Emil Boroghină – Planeta Shakespeare

Interviu cu actorul Emil Boroghină, director fondator al Festivalului Internaţional Shakespeare de la Craiova

Aţi călătorit de curând la Seoul pentru un nou proiect cultural între România şi Coreea de Sud. Ce pregătiţi?

Viitoarea ediţie a Festivalului Internaţional Shakespeare de la Craiova se va desfăşura sub genericul „Planeta Shakespeare”. Se doreşte a fi o continuare, dar şi o încununare a ultimelor ediţii, cele din 2014 şi 2016, când devizele asumate cu fost „Shakespeare al tuturor” şi „Shakespeare pentru eternitate”. Intenţionăm să aducem în 2018 în România spectacole de cea mai înaltă valoare artistică de pe toate continentele lumii. Este posibil să nu reuşim această performanţă într-o singură ediţie, iar selecţia (şi, bineînţeles, şi genericul) să cuprindă şi anul 2020, când contribuţia mea efectivă la realizarea Festivalului fondat în 1994 se va încheia, probabil. Am început deja operaţiunea de „predare a ştafetei” unor colegi mai tineri, Vlad Drăgulescu şi Ilarian Ştefănescu, ultimul implicat de foarte mult timp cu toată fiinţa sa în coordonarea Festivalului, în calitate de director executiv. Am gândit că principalele culturi teatrale care pot reprezenta Asia sunt, înainte de toate, cultura japoneză şi cultura coreenă. Suntem foarte interesaţi de prezenţa în spectacolele shakespeariene din Orientul îndepărtat a elementelor de teatru tradiţional, care la fac atât de speciale, apreciate şi căutate. Încă de anul trecut, în chiar plină desfăşurare a Festivalului de la Craiova, am purtat, ajutat de bunul meu prieten Octavian Saiu, discuţii în acest sens cu domnul Yun Cheol Kim, director al Teatrului Naţional din Seoul şi Preşedinte de Onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, care ne-a recomandat cu deosebită căldură spectacolul „Romeo şi Julieta” de la Mokwha Repertory Company, pus în scenă de Oh Tae Suk, o adevărată legendă a teatrului coreean. Sperăm ca acest spectacol, care se joacă de mai mult timp, cu fireşti „primeniri” în distribuţie, să înregistreze în România acelaşi succes de public şi de presă pe care l-a înregistrat în turneul său de o lună la Barbican Centre din Londra.

Alte noutăți la următoarele ediţii ale Festivalului Shakespeare de la Craiova?

Anul trecut, ar fi trebuit să se realizeze la Bucureşti, în cadrul Festivalului Internaţional Shakespeare, unul dintre cele mai cutezătoare proiecte, „Protagonişti ai modernităţii”, în care erau programate spectacole shakespeariene a trei dintre cei mai străluciţi corifei ai modernităţii în teatru: Robert Lepage, Krzysztof Warlikowski şi Thomas Ostermeier. Dintre ei, doar Thomas Ostermeier urma să-şi prezinte spectacolul „Richard III” şi la Craiova. Din motive care ne sunt şi acum străine, nu s-a dorit a fi aprobată bugetarea Festivalului Shakespeare de la Bucureşti, iar acest excepţional proiect a rămas unul neîmplinit. Încercăm acum să aducem la Craiova spectacole purtând semnăturile inconfundabile ale lui Warlikowski şi Robert Lepage. Dacă în ceea ce îl priveşte pe Warlikowski este vorba de acelaşi spectacol, „Poveştile africane ale lui Shakespeare” de la Teatrul Nou din Varşovia, care va deschide în 23 aprilie 2018 Festivalul, pentru Lepage lucrurile sunt mai complicate. „Hamlet Colage” de la Teatrul Naţiunilor, din Moscova din cauza problemelor tehnice ridicate de proiecţii, nu a putut fi programat în urmă cu un an şi la Craiova. După cele două vizite ale echipelor tehnice din Rusia s-a ajuns la concluzia că singurul loc în care poate fi jucat este Teatrul Naţional din Bucureşti. Întrucât criticul de teatru Marina Constantinescu şi-a propus să invite spectacolul „Hamlet Colage” al lui Robert Lepage la Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti din 2017, pentru a avea în palmaresul Festivalului nostru şi un spectacol al lui Robert Lepage, pe care îl dorim şi cu care suntem în contact încă din 2007, încercăm să aducem la Craiova, unul din spectacolele sale antologice, „Ace şi opiu”, pe care l-am văzut în 2014 la Quebec, în Canada, şi care cred că este unul reprezentativ pentru estetica teatrală a marelui regizor. „Ace şi opiu” de la Ex Machina ar urma să fie prezent în cadrul Festivalului în zilele de 5 şi 6 mai 2018, în afara programului shakespearian. Programul ediţiei din anul 2018 cuprinde însă şi alte spectacole realizate de teatre şi companii importante, şi nu aş dori încă să îl detaliez. Ne-ar lua şi foarte mult timp/spaţiu. Ceea ce pot să vă spun însă este că trăim cu speranţa că ediţia din anul 2020 va putea fi deschisă de unul dintre cele mai mari spectacole shakespeariene montate în lume în ultimii 10-15 ani, „Regii războiului”, în regia lui Ivo van Hove.

Revenind la Coreea de Sud, din câte ştiu, colaborarea româno-coreeană a început în urmă cu mulţi ani, când Teatrul Naţional din Craiova a fost prezent la Seoul cu „Phaedra” lui Silviu Purcărete. În ce an era? Rememoraţi cu siguranţă succesul de atunci…

Coreea de Sud a organizat în anul 1997 una dintre cele mai importante manifestări teatrale de pe întregul glob, Festivalul „Teatrul Naţiunilor”. Încă din 1995, în timpul participării Teatrului Naţional Craiova cu spectacolele „Ubu Rex cu scene din Macbeth” şi „Titus Andronicus” la marele Festival de la Avignon, prima participare românească în Secţiunea oficială până la acea dată, echipa care se ocupa de selecţia pentru viitorul festival de la Seoul a dorit să invite Naţionalul craiovean şi pe Silviu Purcărete la festivalul pe care urmau să-l organizeze. Cele patru reprezentaţii cu „Phaedra” s-au bucurat de un succes aproape ieşit din comun şi multă vreme în Coreea de Sud s-a vorbit despre acest spectacol ca despre unul dintre cele mai mari evenimente culturale găzduite vreodată de Seoul. Îmi permit să afirm acest lucru, întrucât în anul 2006, când am participat la Congresul Extraordinar al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru pentru a face parte dintre cei care i-au înmânat nonagenarului american Eric Bantley, Trofeul Premiului Internaţional „Thalia”, conceput de scenograful român Dragoş Buhagiar, oamenii de teatru coreeni, participanţi la Congres, vorbeau în continuare cu foarte mult entuziasm despre puternica impresie produsă în urmă cu aproape un deceniu de spectacolul „Phaedra” al lui Silviu Purcărete. Impactul spectacolului a fost atât de puternic, încât şi acum, la peste 20 de ani de la prezentarea lui, sunt persoane care își amintesc cu emoţie şi căldură despre el.

Şi prezenţele coreene la Craiova au început cu ani în urmă…

Tot la recomandarea insistentă a domnului Yun Cheol Kim, atunci Preşedinte executiv al AICT, la poate cea mai surprinzătoare ediţie a Festivalului, cea din 2010, desfăşurată sub genericul „Constelaţia Hamlet”, când întregul program (spectacole, conferinţe, ateliere, expoziţii etc.), a fost pus exclusiv sub semnul piesei pieselor, capodopera „Hamlet”, am invitat un excepţional spectacol coreean, „Hamlet”, în regia lui Yun Taek. Pot spune că, într-o companie extrem de onorantă, spectacolele „Hamlet” ale lui Thomas Ostermeier, Eimuntas Nekrosius, Oskaras Korsunovas, Richard Schechner, Elisabeth Le Compte, Yoshihiro Kurita şi ale altora, la care s-au adăugat şi proiecţiile spectacolelor lui Peter Brook şi Robert Wilson, spectacolul lui Lee Yun Taek a fost o adevărată revelaţie. Şi cum Lee Yun Taek este unul dintre elevii lui Oh Tae Suk, creator de şcoală în teatrul coreean, dorinţa de a invita la ediţia din anul 2018 spectacolul „Romeo şi Julieta” al lui Oh Tae Suk pare una firească.

Ca director fondator şi director artistic al Festivalului Shakespeare de la Craiova, cum alegeţi spectacolele pe care le prezentaţi? Ce criterii de selecţie trebuie să îndeplinească un spectacol pentru a intra în program?

Principalul criteriu este acela al valorii. Apoi al înscrierii, al încadrării în tema asumată pentru fiecare ediţie. Încerc să mă informez permanent despre cele mai importante spectacole, pe care, cu eforturi financiare deosebite, uneori şi din bugetul personal, fac tot ce îmi stă în putinţă să le şi văd „pe viu”. Sufăr enorm atunci când din motive care depăşesc tot ce este omeneşte posibil, în cazul meu, nu reuşesc să aduc în România un spectacol al unui regizor, pe care îl doresc până la limita obsesiei. Dar, odată cu prezentarea spectacolului „Regii războiului” al lui Ivo van Hove în 2020, lista marilor regizori ale căror spectacole le-am dorit în Festivalul Shakespeare de la Craiova, pare a fi una încheiată. Cei care vor continua după mine, vor stabili probabil alte obiective şi priorităţi. Şi poate şi alte criterii…

Sunteţi unul din puţinii (probabil) directori de teatru care nu au acceptat să joace pe scena instituţiei pe care o conduceau. Aţi preferat să vă concentraţi asupra administraţiei. A fost o alegere personală, poate greu de înţeles. Ce motivaţie aţi avut?

Am trăit întotdeauna cu convingerea că eu nu pot să fac foarte bine mai multe lucruri dificile şi delicate în acelaşi timp. Când, în februarie 1988, am fost numit, aproape împotriva voinţei mele, director al Teatrului Naţional Craiova, am sperat că această uriaşă responsabilitate va fi una de scurtă durată. Principalul meu gând a fost atunci să nu mă fac de râs, să scap după 2-3 ani cu faţa curată şi să mă întorc apoi la profesia de actor. Am considerat că pentru a avea o cât mai lucidă şi corectă privire asupra a ceea ce trebuia să fac, era necesar să renunţ pe perioada directoratului la a juca sau la a pune în scenă. A fost o decizie grea şi dureroasă… Traseul destinului meu a fost se pare altul decât cel al unui actor. După cum ne este scris…

În ultimii ani v-aţi readus în prim-plan pasiunea pentru poezie. Aţi prezentat în spaţiul public mai multe recitaluri pe texte de Shakespeare, Eminescu, Ionesco. Şi anul acesta Ovidiu – la 2000 de ani de eternitate. Călătoriţi din nou foarte mult, fiind invitat la foarte multe evenimente şi din ţară, şi din străinătate. Cum vă simţiţi din nou pe scenă?

Mă simt de cele mai multe ori absolut minunat. Toată viaţa am fost atras de poezie şi de teatrul poetic. Încă din secolul trecut, la începutul anilor ’70, visam să deschid un teatru de poezie în România. Am şi făcut demersuri concrete pentru asta. După ce m-am pensionat la cerere, în anul 2000, am decis să mă ocup în continuare numai de coordonarea Festivalului Shakespeare. Mă consolasem cu gândul că mie nu mi-a fost dat să mă „împlinesc” ca actor sau regizor, ci ca… „om de teatru”. Întâmplarea a făcut să reiau trei dintre recitalurile mele mai vechi, dedicate poeziei populare româneşti, lui Shakespeare şi Eminescu, pe care le-am prezentat în ţară, dar mai ales în străinătate. Câţiva dintre colegii mei, directori de festivaluri shakespeariene, m-au invitat cu recitalul „Lumea-i un teatru, noi suntem actorii” la festivalurile Shakespeare de la Ierevan, Gdansk şi Gyula. Am fost apoi cu el la New York şi în câteva oraşe canadiene. Cu recitalul „Recitindu-l pe Eminescu… La Steaua care-a răsărit”, m-am deplasat în mai multe capitale europene, în Statele Unite şi Canada, dar şi în China. Peste tot, până şi în China, recitalurile au beneficiat de traduceri ale textelor în limbile ţărilor vizitate. Recitalul de poezie populară „Vârstele omului” a fost invitat la Bruxelles şi Istanbul, iar cel din poezia de dragoste a lumii, „Mai tare decât moartea e iubirea”, alcătuit din „Cântarea cântărilor” şi „Sonete” din Dante, Petrarca, Michelangelo, Ronsard, Shakespeare şi Eminescu, de asemenea cu traducere, în Israel, la Tel-Aviv. Majoritatea acestor deplasări au fost efectuate cu sprijinul sau în organizarea exclusivă a Institutului Cultural Român. În 2017, împlinindu-se 2000 de ani de la moartea la Tomis, pe pământ românesc, a lui Publius Ovidius Naso, marele poet al latinităţii, am realizat spectacolul „Ovidiu-Tristele şi ponticele”, pornind de la epistolele acestuia expediate la Roma de la Pontul Euxin. Institutul Cultural Român a avut ideea de a alătura recitalul meu ovidian unui proiect iniţiat de Muzeul de Artă din Constanţa, expoziţia de artă plastică „Ovidiu-Drumul exilului”, care a refăcut drumul parcurs pe mare şi pe uscat de sulmonezul Ovidiu de la Roma până la Tomis. Şi astfel am avut şansa de a prezenta până acum „Ovidiu-Tristele şi ponticele”, integral sau fragmente, la Sulmona, Roma şi Corint, dar şi la Chişinău, la Centrul Mondial al Poeziei „Giacomo Leopardi” de la Recanati, la Craiova şi Constanţa. Mai mult, pentru a marca bimilenarul ovidian, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova şi Teatrul de Stat Constanţa şi-au înscris recitalul în repertoriul stagiunilor viitoare. Lucrez acum, împreună cu regizoarea Alina Rece, la realizarea unui nou recital „Treptele Unirii”, dedicat Centenarului Marii Uniri şi Făuririi Statului Naţional Unitar Român, care ar urma să figureze, la propunerea directorilor Marinela Ţepuş şi Alexandru Boureanu, în programul Teatrului Nottara din Bucureşti şi al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” Craiova. Nu ascund însă faptul că atunci când am pornit la alcătuirea scenariului recitalului am făcut-o cu gândul unei posibile noi colaborări cu Institutul Cultural Român. Dar, despre „Treptele Unirii”, vom putea vorbi mai mult cu un alt prilej…

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.