„Faust” sau cum m-am lăsat dus de mână spre Iad de către „homo-porcus”

faust1_402x268Prima dată l-am văzut în 2007, la premieră. Apoi, anual, mai din întâmplare, mai voit, am ajuns la Sibiu şi l-am tot revăzut. La început uimirea în faţa spectacolului total era direct proporţională cu lipsa mea de experienţa – impactul a fost zdrobitor, iar tăcerea era singura modalitate prin care puteam cuprinde iureşul de epitete care nu mai aveau răbdare să laude spectacolul-capodoperă. Timpul le-a domolit, gustul în plină formare a conturat o părere mai concludentă, iar piesele care se adună la aparatul meu critic m-au ajutat să înţeleg de ce „Faustul lui Purcărete” e, într-adevăr, atât de bun. Ce s-a adunat în aceşti cinci ani; impresii, sentimente, gânduri, frici, convingeri, imagini, discuţii lungi, unele în contradictoriu, o atitudine şi amintirea spectacolului care m-a impresionat, poate, cel mai mult.

Foc, icnete, sânge, dezmăţ, crimă, minciună, ţipete, orgii, măcel… Un tablou în culorile cele mai stridente, mai seducătoare şi mai acide cu putinţă; tabloul viu al degradării totale şi al dezumanizantului infern. Un infern atât de perfid prin voluptatea păcatelor, un infern populat de vicii şi dorinţă, de patimi şi pasiune, în care păcatul capital este pofta, în care hiperbola iubirii carnale amestecă senzualitatea cu grotescul şi în care maestrul de ceremonii cunoaşte la perfecţiune pârghiile manipulării sadice.

faust2_400x266Acest tăvălug de stări, de imagini care se succed şi se intercalează, personaje bizare, care torturează pentru a fi la rândul lor torturate, găsind de-o potrivă plăcere şi chin în tumultul post-existenţial, toate te invadează de îndată ce ai păşit pe tărâmul Nopţii Walpurgiei. Experienţa pe care o trăieşti luând parte în mod direct la desfăşurarea de forţe dezlănţuite nu e similară niciunei prezenţe pasive de spectator lucid şi inteligent care cu bunăvoinţă acceptă convenţia în sala de teatru. Avalanşa de Rău ipostaziat minuţios de echipa de la Sibiu nu e doar o reprezentare mai mult sau mai puţin fidelă. Fiorul intens şi fluxul energetic realmente palpabil, creat în acel spaţiu, nu sunt păreri sau impresii arbitrare. Totul concură către o stare generalizată de infern.

Infernul e în tine în măsura în care este şi în ceilalţi. Răul nu e doar o abstracţie care bântuie spectacolul, o fantoşă decrepită, ci esenţa cea mai densă a acestui act artistic. În mod involuntar eşti atras, hipnotizat de forţa vicleană a unui rău seducător şi, pe nesimţite, aderi la adevărul unei lumi maladive. Nimic forţat sau gratuit împins către public. În fond, nici nu poate fi vorba de un public în accepţiunea generală a termenului, ci de părtaşi, suflete scoase pe piaţa liberă a schimbului între Rai şi Iad. Este mai degrabă o chestiune de voinţă personală, deoarece prezenţa foarte concretă a spiritului malefic e o realitate care pândeşte şi atacă la momentul oportun pe fiecare în parte.

faust3_403x283Suntem invitaţi, cu tot fastul pe care îl presupune o asemenea incursiune, în pântecele mecanismului pe care doar îl întrezăream până la acel punct – sediul general al urâtului frumos din punct de vedere estetic. Te vezi obligat să urmezi fiinţele de natură binară- oamenii cu cap de porc (sau poate porci cu corp de om) care joviali te îmbie cu gesturi largi să îndrăzneşti să păşeşti pe poteca îngustă ce duce în infern – un drum scurt, pavat cu iarbă proaspătă. E metafora perfectă care îţi arată că infernul mult-temut nu e atât de departe pe cum îl speri; e chiar în faţa ta, te aşteaptă şi ţi se deschide când eşti pregătit, când preaplinul păcatelor se revarsă şi dă la o parte paravanul subţire care îl camufla abil.

Un alt truc simplu, dar de mare efect psihologic este poziţionarea în această nouă dimensiune. În infern nu intri cu bilet, nu ai locul asigurat şi totul ţine de alegerea personală, de dibăcia ta şi de doza în care eşti dispus să te integrezi. Dintr-odată nu mai eşti spectatorul plătitor care stă aşezat confortabil, ferit de lumina reflectoarelor în întunericul sălii, laolaltă cu un grup compact şi protector de persoane cu acelaşi statut. Instantaneu te individualizezi. Te desprinzi din mulţime şi îţi croieşti drum de unul singur. Eşti de cont propriu şi ceilalţi devin obstacole care îţi blochează canalul direct cu evenimentele. Evenimente care până acum ţi-au fost interzise şi pe care trebuie să le pipăi cât mai îndeaproape. Ştii că e teatru, ştii că e o conveţie, dar când impactul e frontal şi atât de puternic uiţi toate astea şi crezi mai mult decât oricând în mirajul din faţa ochilor tăi. Răul care te înconjoară se insinuează în această Noapte a Walpurgiei în toată splendoarea lui; tensiunea acumultă explodează şi suflul acestei deflagraţii se regăseşte în toate scenele simultane care se desfăşoară periculos de aproape de tine,”norocosul” care a păşit primul în Iad, cel care a fost mai apt decât toţi ceilalţi să primească devoalările tenebrelor.

Când totul se potoleşte şi ai un răgaz, brusc realizezi cât de manipulator e întregul concept: eşti dus în punctul în care calci de bună voie pe calea spre Iad, îţi croieşti drumul printre ceilalţi pentru un loc cât mai favorabil, eşti egoist, fascinat de monumentalitatea infernului şi conchizi prin a spune că ţi-a plăcut. E reprobabil oare, care sunt consecinţele aderării tale, chiar şi numai pur estetice, la această faţetă a existenţei? Ce s-a modificat în tine, ce a ieşit la lumină prin această confruntare cum nu se poate mai clară cu profunzimile întunericului din noi?

Atmosfera spectacolului, jocul actorilor, concepţia regizorală, muzica repetitiv obsedantă, efectele speciale, desenele lugubre de pe pereţi, textul lui Goethe… oare aceste elemente reunite sunt responsabile de exorcizarea personală sau, pur şi simplu, întâlnirea cu Răul în forma sa artistică? Se iveşte un ghimpe în conştiinţa noastră, inevitabil te întrebi dacă energia dezlănţuită resimţită a fost doar o plăsmuire sau o experienţă personală dincolo de fraduri, costume şi lumini. E important aportul cu care şi tu ca participant vii în întâmpinarea propunerii de a sta faţă în faţă cu locatarii Iadului. Cât eşti de fricos sau de îndrăzneţ, cât de infailibil te consideri sau cât de uşor de păcălit.

După spectacol ieşi modificat, încântat sau nu de interpretarea artistică, însă în mod cert răscolit la nivelul cunoaşterii de sine. Ai avut parte de o întâlnire mijlocită prin artă cu forţe nu tocmai uşor de controlat. Ai luat parte la o confruntare pe viaţă şi pe moarte şi odată cu izbăvirea lui Faust şi tu ai fost curăţat de greutatea dozei de Rău acumulate pe parcursul spectacolului. Ai primit o temă de gândire, ţi-a fost stimulată imaginaţia, credinţa pusă la încercare, ţi-a plăcut sau nu, însă în mod clar pleci acasă cu o atitudine legată de cele vizionate. „Faust” nu îţi lasă confortul pasivităţii şi nici comoditatea indiferenţei. Nu ai voie să părăseşti hala metamorfozată cu fericirea de a fi spectatorul deştept şi analitic care le permite artiştilor să îl mintă frumos. La acest drept ai renunţat odată ce ai păşit de bună voie pe fâşia de iarbă verde, ai trecut dincolo de frontiera fragilă, te-ai lăsat dus de mână de homo porcus şi le-ai zâmbit binevoitor vrăjitoarelor tinere şi goale.

Acesta e de fapt preţul unui bilet la spectacolul „Faust” în regia lui Silviu Purcărete: nota de trecere la examenul în faţa Răului.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.