un episod zilele acestea la Craiova, cu atât mai bine.
Aş vrea să vorbim puţin despre un demers personal al actorului Emil Boroghină, care se apropie iar de lumea marelui Will. Aţi pregătit un recital pentru această ediţie a evenimentului. Despre ce este vorba?
Înainte de toate, aş vrea să spun că nu ştiu dacă această întâlnire a actorului Emil Boroghină cu o mică parte din publicul Festivalului Shakespeare de la Craiova va avea sau nu loc. Totul depinde de starea fizică şi psihică în care mă voi afla în ziua de 29 aprilie 2012.
Nu conceperea programului, ci numai problemele legate de finanţarea festivalului au făcut, şi de această dată, acum însă mai mult decât oricând, ca, cel puţin până la gongul inaugural din 23 aprilie, limitatele puteri ale unui om de peste 70 de ani să fie şi ele epuizate. Nu este vorba despre orgoliul unui actor care doreşte neapărat să se pună în valoare. Este cu totul altceva.
După ultimele ediţii ale festivalului, am intenţionat de fiecare dată să mă retrag din rândul celor care organizează efectiv această manifestare culturală, atât de dragă mie. Am revenit asupra acestei hotărâri intime, din teama că Festivalul Shakespeare ar putea fi lăsat să moară. Aş vrea ca despărţirea mea de cei câţiva prieteni din ţară şi din străinătate, vorbesc despre cei adevăraţi, să fie una caldă, intimă şi cât se poate de discretă. Aş vrea, în acelaşi timp, ca măcar o parte din ei să plece cu convingerea că pasiunea lui Emil Boroghină pentru Shakespeare a fost una reală şi de lungă durată.
„Recitalul”, dumneavoastră l-aţi numit aşa, a fost prezentat într-o altă formă, cu mult mai multe ambiţii actoriceşti în anul 1974. În 1964 se aniversau 400 de ani de la naşterea lui William Shakespeare. În 1963, imediat după absolvirea Institutului de Teatru, ca orice actor tânăr şi marcat de speranţe, am încercat să-mi pregătesc o înşiruire de câteva monologuri din ciclul bufonilor shakespearieni. Citisem în timpul studenţiei piesele lui Shakespeare, dar lecturile mele fuseseră, cu excepţia piesei Othello, în general superficiale, grăbite, fără a mă putea adânci în Oceanul atât de adânc al mistuitoarei sale creaţii. Am început, firesc, să le recitesc, cu gândul la selecţia pe care trebuia să o operez. Re-lectura a însemnat, însă, o redescoperire. Mă întâlneam cu un alt Shakespeare, cu Shakespeare cel profund, care mă surprindea cu fiecare piesă, cu fiecare vers. Selecţia, care ar fi trebuit să se încheie în câteva luni, a durat aproape 11 ani, iar ceea ce s-a conturat, din punctul de vedere al scenariului, care evidenţia condiţia umană din teatrul shakesperian, l-a marcat pe omul Emil Boroghină, i-a trasat drumul şi într-un fel i-a fixat şi destinul. „Am ars atâta timp”, am muncit 11 ani, pentru o singură reprezentaţie, cea din 22 aprilie 1974, de pe scena Teatrului de Păpuşi din Craiova. E drept, ea a fost prefaţată de profesorul Ion Zamfirescu, autorul monumentalei Istorii Universale a Teatrului, iar în sală se afla nimeni altul decât Radu Beligan, mentorul şi idolul meu şi al unei întregi generaţii.
Întâlnirea de acum ar vrea să reprezinte cu totul altceva. Ar vrea să însemne un îndemn la necesitatea de a-l reciti în permanenţă pe Shakespeare, aşa cum credincioşii citesc şi recitesc Biblia. Nu este deci un recital „de actor”. Dar, aşa cum spuneam la început, azi nu ştiu dacă această întâlnire va avea loc acum sau altă dată. Ea însă va exista şi se va consuma în mine.
Rămânând în sfera personală, v-aş întreba când aţi jucat prima dată într-un spectacol după Shakespeare şi când credeţi că l-aţi descoperit cu adevărat.
În 1962, la examenul de la sfârşitul anului III de studenţie, am jucat un întreg act din Othello, eu fiind Iago, iar Maurul fiind interpretat de Sandu Simionică, unul din marii actori ai României, care, din nefericire, a trecut în urmă cu mai mulţi ani, după un tragic accident, în lumea umbrelor. Examenul nostru a fost considerat foarte reuşit, aşa că s-a luat decizia să continuăm munca la „Othello”, care a devenit unul din spectacolele noastre de absovire. Iago din anii studenţiei a fost deci prima mea apropiere de Shakespeare. Cea reală a început să se producă, aşa cum vă spuneam, la puţin timp după aceea.
Ce spectacole după Shakespeare, din România şi din străinătate, au rămas întipărite, de-a lungul anilor, în memoria dvs. afectivă şi de ce?
„Cum vă place” al lui Liviu Ciulei, de la Teatrul Municipal, „Troilus şi Cresida”, în regia lui David Esrig, de laTeatrul de Comedie, „Regele Lear” şi „Visul unei nopţi de vară”, în viziunea lui Peter Brook, „Hamlet”-ul lui Tocilescu de la Bulandra, „Titus Andronicus” şi acum „O furtună” ale lui Silviu Purcărete, „Hamlet” în regia lui Tompa Gabor, „Cum vă place”, spectacolul lui Declan Donellan, „Hamlet” şi „Othello”, ambele în regia lui Eimuntas Nekrosius, „Miranda”, spectacolul lui Oskaras Korsunovas şi multe, multe altele, câteva dintre ele fiind invitate şi la Festivalul Shakespeare din România.
Am lăsat intenţionat la sfârşit marele spectacol „Sonetele lui Shakespeare” al lui Robert Wilson, de la Berliner Ensemble, cu care se deschide astăzi cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional Shakespeare de la Craiova. Pentru a vă spune şi de ce s-au fixat, unele dintre ele ca obsesii, în memoria mea, ne-ar trebui foarte mult timp (pe care eu în acest moment nu-l am). Sper să putem continua discuţia noastră cu un alt prilej, când gândurile mele nu vor mai fi direcţionate spre cu totul altceva, problemele organizatorice ale festivalului.
Print
cum este posibil să se invite străini care să vadă spectacole străine, selecţia românească lipsind aproape cu desăvârşire? unde a fost mintea finanţatorului? incredibil!
Dl Teatru Ion, probabil va place sa gasiti nod in papura. Este incredibil. Spectacole cum vin la Festivalul Shakespeare poti vedea o data in viata. Selectia romaneasca… sunt zeci de alte festivaluri pt asta.
Unde, doamne iarta-ma, sunt “zecile de alte festivaluri pt asta” , dragă “eu”?! În nicio țară din lume nu s-ar putea cheltui bani publici pentru ignorarea valorilor locale. Încearcă asta în Franța, în Regatul Unit sau în Germania – și ai să vezi reacția.
Iertati-ma, cam ce spectacole din repertoriul Shakespeare credeti dvs ca pot ”rivaliza” cu Sonetele lui Robert Wilson și ”Romeo și Julieta” a lui Oskaras Korsunovas sau ”Oro de Otelo” al lui Eugenio Barba? Nu stiti despre cine vorbim? Sunt unii din cei mai mari creatori de teatru la ora actuala. Omul acesta (ma refer la dl. Emil Boroghina) s-a dat peste cap sa faca rost de finantari pentru a putea face o selectie de cea mai inalta calitate si dvs vreti sa puna spectacole romanesti langa ele? Care? ”Visul„ de la Teatrul Mic sau poate ”Poveste de iarna” de la Timisoara? Sa fim seriosi! E de ajuns ca a pus ”Macbeth-ul” de la National….Incercati sa apreciati eforturile unui om de a tine in viata cel mai prestigios festival de la noi din tara si nu mai aruncati cu noroi atat!
Si daca nu stiati, anul trecut a fost un selectioner britanic care a cautat spectacole cu montari Shakespeare pentru un festival international din Londra (gasiti detalii chiar in Yorick) care cauta spectacole din toate tarile, promovand ”diversitatea culturala”. Si dupa ce a vazut foarte multe spectacole romanesti… nu a selectat nicunul. Iar in acest festival sunt spectacole si din Iran, Afganistan, Serbia…etc. Cam la nivelul asta e teatrul romanesc – haideti sa recunoastem ca la capitolul VALOARE teatrul romanesc fata de realitatea teatrala din lume e… ZERO.
Iar dl Boroghina cu acest festival incearca sa ne puna la curent cu noile tendinte teatrale de care suntem… cam rupti.
Chiar nu vedeti o diferenta intre capacitatile teatrale ale acestor actori/regizor fata de cele promovate de actorii/regizorii de la noi?
http://www.youtube.com/watch?v=d05myJUuOEE&feature=related
“Ioana” Hamletul lui Thomas Ostermeier poate rivaliza oricand cu “Sonetele lui Willson”
Selectionerul ăla britanic, de care vorbești tu, Ioano, era ghidat de un “cunoscător” de la ICR, un frumos fost student la actorie la unatceu și a văzut numai ce a vrut “cunoscătorul”. Nu vreau să implic numele unor creatori, dar erau cel puțin trei spectacole Shakespeare care puteau fi selectate și puteau “rivaliza” măcar cu cele din Iaran, Afganistan și Serbia. Bănuiesc că nu umbli prin toate teatrele din lume, de fapt bănuiesc că nu prea umbli în lume, de aia folosești expresia: “realitatea teatrală din lume”. Ea ne arată că ești provincială și anacronică – adică exact ceea ce acuzi. Cât privește pe dl Boroghină, cel care “se dă peste cap” și care “încearcă să ne pună la curent”, pot să-ți spun – ceea e știe toată lumea de fapt – că are un mare deficit de educație și că organizează lăutărește festivalul. Mai întâi invită si pe urmă cere finanțare. Cât privește Korsunovas, Barba și Wilson știm bine “despre ce vorbim”. E vorba de Muzeul lui Madame Tussauds. Mai citește și tu o carte, fată hăi, mai du-te și tu prin lume și pe urmă să-ți dai cu părerea. Dacă teatrul din RO – care are păcatele lui ca orice altă miscare teatrală – e sub cel din Iran, Afganistan, și Serbia – mă întreb ce dracu’ tot caută Andrei Șerban, Yuri Kordonky, Tamas Ascher să monteze aici și de ce te mai ocupi tu de “văgăuna” asta. Hai, lasă-ne și pleacă du-te la dl Boroghină să te mai pună o dată “la curent”.
Buna ziua,
Imi permit sa intervin si eu in aceasta discutie cu o rugaminte. Nespecialist in ale teatrului, as dori sa aflu care sunt regizorii, spectacolele de valoare din Europa astazi (de fapt urmez indemnul simpatic de mai sus “Mai citește și tu o carte, fată hăi, mai du-te și tu prin lume și pe urmă să-ți dai cu părerea.”)
Multumesc.
Ioana. limbajul tau lasa mult de dorit asa ca o sa ma opresc aici cu comentariile, se vede – dupa cum afirmi – ca esti mai umblata si mai citita. Cat despre dl Boroghina normal ca face invitatia intai si apoi cauta bani, pentru ca aceste trupe au programul facut pe 1-2 ani si nu poti astepta sa ai intai finantarea – cu cateva luni inainte de festival – si apoi sa dai invitatia pentru ca nu iti mai vine nimeni cu cateva luni inainte. Daca nu stii ce presunpune organizarea unui asemenea festival si eu te invit sa nu iti dai cu parerea aiurea.
Te rog, insa, sa imi dai si mie nume de spectacole romanesti pe care le consideri tu ca ar fi trebuit sa fie selectate in festivalul Shakespeare, ca sa inteleg si eu ce lacune am – eu fiind provinciala si anacronica.
Iar Andrei Serban, Yuri Kordonski si Tamas Ascher cauta bani in Romania, daca nu stiai, ca daca cumva cautau cu disperare sa lucreze cu actorii romani nu se opreau la aceleasi 3 teatre din toata tara (care au bugete destul de mari) in care monteaza o data la 2-3 ani.
@ Cosmin – sunt de acord ca Hamlet-ul este un spectacol extraordinar – pe care l-am vazut tot in festivalul Shakespeare, dar noi vorbeam despre spectacolele romanesti care nu au avut privilegiul de a fi selectionate in festival si cum prin finantarea aceasta de la festival trebuiau invitate mai multe spectacole romanesti, decat straine. Eu mai intreb o data – care, care ar fi fost la nivelul lui Hamlet, al Sonetelor sau al lui Romeo si Julieta?
Cum spuneam – ma opresc aici pentru ca dezbatearea cu Ioana Antoci a coborat la nivelul de cearta de piata: “Mai citește și tu o carte, fată hăi,….” si nu este stilul meu.
Insa sper, Ioana Antoci, ca imi vei raspunde la intrebare.
@ab – daca veti timp, puteti merge – chiar in festivalul Shakespeare pe care il dezbatem aici – la spectacolul “Romeo si Julieta” al lui Oskaras Krsunovas (Lituania) jucat la Teatrul Bulandra ora 18:00 pe 1 mai.
Aveti detalii aici:
http://www.arcub.ro/agenda_detail.php?id=650
Aveti si cateva imagini aici:
http://www.youtube.com/watch?v=V1W1wUxdMjU
Sau la Hamlet si Oro de Otelo.
informatii aici:
http://www.arcub.ro/agenda_detail.php?id=649
http://www.arcub.ro/agenda_detail.php?id=651
@Ioana: Multumesc pentru sugestii, chiar voi merge, dar din schimbul de mai sus reise ca aceste spectacole sunt deja vechi/invechite (“E vorba de Muzeul lui Madame Tussauds”). Voiam sa aflu care sunt spectacolele de valoare ale prezentului, pentru a le cauta cand mai am ocazia sa calatoresc in strainatate.
Ioana, ți-am vorbit pe limba ta. Unui om de la țară, prima generație încălțată, îi vorbești pe limba și pe înțelesul lui. Așa că nu ai niciun motiv să-ți fie jenă să recunoști cine ești și să pretinzi că ai un alt nivel de referință. Și ești și comică, zău. Faza cu: “face invitatia intai si apoi cauta bani, pentru ca aceste trupe au programul facut pe 1-2 ani si nu poti astepta sa ai intai finantarea” o să rămână în anale. Așa că, fată hăi, îți repet: lasă-ne și du-te la dl Boroghină să te mai pună o dată “la curent”.
Doamna Ioana Antoci, acesta este ultimul comentariu cu caracter jignitor la adresa unui alt cititor al revistei, pe care il tolerez. Urmatoarelor n-am sa le mai dau voie sa apara. Atata vreme cat discutati o problema cu pretentii culturale e bine in primul rand pt dumneavoastra sa nu coborati nivelul. Va multumesc!
E foarte ciudat că ați publicat în repetate rânduri comentariile foarte tari ale lui Radu Afrim și acum sancționați un comentariu care pune o problema reală și nu conține nicio injurie. În schimb, nu-i atrageți atentia “Ioanei” că jignește teatrul din RO, situându-l sub cel din Iran și Afganistan. Fiți liniștită, nu o să mai scriu. Am făcut o confuzie, credeam că e un site care permite dezbateri, dar văd agreați numai înjurăturile lui Afrim, insultele “Ioanei” la adresa teatrului românesc și laudele nefondate la adresa dlui Boroghină.
Ioana Antoci, si eu si ab, asteptam sa ne raspunzi la o intrebare, dar eu vad ca tu continui cu caracterul tau “tare”… O sa vii si cu argumente la ceea ce sustii sau numai cu injurii?
Care sunt spectacolele romanesti care meritau sa fie incluse in festival si care sunt spectacolele si creatorii de referinta din Europa pe care ii consideri tu neinvechiti?
Si dupa ce raspunzi eu am pus punct conversatiei – dar chiar vreau sa ma pun si eu “la curent”, fiind prima generatie incaltata si mai avand mult de invatat.
A dezbate o problema e una, a jigni un alt cititor e alta. “Unui om de la țară, prima generație încălțată, îi vorbești pe limba și pe înțelesul lui.” Acesta este un comentariu malitios si injurios. Despre Radu Afrim nu era vorba acum, iar daca veti citi comentariile la care va referiti veti vedea ca si atunci am spus ce spun si acum, dar am preferat sa le public pentru ca era vorba despre mine personal. De data asta e vorba de un alt cititor. Va asteptam oricand sa va spuneti parerea putem sa fim sau nu de acord cu ceea ce spuneti despre teatrul romanesc etc. Dar e vorba de cum o spuneti. Va multumesc din nou!
Așteptam o reacție a Dumneavoastră față de jignirea la adresa teatrului din RO care, cf “Ioanei” nu e nici la nivelul celui din Iran, Afganistan etc. Dar văd că asta nu vă preocupă, deși sunteți un site profesional de teatru. Asta nu e o jignire. Aici nu “e vorba de cum o spuneți”. De altfel, nu am văzut reacții ale Dumneavoastră, atunci când s-au făcut comentarii la adresa mea, conținând cuvinte ca “jeg” , “pute” etc. Semn că nu considerați jigniri decât aprecierile făcute la adresa simpatizanților Dvs. Oricum, “om de la țară, prima generație încălțată” – nu este o expresie jignitoare. Eu însumni provin din mediul rural și am umblat desculță. Nu mi-e rușine cu asta. Numai că, pe urmă eu am mai și citit câte-o carte și-am mai și văzut ce se-ntâmplă prin lume. Din această perspectivă, pot să vă spun că sunteți printre puținele publicații care inserează, senin, injurii la adresa culturii locale.
în dialogul dezlănţuit după comentariul meu am observat un lucru destul de des întânlit la noi: scoaterea din context numai a ideilor care îmi convin şi mă avantajează! sau mai clar: monologul. cred că dacă s-ar lua textul meu în totalitate – şi îl repet:
cum este posibil să se invite străini care să vadă spectacole străine, selecţia românească lipsind aproape cu desăvârşire? unde a fost mintea finanţatorului? incredibil!
oamenii ar înţelege la ce m-am referit şi nu văd ce ar mai fi de disputat!
sper să fiu înţeles!
domnu’ teatru ion, cum vreți să ia seama la context? nu vedeți că sunt preaocupate să-njure teatrul românesc, din care spun că fac parte? nu vedeți că la cea mai mică remarcă despre cum se cheltuie banul public în cultură, sar și îți explică ce proști sunt artiștii români și cum trebuie ei să fie ajutați să fie artiști? sunt foarte curioasă să știu ce zice dl nicolau despre povestea asta cu înjuratul artiștilor din românia. că și domnia sa face parte din acest teatru. oare se consideră sub iran și afganistan?