Bac! Dezastru. Anul acesta nici măcar jumătate din cei care s-au prezentat la examenul de maturitate, cum se mai zice, nu au reuşit să ia nota minimă. Cine e de vină? Probabil că de vină sunt, în primul rând, cei care i-au adus pe elevii care habar nu au de nimic până în clasa a XII-a. Profesorii care i-au încurajat fără niciun temei, care le-au dat note mari sau măcar “de trecere” şi, mai ales, care i-au lăsat să copieze, creându-le impresia că o lucrare construită pe copy-paste este ok.
Această nici măcar jumătate de efectiv s-a îndreptat, cu siguranţă, în pas vioi spre facultăţile care, să sperăm, vor constitui rampa de lansare a tinerilor în viaţă. Peste doar câţiva ani aşteptăm, aşadar, o nouă promoţie de ingineri, economişti, medici etc. Să ne luăm inima-n dinţi şi să ne dăm pe mâna lor?
O mică – dar suficientă – parte dintre cei care abia-abia de-au trecut bacul s-a înscris la facultăţile cu profil artistic. Universităţile de muzică, cele de arte, de stat şi private, nenumărate, sunt asaltate de tineri care îşi văd deja numele scris cu litere de-o şchioapă pe afişele teatrelor, pe postere sau pe genericul vreunei telenovele. Ce ştiu aceşti tineri? Le-a spus, oare, cineva că distanţa dintre tentaţie şi vocaţie variază între asimptotic zero şi plus infinit? Sigur, sunt răspunsuri pe care le vor găsi pe parcursul studiilor. Dar cu ce bagaj vin aceşti foşti elevi de gimnaziu şi de liceu? Mă gândesc acum la cei care vor să fie actori sau regizori. Cât au citit? La câte spectacole de teatru au mers? Au păşit vreodată în Cinematecă? Câte spectacole tv de teatru au văzut şi câte sitcomuri? Şi, până la urmă, ce zestre lexicală au?
Mulţi, foarte mulţi, vor fi, din toamnă, studenţi ai facultăţilor de arte de stat şi private. Iar misiunea profesorilor lor este una imposibilă: să recupereze în primul an de studii un minim necesar pentru parcurgerea normală a curriculei pentru următorii doi ani. Cred că lipsa unei instrucţii solide este o problemă majoră pentru învăţământul de artă. Nu poţi monta nici Euripide, nici Plaut, nici Shakespeare, nici Anouilh şi nici măcar Alecsandri fără o minimă cultură generală. Şi este prea târziu acum să mai discutăm despre precaritatea (de-a dreptul programată!) învăţământului gimnazial şi liceal. Despre dezinteresul cronic al multora dintre cei cărora le revine responsabilitatea educării viitorilor absolvenţi. Poate ar fi momentul să căutăm soluţii alternative. Homeschooling specializat… Traininguri iniţiate de teatrele de stat şi private… O educaţie artistică pe care au datoria să o facă instituţiile publice, în primul rând Societatea Română de Radiodifuziune şi Televiziunea Română.
Se cade să recunoaştem aici beneficiile teatrului radiofonic. Efortul pe care cei implicaţi îl fac pentru a asigura numărul şi calitatea premierelor, dar şi pentru a reprograma, într-un algoritm de succes, producţiile devenite clasice. Găsesc acum momentul să-mi mărturisesc bucuria de a fi urmărit duminică, 22 iulie, un regal Caragiale, înregistrat în 1970: Moştenirea domnului Caragiale cu Ion Finteşteanu, Costache Antoniu, Silvia Dumitrescu-Timică, Radu Beligan, Rodica Tapalagă, Toma Caragiu, Dem Rădulescu…
Până la o mult prea aşteptată reformă a învăţământului, nu avem decât să sperăm în soluţii… alternative.
Print
Daps, trist moncherilor, foarte trist
Ca de obicei, aseara am mers sa onorez o invitatie: dl Toma ENACHE candva inginer (sic!) acum regizor artistic in breasla slujitorilor scandurii (domeniul incapator se numeste TEATRUL) Dansul a gandit, muncit si directionat o mana de suflete catre un produs buuuuuuuuuuuun.
O sa imi spuneti, asemenea lui Marin PREDA: pe ce te bazezi, Gabriele?
Iata argumentele, asa cum rasar din tastele tocite ale computerului si cum apar pe display-ul care produce caldura si miros de levantica:
1) sala a fost vanduta la propriu si la figurat: s-au achitat corect bilete de intrare (25 lei) iar cei putini ai casei sau prietenii apropiati se topisera in atmosfera calda
2) muzica si poezia s-au imbinat fericit, spre deliciul asistentzei, nici ea aleasa la intamplare; ba dimpotriva
3) in afara catorva nesimtzitori, unul era sus in balcon (langa noi*), nimeni nu a mers la piishu sau nu a parasit sala decat la final, dupa un bis
4) minoritatea aromana a popularizat intamplarea cu mare succes si a trimis in sala un public bucurestean in care doar o minuscula minoritate (iarasi sic!) putea fi suspectata ca a promovat examenul final de bacalaureat altfel decat prin truda proprie si sarguinta
O zi frumoasa urez majoritatii; majoritatii aflate oriunde dar nu acolo unde am petrecut doua ceasuri agreabile si unde ma grabesc sa revin pe 24 august, deoarece in graba si din cauza emotiei”de dinainte”, m-am trezit ca am la mine doua portofele dar lipsea cardul galben si austriac
despre telefonul mobil sa mai spun ceva? ca e cam soni la cap acest fiu al lui Eric
Fac o subliniere absolut necesara: personajele de pe scena, sonorizarea si luminile cat si aerul conditionat au facut sa imi doresc ca pe 24 august sa fiu din nou paaa acolo, de data aceasta/aceea doar pt autografe pupate…eu asa le numesc!
Poate am mai spus-o si d-aia sper ca sunt si oameni binevoitori: intr-o iarna trista eram in Hyperion ; pe trepte, NISTE FETE, invatzau de zor; ma bag in vorba cu ele si coledzii lor (se mai indoia cineva?) si la un moment dat le spun:n daca doamna profesoara CUCU e pacalibila, atunci ma copii, io cre’ ca faccel putzin 80 subiecte din 100 cate sunt toate.
Nota bene: specialitatea dnei profesoare este, a fost si va fi…Istoria Teatrului Universal
Stiti ce biune mi a prins teatrul radiofonic, profille teatrale de joi daca bine -mi-amintesc si sutele de catarge care au fost spectacolele de teatru vizionate ca fiu biologic al parintilor mei. Din pacate tata este plecat definitiv in rai: vorbeste cu mesterul Gigi DINICA despre cum l-am asteptat pe GODOT in coordonarea artistica semnata Grigore Gonta, apoi am strigat cu mesterul Codrescu in Constructorul Solness (t radiofonic)strigam in gura mare: IATA FEMEIA PE CARE O IUBESC.
Sa “tac” sau sa nu “tac? aceasta e o intrebare !?!?!?!
raspunsul prieteni? ..nu-i aici (si arat in zona buzelor) Ia puneti mana si cautati versurile cantecelor care v-au placut sau inca va mai plac. Io astfel reusesc sa o reinvatz pe “Magiulina-a-mea” sa vorbeasca corect ardeleneste si, in egala masura, sa inteleaga ce anume ar fi putut gandi poetul sau artistul in clipa sa de gratie a scornit si asezat in fata albului ochilor nostrii niste litere, care s-au transformat in cuvinte ….
aruncate in Mare “insirate” intr-o altfel de dragoste….
… de dragoste mare?
“Cand necazuri te doboara
Si prieteni n-ai sa-i strigi
Tine minte: sfarsitul nu-i aici!
Si ce slaveai in taina e ca si cum nu iti explici
Tine
minte,
sfarsitul nu-i aici
Versuri de la: http://www.versuri.ro/