Falși clowni, rătăciți în țara tuturor posibilităților

3stars

viza1Drama imigranților ilegali în Statele Unite nu este tocmai un subiect fierbinte al acestei perioade, iar pentru spectatorul român al momentului povestea n-ar putea deveni una de interes decât dacă problema socială în sine trece pe locul doi și lasă în prim-plan o poveste de viață adevărată. Este ceea ce încearcă și Saviana Stănescu în textul „Viză de clown”, text care, evident, are mai multe șanse de succes în SUA decât în România, asta pentru că tipurile de teatru practicate în cele două spații sunt de factură diferită, dar și pentru că subiectul în sine în America poate fi o pată de culoare, pe când în România e doar un fapt divers.

Povestea din spectacolul „Viză de clown”, pus în scenă de regizorul Alexandru Mihail la Teatrul Odeon din București, are la bază un fapt real, relatat într-un articol din „Florida Observer”, după cum se arată în caietul-program. Și anume, un român și un ucrainean ar fi adus în SUA peste 800 de imigranți ilegali pe vize false de artiști de circ. Ceea ce face Saviana Stănescu este să imagineze ce se întâmplă cu doi dintre acești străini care se trezesc peste noapte „în țara tuturor posibilităților”, cu ameninațarea de deportare: o fată din Moldova și un tânăr din Rusia, care pleacă din Florida la New York tocmai pentru a se salva de deportare.

Așa cum o construiește Saviana Stănescu, povestea celor doi e însă extrem de banală. E banală și diluată și, din păcate, exploatează prea puțin și doar la suprafață chiar cel mai interesant amănunt din articolul din „Florida Observer”, și anume că imigranții ilegali au venit în SUA cu vize false de artiști de circ… Cei doi sunt un băiat și-o fată clișeistic de inocenți, care se trezesc într-o lume căreia nu știu să-i facă față, amici buni, dar fără să fie îndrăgostiți unul de altul, doi oameni cu biografii semi-inventate, în așa fel încât nici ei nu mai știu sigur cine sunt, și care se joacă puțin de-a clownii. Saviana Stănescu le imaginează un traseu care se încheie fericit, un final în stil hollywoodian, cu nuntă, confetti și „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți…”, ușor artificial în context – un context care seamănă mai degrabă cu un balon de săpun umflat la maxim.

viza2În spectacolul de la Teatrul Odeon, regizorul Alexandru Mihail mizează în primul rând pe jocul actorilor, preferând o regie mai degrabă discretă și jonglând relativ previzibil cu spațiile și cu ideile textului. Accentuând mai ales partea de relații interumane și exploatând zona de umor a textului, regizorul intuiește că publicul din România vrea o poveste simpatică, dezvoltată pe alocuri în umbra umorului de scheci de televiziune, și rezolvă chiar și problema violului fetei sărace din Moldova (nu putea lipsi problema emigrantei inocente și violate…) tot într-o zonă de umor bine temperat, care înghite tensiunile și salvează momentul pe scenă. În rest, regia folosește spațiul ofertant al sălii Studio destul de sumar, cu o scenografie simplă, semnată de Vladimir Turturică. Un interior neutru al unui apartament dintr-un New York, în care există o canapea gonflabilă, neagră, o cabină telefonică ceva mai în spate, încă un mic spațiu ce funcționează ca bar, atunci când Lupita dansează la bară… Se simte o puternică amprentă a impersonalului, de altfel foarte potrivită în context, într-un loc unde se întretaie destinele a patru oameni destinați nefericirii și care sfârșesc bizar și necredibil prin a fi fericiți.

Un plus al regiei este felul cum dezvoltă personajele pe scenă, iar Nicoleta Lefter în rolul Nadiei, micuța emigrantă din Moldova, îmbrăcată în haine de clown, și Meda Victor în rolul Lupitei, emigrantă și ea, dar deținătoarea a unui Green Card care-i permite să danseze la bară legal, sunt bine echilibrate și amândouă conturează personaje nuanțate. Nicoleta Lefter construiește în Nadia o femeie pe cât de fragilă, pe atât de puternică, de o feminitate tulburătoare, dar ascunsă bine în spatele unui fel de umor de clown caraghios, care îi dezvăluie o gingășie ce funcționează bine în contrabalans cu senzualitatea fierbinte a Medei Victor. O Meda Victor care se dezvăluie frumos și inteligent pe scenă, care-și lasă la vedere bucăți de suflet, în scene simple în care se privește în oglindă și poartă discuții motivaționale cu ea însăși, inducând-și printre lacrimi (deloc patetice) ideeea că e cea mai bună… conturând o imagine subtilă a celebrului „vis american”.

viza3Alexandru Papadopol mizează mai mult pe un anume farmec personal și îngroașă atât trecerile de la o stare la alta, de la o identitate la alta, cât mai ales o anume latură comică. Și Marius Damian alunecă uneori în această capcană, cu mențiunea că o anume doză de sinceritate caldă îi salvează câteva dintre scene, una dintre cele mai frumoase din spectacol rămânând cea în care încearcă s-o cucerească pe Lupita, cântându-i un fel de serenadă, în timp ce-i oferă o floricică de plastic adorabilă – o scenă cu irizări de film cu Charlie Chaplin.

Spectacolul de la Teatrul Odeon suferă însă de repetate diluări de ritm și de idee, de scene întinse în exces, care nu aduc nimic nou și nu completează nici povestea, nici biografia personajelor, rămânând la suprafață – o suprafață comică, desigur, cu ceva șanse să placă publicului. Printre ele, cele câteva intervenții la limita grotescului, despre cum anume se obține viza în America, despre cum sunt controlați imigranții, despre întrebările absurde care i se pun unui imigrant care vrea să se căsătorească, obținând în acest fel viza rămân unele dintre cele mai reușite din spectacol.

Teatrul Odeon

„Viză de clown”, de Saviana Stănescu

Traducere realizată în cadrul Masteratului de Scriere Dramatică, UAT Târgu Mureș.

Coordonator: Iulia Popovici

Distribuție: Nicoleta Lefter, Marius Damian, Alexandru Papadopol, Meda Victor, Ionuţ Kivu, Relu Poalelungi

Regia: Alexandru Mihail

Scenografia: Vladimir Turturică

Asistent regie: Gabriel Pintilei

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.