Familia a devenit din senin cea mai arzătoare problemă la ordinea zilei. De sute şi sute de ani „celula de bază a societăţii” şi-a spălat rufele în covata proprie şi acum ne-am găsit cu mic cu mare să ne dăm cu părerea despre ce vrea să însemne aceea o familie. Acum câţiva ani câinii vagabonzi şi eutanasierea lor ne împărţeau în două tabere. Mai anul trecut vaccinarea bebeluşilor. Acum a venit rândul familiei să dezbine – paradoxal, nu? Pierduţi printre legi şi iniţiative şi interpretări şi răsinterpretări şi interese pe termen mai lung sau mai scurt, definiţii care mai de care mai docte, drepturi şi libertăţi, hashtaguri şi câte şi mai câte mai că ne ia valul şi uităm să ne uităm în ograda proprie. Vrem să definim şi redefinim familia tradiţională sau contemporană sau viitoare şi să milităm pentru nici noi nu înţelegem prea bine ce – pentru că spiritul zilelor recente pare o împăunare de „Gică contra” în raport cu una sau cealaltă dintre tabere; ne punem pe româneşte „cu fundul în uşă” fie că ni se cere să intrăm, fie să ieşim şi găsim gogoriţe fel şi fel, mai mult din spirit de contrazicere puternic dezvoltat genetic la români. Şi în toată isteria, preocupaţi de grija altora, nu prea mai ştim ce înseamnă cu adevărat singura familie care contează – cea proprie.
Spectacolul „Familia fără zahăr” produs de Teatrul Mic şi Centrul de Teatru Educaţional Replika s-a jucat zilele trecute în cadrul Festivalului de Teatru de la Piatra Neamţ şi în contextul zilelor în fierbere pe care le ţinem la foc când mic, când iute, a devenit o mostră preţioasă de mesaj social în slujba artei. De cele mai multe ori şi din ce în ce mai des teza unui text contemporan sufocă mijloacele artistice şi se transformă într-o disertaţie strigată de la portavocea teatrului şi atât; prea puţină grijă pentru altceva decât pentru mesajul cocoţat pe soclu. De această dată, echipa creativă a spectacolului a avut grijă mai ales de elementele spectaculare din jurul unui mesaj mai mult uman decât social. Cu multă delicatețe, fără ostentaţie, fără violenţă şi cu multă băgare de seamă, pleci din sala de spectacol vindecat de ura de tabăra adversă, indiferent ce hashtag ar avea ea. Pentru că mintea şi sufletul îţi sunt ocupate de gânduri şi amintiri şi emoţii legate de propria ta familie. Măcar una dintre ipostazele cântate pe scenă în songuri inspirate cumva din istoria auditivă comună recentă vorbeşte despre copilăria, adolescenţa, maturitatea sau senectutea ta. „Familia fără zahăr” este un spectacol care aduce familia împreună şi pune laolaltă amintirile dragi cu cele dureroase şi înrămează un tablou de familie reuşit.
Textul Mihaelei Michailov şi-a găsit vocea ideală prin muzica semnată de Bobo Burlăcianu şi versurile lui Bobi Dumitraş. Fără ca performanţele vocale să exceleze unanim, miza interpretării live a songurilor de către actori, şi nu câtăreţi profesionişti a fost cu totul alta. „Familia fără zahăr” nu e un musical. Deşi se cântă şi se dansează. Este mai degrabă un puzzle-show cu songuri care pune pe note – unele atinse corect, altele puţin mai false, altele doar dizate – scene de familie îmbrăcate în haine artistice haute couture. Puterea de sugestie a cuvintelor puse pe note este superioară şi refrenele ţi se întipăresc mult mai uşor în memorie. Şi puterea de seducţie a muzicii asemenea. Uşor recognoscibil, stilul formaţiei „Fără zahăr”, cu umorul şi ironia marcă înregistrată îşi lasă amprenta în spectacol. Şi parcă e mai uşor să îţi priveşti familia în oglinda scenei cu un zâmbet pe buze decât cu încrâncenare pe facebook sau în dezbateri la tv.
Rând pe rând clişee şi poveşti de familie general valabile sunt cântate cu un strop de umor, de melancolie, de emoţie, de tristeţe sau de singurătate. Şi râzi cu poftă de duetul folcloric în care tema trilurilor populare este mersul la „iarbă verde” şi „statul la scara vecină”. Şi priveşti parcă mai puţin înnegurat problema banilor care nu sunt altceva decât „nişte limbrici” cântaţi în ritm de cabaret. Şi te înduioşezi când bunicii-eroi le spun în cântecul de noapte bună copiilor rămaşi în grijă ca mama şi tata se întorc imediat ce palatul visat va fi gata. Şi te emoţionezi de-a binelea când în cel mai simplu şi sincer mod cu putinţă o fiică îşi plânge iubirea pentru mama care nu o poate accepta aşa gay cum e. Şi plângi alături de mama care cu cele mai bune intenţii, din grijă şi iubire, îi trăieşte viaţa copilului în locul lui. Iar la final, când Alexa-robotul e unica formă de comunicare pe care o mai poţi numi familie, te simţi cu adevărat însingurat şi te refugiezi în amintirile familiei reale şi faci pace cu ea.
„Familia fără zahăr” este un spectacol incredibil de frumos, în care mijloacele artistice simple, sinceritatea asumată a actorilor, detaliile şi ritmul bine armonizat, comunicarea şi relaţiile pe care le susţin, profesionalismul şi seriozitatea mână în mână cu ludicul şi bucuria de a spune o poveste, tot ceea ce presupune un act artistic performant, toate funcţionează ca o familie, şi nu doar pretext pentru un mesaj. Mesajul doar transpare printre emoţii. Nu e dictat pe silabe apăsate, nu e un deget băgat în ochi. Există pe undeva printre liniile portativului. Poveştile, emoţiile şi sentimentele sunt notele de pe acest portativ care îţi cântă pe suflet.
Teatrul Mic în parteneriat cu Centrul de Teatrul Educațional Replika
FAMILIA FĂRĂ ZAHĂR de Mihaela Michailov
Regia: Radu Apostol
Scenografia: arh. Gabi Albu
Coregrafia: Paul Dunca
Muzica: Bobo Burlăcianu
Versurile: Bobi Dumitraș
Pregătirea muzicală: Oana Pușcatu
Orchestrația pian live: Silvana Negruțiu și Oana Pușcatu
Cu: Mihaela Rădescu, Viorel Cojanu, Gabi Costin, Oana Pușcatu, Silvana Negruțiu, Paul Dunca
Foto: Mihaela Tulea şi Bogdan Catargiu
Print