Europa – la două milenii de la războiul troian

Problemele mediului înconjurător, sistemele de supraveghere video, lupta pentru putere în numele restaurării dreptăţii și al libertăţii, conflictele violente declanșate în multe părţi ale lumii. Sunt temele care domină începutul stagiunii teatrale din Austria.

Aflată în cel de-al treilea an al mandatului său de director al Volkstheater Viena, Anna Badora prezintă în deschiderea stagiunii o premieră absolută în regie proprie. Ifigenia la Aulis / Occident Express reunește cauzele războiului și efectele sale dezastruoase asupra oamenilor, cu mijloace artistice dintre cele mai ingenioase. Surprinzătoare este însăși structura producţiei formată din trei părţi distincte. Prima relatează povestea sacrificiului Ifigeniei și a declanșării războiului troian. Însă Badora nu se mulţumește cu simpla transpunere scenică a capodoperei lui Euripide. Noua versiune textuală a Ifigeniei la Aulis creată de către autorul german Soeren Voima cuprinde și pasaje corale interpretate de cinci tinere fete. Sunt reprezentantele unei societăţi care nu numai că cere asiduu războiul împotriva Troiei, mai mult, îl și glorifică.

Subiectului binecunoscut al tragediei antice îi este adăugat unul dintre cele mai arzătoare conflicte ale prezentului imediat: drama migranţilor. Occident Express, cea mai recentă piesă a lui Stefano Massini – din 2015 director artistic al Piccolo Teatro Milano –, și totodată partea a treia a unei serii teatrale, povestește odiseea unei bătrâne din Mosul și a unui grup de șapte victime ale războiului din Irak, care traversează nenumărate obstacole pe traseul lor prin Turcia și pe așa-numita rută balcanică până în Suedia.

În caietul program foarte informativ, Badora descrie pauza ca reprezentând „a doua parte” a serii, pe parcursul căreia „războiul va fi conceput în capetele spectatorilor cât timp savurează un pahar de vin”. Ecrane amplasate în foaierul teatrului pe care se derulează, ca într-un joc nevinovat pe calculator, filme despre diferite tipuri de armament, vin în ajutorul privitorilor. Violenţa, și cea verbală, este, de altfel, reflectată foarte bine și în caietul program, fie prin exemple din declaraţiile ameninţătoare ale lui Donald Trump și Kim Jong-un, fie prin confruntarea remarcilor referitoare la democraţie ale lui Ahile și ale Clitemnestrei cu cele ale lui Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan.

Regizoarea tratează tragedia antică în mod ironic și comic deopotrivă, nu în ultimul rând graţie costumelor în mare parte grotești (Irina Bartels). Înfăţișat cu coif, platoșă și… ochelari de soare, Agamemnon devine caricatura liderului hotărât. Cizmele cu o talpă ortopedică de peste 20 de centimetri sunt singurele care îi conferă supremaţia absolută, căci în sine este o fire fragilă, ţinută sub papuc de Clitemnestra. Îmbracată într-o rochie roșie elegantă, de seară, soția lui Agamemnon adoptă iniţial o atitudine plină de dispreţ faţă de supuși și de public. Poartă pantofi tot de culoare roșie, cu tocuri înalte. În timp ce pășește semeţ prin bazinul mare de apă ce se aseamănă cu un golf flancat de două stânci singuratice și care acoperă scena aproape în întregime (decorul Damian Hitz), trena lungă a rochiei sale este ţinută cu mare grijă de către tinerele coriste adolescente. Cu toate acestea, Clitemnestra nu va ezita nicio clipă să se arunce în apă la picioarele lui Ahile pentru a-l implora pe acesta să-i salveze fiica, menită a fi sacrificată de propriul tată pentru a da vânt prielnic grecilor în drumul lor către Troia. Însă nici vorbă de celebrul erou din mitologia greacă. Ahile pare un prostănac neîndemânatic și cu părul vâlvoi. În schimb Odiseu este diavolul în persoană. Un Wotan cu bustul gol și ochelari de soare, lingușitor și pus pe intrigi.

Acţiunea este presărată pe alocuri cu scene hazlii – precum cea în care Menelau și Agamemnon se fugăresc prin apă după ce își abandonează ţinuta războinică, ca doi copii jucăuși, bătându-se cu prosoape ude. Odată cu sacrificarea Ifigeniei, șase ventilatoare enorme amplasate pe peretele de fundal sunt pornite, marcând finalul primei părţi.

Într-o cu totul altă estetică este construită partea a treia. Reveniţi în scenă după pauză în halate de baie, cei șapte actori amplasează un cobai aflat într-o cușcă de sticlă în fața unei camere video. Imaginea acestuia este proiectată pe un ecran prevăzut cu un ceas, putând fi urmărită pe parcursul celor 60 de minute efective de joc, cât durează această parte a spectacolului. Astfel, până la minutul opt, șoarecele caută o ieșire din cușcă, pentru a se concentra apoi spre examinarea interiorului micii cutii din plexiglas. Iar după aproximativ trei sferturi de oră mamiferul cade într-un somn profund.

În tot acest timp, pe scenă este narată o poveste captivantă. Odiseea migranţilor reușește să nu devină un kitsch de prost gust, a treia parte a serii dovedindu-se a fi chiar mai intensă decât prima. Spre exemplu, atunci cand cei șapte migranţi sunt înghesuiţi într-o „conductă” îngustă ce duce din Irak către Turcia – la propriu, un cub de sticlă în care actorii, îmbrăcaţi numai în lenjerie intimă, se îngrămădesc, pentru a fi apoi scăldaţi de un „jet de petrol”. Iar din același caiet program se poate afla cantitatea de metri cubi de oxigen ce sunt necesari fiinţei umane timp de un minut pentru a supravieţui într-un asemenea container de sticlă.

Legătura dintre cele două părți devine treptat vizibilă. Căci ea nu este înfăptuită numai de pauză. Momentul care unește perioada antichității cu prezentul este evident, atunci când un copil este scos din rândurile spectatorilor și folosit ca „o probă vie” pentru testarea unui „câmp minat” pe scenă. Cultul lui Allah, pe care adulții îl cheamă neîncetat în ajutor cu voce tare pe parcusul acestei acțiuni ce amenință o viață nevinovată, se asemuiește cu divinitatea invocată de Agamemnon pentru a obține vânturile prielnice. Căci ființa umană nu provoacă numai situații care pun în pericol viața tuturor celorlalți, ci și proiectează întreaga responsabilitate asupra unei puteri superioare. O asociere curajoasă și un mod original de a combina cele două texte. Şi încă o confirmare a profilului marcant al Volkstheater, orientat să „prezinte teatru relevant din punct de vedere politic și social”.

Copyright: © www.lupispuma.com / Volkstheater

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.