Fantoma Operetei şi Pasărea Phoenix

Bucureşti, 1986: Clădirea Teatrului de Stat de Operetă din Piaţa Naţiunile Unite este demolată, pentru a face loc Centrului Civic şi Casei Poporului, proiect arhitectonic al regimului Ceauşescu.

Londra, 1986: În West End, la Her Majesty’s Theatre, are loc premiera mondială a musicalului „Fantoma de la Operă” de Andrew Lloyd Webber.

Cele două „întâmplări” – care aveau să schimbe istorii şi destine – îşi află legătura de-abia acum, după aproape treizeci de ani, adunându-se într-o poveste cu final fericit. Sâmbătă, 24 ianuarie, premiera naţională a spectacolului „Fantoma de la Operă” a inaugurat noul sediu al Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian” din Bucureşti. Un eveniment istoric, fără teama de a folosi cuvinte (prea) mari, de a mă adresa exclusiv nostalgicilor sau fanilor genului. Un eveniment pe care l-am aşteptat cu febrilitate în toţi aceşti ani, un eveniment unic şi necesar. Nu în ultimul rând – unul reparatoriu: moral, artistic, civic.

Rândurile de faţă aparţin unui spectator profund îndrăgostit: de operetă şi musical, dar şi de o instituţie ce rămâne un exemplu de rezistenţă şi adaptare la meandrele istoriei, politicii şi cerinţelor estetice. O instituţie care, precum Pasărea Phoenix, a renăscut nu o dată din propria cenuşă. (La propriu – cenuşa buldozerelor şi a focului.) La o incontestabilă renaştere am asistat şi sâmbătă seara, într-un spaţiu elegant, modern, mirosind a casă nouă şi a parfum bun. Situat tot pe Splaiul Dâmboviţei, dar mai la est, noul sediu al teatrului este o clădire de secol XXI destinată artelor spectacolului muzical. Sala de 550 de locuri, scena generoasă ca dimensiuni, fosa orchestrei, foaiere largi, cafenea, librărie-magazin şi un studio pentru copii sunt doar spaţiile vizibile publicului. În rest – culise (la propriu şi la figurat), acele spaţii ce fac posibilă magia teatrului, şi scenotehnică la zi.

Dar aşa cum spunea amfitrionul Răzvan Ioan Dincă, directorul general al Operei Naţionale Bucureşti (instituţie de care aparţine Teatrul de Operetă şi Musical), nu s-a inaugurat o simplă clădire, ci s-a născut un teatru, s-a inaugurat un fenomen teatral. De aceea, poate, emoţiile tuturor celor care am participat (de o parte sau alta) la acest eveniment au creat o energie resimţită aproape fizic, o energie ce ne-a transformat pe toţi în actanţi ai istoriei, într-un moment triumfător al ei. Unic şi irepetabil.

„Pretextul” artistic al serii l-a reprezentat premiera românească a unui musical ce a doborât toate recordurile în cifre de audienţă, încasări sau alte metode matematice de a măsura succesul. Cel mai longeviv spectacol de pe Broadway, primul care a sărbătorit 10.000 de reprezentaţii (în 2012) şi ale cărui încasări (de peste şase miliarde de dolari) le-au depăşit pe cele ale filmelor hollywoodiene (precum „Titanic”, „E.T.” sau „Star Wars”). „Fantoma de la Operă” se joacă de aproape trei decenii la Londra şi New York, iar apoi în alte sute de oraşe din întreaga lume. „Popasul” său la Bucureşti se datorează unei tenacităţi… feminine. Alina Moldovan, directorul general adjunct al Operei, şi Ofelia Stanciu, producătorul general al spectacolului, au pornit în dificilă misiune la Londra, pentru a obţine drepturile de reprezentare. Misiune îndeplinită. Mai mult decât atât: acordul pentru o montare originală, diferită de celelalte adaptări ale primei versiuni. Aşadar – nu o „clonă”.

Pentru aceasta a fost solicitat regizorul australian Stephen Barlow, o mai veche cunoştinţă a spectatorilor români. Anul trecut a pus în scenă „Rigoletto” la Opera Naţională Bucureşti, într-o viziune personală, mutând subiectul vestitei lucrări verdiene din Italia secolului al XVI-lea într-un Chicago de secol XX, în vremea prohibiţiei şi a gangsterilor. Cunoscut, deci, pentru abordările sale suprinzătoare, regizorul reconsideră şi libretul „Fantomei de la Operă”, plasând acţiunea în 1910, anul publicării romanului ce a stat la baza musicalului. Amestec de întâmplări reale şi legende, cartea francezului Gaston Leroux spune povestea unui personaj straniu, cunoscut drept „Fantoma” Operei Garnier din Paris, îndrăgostit până la obsesie de tânăra şi naiva, dar desăvârşita cântăreaţă Christine.

Prin montarea sa de la Bucureşti, regizorul Barlow aduce un dublu omagiu: arhitectului Charles Garnier, creatorul opulentului palat în stil eclectic, ce găzduieşte Opera pariziană, dar şi goticului european din romanul-sursă, ce a fascinat şi continuă să fascineze cititori şi spectatori deopotrivă. Pentru acest „omagiu” i se alătură doi tineri artişti londonezi – scenograful Andrew Riley şi light-designerul Howard Hudson, ce re-creează vizual somptuoasa operă – din catacombele sale tainice până la celebra-i cupolă verde. Iluzia este deplină: decoruri masive de „operă în operă”, foaierul-sală de bal-galerie a oglizilor strălucind feeric, grota luminată de torţe, orga în mărime naturală. Li se adaugă renumitele simboluri scenografice ale musicalului: uriaşul candelabru, lacul subteran, scările în spirală. În plus – alte două simboluri pur teatrale: masca şi oglinda, „speculate” ingenios de regizor.

Stephen Barlow mărturisea că a ajuns să facă teatru datorită… musicalului. Copil fiind în prima sa vizită la Londra, a avut şansa de a vedea „Fantoma de la Operă” la trei săptămâni de la premiera mondială. Şi a fost „dragoste la prima vedere”. Cu toate acestea, a realizat că în secolul XXI, într-un teatru de secol XXI, nu are sens a copia producţia din West End. Întotdeauna există o altă cale de a spune o poveste, de a construi un personaj. Ceea ce s-a şi întâmplat în spectacolul de la Bucureşti, în care pune accent pe dragostea obsedantă a Fantomei pentru tânăra Christine, pe romantismul, dar şi erotismul relaţiei lor. Masca acestui personaj fără nume, savant, muzician, arhitect, inventator – pe de-o parte, dar şi monstru diform din naştere, renegat de propria mamă – pe de altă parte, reflectă dualitatea lui, amestecul intrinsec dintre Bine şi Rău, Lumină şi Întuneric.

Viziunea regizorală combină această psihanaliză cu romantismul muzicii lui Andrew Lloyd Webber. Deşi declara că şi-a dorit să scrie un musical bazat pe o poveste de iubire încă de la începutul carierei, compozitorul a reuşit a-şi duce la bun sfârşit intenţia doar îndrăgostit fiind (ca şi eroul său) de o cântăreaţă: celebra soprană Sarah Brightman. Rezultatul: o partitură de o căldură şi intimitate aparte, de multe ori tributară operei, dar păstrând forma şi structura musicalului. Formatul său de „teatru în teatru” a permis inserţia unor fragmente muzicale întrerupte de acţiune sau dialog, conferind un eclectism ce surprinde adesea publicul, mai obişnuit cu succesiunea unor arii – cunoscute sau nu, mai mult sau mai puţin fredonabile. Orchestra Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, condusă de tânărul dirijor Ciprian Teodoraşcu, dă un adevărat examen de capacitate cu această partitură deloc simplă, onorând astfel toate eforturile făcute pentru relansarea cu o premieră pretenţioasă.

Adrian Nour şi Irina Baianţ

Sunet, imagine, emoţie. Romantica poveste este figurată scenic de o distribuţie mixtă, alcătuită din solişti de operă, operetă, muzică pop şi actori, cărora li se alătură corul şi baletul teatrului. Obişnuit să monteze musicaluri cu interpreţi având pregătiri diferite, regizorul a fost entuziasmat de talentul artiştilor români prezenţi la casting şi, mai ales, de energia lor contagioasă, dorinţa de a lucra profesionist un gen atât de necesar pe scenele noastre. Astfel, cele trei paliere de tehnică interpretativă au fost omogenizate într-un spectacol sincretic, total, cum este musicalul. În zona de canto clasic, ne-am bucurat s-o regăsim pe cunoscuta solistă a teatrului, Gabriela Daha, care construieşte cu umor şi savoare rolul primadonei Carlotta Giudicelli. Alături de ea, în rolul solistului de operă Ubaldo Piangi, îl descoperim la Bucureşti pe Samuel Druhora, la rându-i solist de operă, dar şi actor de teatru şi film în România şi Statele Unite. Vocile calde, amintind parfumul operetei de odinioară, ale lui Andrei Lazăr şi Valentino Tiron dau viaţă cu acurateţe şi haz – noilor directori ai Operei Garnier, Monsieur André şi Monsieur Firmin.

Triunghiul amoros al poveştii este construit de artişti provenind din zone diferite. În rolul tânărului Raoul, Viconte de Chagny, îndrăgostit de frumoasa Christine, Florin Ristei vine cu look-ul şi experienţa solistului de muzică pop şi a vedetei de televiziune. Rivalul său la dragostea fetei, personajul misterios al Fantomei îşi găseşte un interpret remarcabil în persoana lui Adrian Nour, un artist policalificat – actor, dansator, cântăreţ, la rândul său un obişnuit al micului ecran. Trioul este întregit de cuceritoarea soprană a teatrului, Irina Baianţ, a cărei interpretare frumoasă şi sigură se păstrează într-o elegantă echidistanţă între belcanto şi stilul natural.

Irina Baianţ şi Florin Ristei

Musical aparent atipic, cu foarte puţine scene de ansamblu sau momente comice, „Fantoma de la Operă” cucereşte prin poveste şi, de ce nu, notorietate. Artiştii sunt acompaniaţi de corul teatrului, a cărui performanţă tehnică este de remarcat în scena acelui „Don Juan triumfător” compus de Fantomă. O partitură dificilă, disonantă şi modernă, bine coordonată de maestrul de cor Gabriel Popescu. Nici momentele de dans nu abundă, însă coregraful britanic Ewan Jones îşi demonstrează meşteşugul în scena balului mascat, pe fondul uneia din cele mai cunoscute arii ale spectacolului – „Masquerade”. Ocazie pentru a evidenţia şi meritul traducătorului în limba română al musicalului, Ernest Fazekas, cel care a adaptat la firescul naţional libretul şi versurile originale.

Cu tot firescul limbii materne, sintagma internaţională „standing ovations” îmi pare una mai generoasă pentru a descrie aplauzele furtunoase care au răsplătit, la final, spectacolul din seara premierei. Iar termenul „sold-out” este deja valabil pentru primele opt reprezentaţii.

Prima scenă jucată în noul Teatru de Operetă şi Musical „Ion Dacian” a fost vânzarea la licitaţie a rămăşiţelor simbolice ale unui teatru distrus. Pasărea Phoenix a noului teatru se întrupează doar din cenuşa amintirilor, căci din vechea Operetă nu mai e nimic de vândut. Au rămas însă oamenii, amintirile, speranţele şi, poate, o „fantomă” bună să vegheze ca în acest spaţiu măreţia Trecutului şi îndrăzneala Viitorului să coexiste în pace.

Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”

„Fantoma de la Operă”

Muzica: Andrew Lloyd Webber

Versuri: Charles Hart

Versuri suplimentare: Richard Stilgoe

Libret: Richard Stilgoe și Andrew Lloyd Webber,

după romanul „Fantoma de la Operă” de Gaston Leroux

Regia: Stephen Barlow

Scenografia: Andrew Riley

Coregrafia: Ewan Jones

Lighting design: Howard Hudson

Dirijor: Ciprian Teodorașcu

Traducerea și adaptarea: Ernest Fazekas

Distribuția:

Fantoma: Adrian Nour

Christine Daaé: Irina Baianț

Raoul, Viconte de Chagny: Florin Ristei

Monsieur André: Andrei Lazăr

Monsieur Firmin: Valentino Tiron

Carlotta Giudicelli: Gabriela Daha

Ubaldo Piangi: Samuel Druhora

Madame Giry: Dana Rotaru

Meg Giry: Alexandra Giurcă

Joseph Buquet: Darius Daradici

Raoul bătrân: Mihai Verbiţchi

Lefèvre, comisar de licitaţie: Ernest Fazekas

Monsieur Reyer: Idris Clate

Un maşinist: Alexandru Ştefănescu

Cabiniera: Jeaninne Bradler

cu participarea Orchestrei, Corului și Baletului Teatrului de Operetă și Musical ,,Ion Dacian”

şi a bichonului maltez Didi (în rolul lui Fifi Giudicelli, căţelui Carlottei).

Foto: Gin Photo