„…Escu” și actualizările forțate

1stars

Incontestabil, comedia este un gen foarte iubit de public poate și grație capacității ei de a se situa între hohot și lacrimă, așa după cum ne-a reamintit tema ediției a XII-a Festivalului de teatru Zile și nopți de teatru la Brăila.

Spunem noi, cui vrea să ne asculte, că tare ne-am dori ca în spectacolele de teatru să fie dezbătute marile probleme ale omenirii, ale vieții, însă în practică, atunci când suntem în situația de a alege, preferăm cu dragă inimă genul comic. Comedia, ca o coadă de păun, așa își intitula Valentin Silvestru un întreg capitol din cartea Ora 19,30. Iar când vine vorba despre comedia românească, un loc fruntaș în top îl ocupă creațiile din perioada interbelică. Kirițescu, Sebastian, Mușatescu ocupă locurile din față. Cu scrierile lor mereu actuale, indiferent dacă sunt supuse sau nu actualizării.

La actualizare face apel Doru Ana, în calitate de regizor al spectacolului „…Escu” de la Teatrul Mic din București. Actualizarea în cauză este mai întâi una inutilă și abuzivă căci, sub nicio formă, ceea ce se întâmplă astăzi, mai exact corupția, politicianismul, demisia morală contemporană nouă, nu poate fi comparat cu faptele reale care-i ofereau materia primă în 1933 lui Tudor Mușatescu.

În al doilea rând, avem de-a face cu o actualizare timidă, nedusă până la capăt, nedesăvârșită nu numai la nivelul situațiilor dramatice, ci și la cel elementar al lexicului. Așa că multe, foarte multe lucruri din spectacol se potrivesc ca nuca-n perete. Vedem, de pildă, la un moment dat un televizor pe al cărui ecran se perindă atât înregistrări cu muzica lui Nicolae Guță, cât și cu aceea a lui Luciano Pavarotti, preferința personajelor îndreptându-se, desigur, spre regele manelelor pentru ca, mai încolo, Miza să propună ca Traian Necșulescu, în evidentă stare de ebrietate, să fie trimis acasă cu o trăsură.

Spectacolul este unul simplu, adică simpluț, molcom, leneș, sărac, sărăcăcios de-a dreptul. Pornește greu, la început nimic nu se leagă, actorii dau impresia că ar fi tare obosiți și că nu prea sunt în stare să își facă personajele să comunice unele cu altele. Primul hohot de râs al spectatorilor se aude târziu, cu mare greutate, și, în niciun caz, nu grație cine știe cărei invenții regizorale a lui Doru Ana. Noroc cu replicile lui Tudor Mușatescu. Când, în sfârșit, mecanismul reprezentației dă, cât de cât, semne că s-ar pune în funcțiune intervin glumițe, cabotinerii, cioace. Campionul producerii lor fiind nimeni altul decât actorul Dan Condurache (Iorgu Langada).

Distribuția montării este, indiscutabil, principala ei hibă. Cu trei-patru excepții –  Adriana Șchiopu în Miza, Ana Bianca Popescu în Mitzi, Sergiu Fleșner în Platon Stamatescu și Ovidiu Niculescu în Decebal Necșulescu. Acesta din urmă, cu excepția momentelor – dese! – în care sare calul și trage nepermis de mult la public. Momente cât de cât bune îi mai izbutesc lui Doru Ana (Generalul Stamatescu). În rest, mai nimeni nu se potrivește în rol, nu dă semne că ar fi interesat de ceea ce ar trebui să facă și evoluează de mântuială. Fără har, fără ritm, fără imaginație. În ruptul capului, Ana Bart nu poate fi credibilă în Amelie, la fel cum nici Irina Rădulescu nu găsește rostul lucrurilor și drumul către personajul Nina. Vlad Corbeanu, Radu Zetu, Beatrice Peter, Petre Moraru, Avram Birău nu depășesc în acest spectacol nivelul de funcționari artistici. Nu îi înviorează nici Internaționala, nici Cine-a pus cârciuma-n drum, nici Tot ce-i românesc nu piere. Cântece la care a recurs Doru Ana pe post de ilustrație muzicală. Nu se simt bine în decorul de serviciu creat de Ștefan Caragiu și nici în costumele Lilianei Cenan. Bun finalul, însă și acesta nu face decât să demonstreze că nu era nevoie de actualizare. Aici, discursul lui Decebal Stamatescu pare inspirat de demența totalitarismului lui Hitler. Deloc forțată apropierea. Național-socialismul ajungea la putere în Germania exact în anul în care Tudor Mușatescu scria… Escu.

Teatrul Mic din București

„…ESCU” de Tudor Mușatescu

Regia și versiunea scenică: Doru Ana

Decorul: Ștefan Caragiu

Costumele: Liliana Cenean

Muzica originală: Ovidiu Niculescu

Cu: Ovidiu Niculescu (Decebal Necșulescu), Dan Condurache (Iorgu Langada), Adriana Șchiopu (Miza general Stamatescu), Ana Bart (Amelie), Vlad Corbeanu (Bebe Damian), Irina Rădulescu (Nina), Radu Zetu (Traian Necșulescu), Ana Bianca Popescu (Mitzi), Sergiu Fleșner (Platon Stamatescu), Beatrice Peter (Ana), Petre Moraru (Doctorul), Avram Birău (Comisarul), Mihai Mitițescu (Pișlică), Ciprian Chiricheș/Cătălin Bucur (Fane)

Data reprezentației: 20 septembrie 2018

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.