„Feminin” și condiția femeii în societate

Am toate motivele să cred că spectacolul cu piesa Feminin de Elise Wilk, care tocmai a avut parte de prima ridicare de cortină la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, reprezintă o premieră absolută pentru teatrul românesc.

Atenție, am spus și scris spectacolul, nu textul. Acesta din urmă este pus pentru întâia oară în scenă de regizorul Eugen Jebeleanu, în scenografia Velicăi Panduru. Feminin înseamnă ceea ce se definește îndeobște prin sintagma „text comisionat”, adică scris la comanda unei anume instituții de spectacole, spre a se răspunde astfel unor necesități artistice, tematice, de producție concrete.

Mai concret. Lui Elise Wilk (reamintesc, e vorba despre un dramaturg român – nu, nu voi scrie dramaturgă pentru a fi astfel în nota simpaticului ei feminism – care are în palmares câteva succese notabile, ca, de pildă; Avioane de hârtie, Exploziv, Crocodil, iHamlet, Pisica verde) i s-a solicitat de către directorul Teatrului, Gianina Cărbunariu (regizor, dramaturg de seamă – iată, mă încăpățânez să nu fiu corect politic, dacă nu chiar astfel sunt ceea ce nu îmi place să fiu) să scrie o piesă pentru douăsprezece actrițe ale instituției pe care o conduce. Motivele sunt multe. Cel mai evident este acela că rolurile pentru femei sunt mult mai puține decât cele pentru bărbați, iar a recurge la infinit ba la obosita piesă a lui Robert Thomas, ba la Casa Bernardei Alba, ba, mai recent, la Yom Kipur a devenit exasperant de-a dreptul.

Feminin este ceea ce, în cel mai școlăresc mod cu putință, ar putea fi prezentată drept o piesă despre condiția femeii în societatea contemporană. Acesteia i se clamează pe mai departe egalitatea cu bărbatul, însă continuă să fie supusă unor agresiuni din ce în ce mai sofisticat puse în practică. Deși, culmea!, motivele, cauzele sunt cam aceleași. Maternitatea, familia ori, dimpotrivă, dorința de afirmare profesională cu toate sacrificiile aferente, vârsta, obsesia de a nu rămâne singură, necăsătorită spre a nu provoca punerea în funcțiune a formulei moderne de manifestare a „gurii satului”, interdicțiile de tot felul, acel inhibator nu se face! sau Vai, dar ce va spune lumea? ori nimeni nu va uita vreodată că ai făcut asta. Avem de-a face cu 12 personaje cu propriile lor povești de viață (expuse ca atare sau numai posibil de intuit) prezentate integral ori numai enunțat, fie dialogat, fie în monologuri.

Povestea principală, la care se revine mereu, după o suită de paranteze în spațiile cărora sunt istorisite alte povești, este aceea a unei eleve de liceu, premiantă, socotită până la un moment dat de toată lumea întruchiparea perfecțiunii. Fata comite însă ceea ce toți din jurul ei (colegi, profesori, mama) califică și taxează dur, brutal, drept o greșeală impardonabilă. Fata se pozează goală, trimite fotografiile cu pricina destinatarului (mai încolo se va dovedi că este vorba despre o destinatară și de aici alte complicații), pozele sunt interceptate, difuzate, creează vâlvă, școala, familia nu știu cum să managerieze afacerea.

Nu personalitatea, nu emoționalitatea greșitei contează, ci bunul renume al lui x sau y care trebuie salvate cu prețul unui noian de minciuni și agresiuni. Există și o excepție. Insignifianta, banala, neobservata de nimeni femeie de serviciu a școlii. Singura care înțelege cu adevărat ce se întâmplă, unica aliată a fetei.

Acum, trebuie să admit că astfel rezumată, povestea sau, mă rog, poveștile întretăiate din Feminin pot conduce la concluzia că scrierea ar avea o tentă excesiv didactică, militantă, tezistă. Lucrurile nu stau însă întocmai, grație nenumăratelor nuanțe pe care Elise Wilk știe să le introducă, ironiilor și autoironiilor cu care este presărată partitura, dar și modului empatic, sensibil, cald în care regizorul Eugen Jebeleanu a edificat scenic spectacolul. Care, până la un punct, aduce aminte de acela cu Familii, pus în scenă la Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu. Eugen Jebeleanu a mai dovedit o dată că se află la el acasă în montarea textelor extrem-contemporane.

Există în reprezentație o suită de ritmuri, de ruperi de stil care înviorează de la început și periodic totul. Care anulează căderea în monotonie ori în demonstrație. În spectacol-lecție.  Avem de-a face cu două prologuri. Primul este intenționat aproape bucolic, învăluit în muzică de lied, în care o vedem pe protagonista poveștii principale, într-un balansoar, gardată de destinatara adevărată a fotografiilor și de femeia de serviciu. Cel de-al doilea dinamic, pe scenă apărând toate actrițele din spectacol rostind vorbe care se amestecă, se suprapun, se întretaie. Vorbe cu o temă unică. Câtă bătaie de cap, câte necazuri și complicații dacă viața, Dumnezeu sau cine mai știe cine a vrut ori să fii fată ori să ai în familie persoane de genul feminin. Există și un epilog conceput tot în formulă corală.

Velica Panduru a gândit o scenografie care generează mai multe spații-toaletă, locul din școală unde se dezvăluie atâtea secrete, sala de clasă, sala de sport, cancelaria, livingul unei familii „așezate” adeptă a principiului „reputația mai presus de toate”. Cuvinte de laudă merită spațiul sonor creat de Claudiu Urse. Amestec de muzică originală, dar și de teme celebre prelucrate. Recunoaștem, între altele, o celebră piesă a lui Yves Montand, la un moment dat distorsionată în conformitate cu necesitățile reprezentației.

Personaje în lege, crochiuri de personaje sau doar tipuri umane creează cele douăsprezece actrițe din distribuție. Adică Aida Avieriței, Cătălina Bălălău, Sabina Brânduse, Corina Grigoraș, Loredana Grigoriu, Gina Gulai, Ecaterina Hâțu, Maria Hibovski, Lucreția Mandric, Cristina Mihăilescu, Adina Suciu.

Teatrul Tineretului din Piatra Neamț

FEMININ de Elise Wilk

Regia: Eugen Jebeleanu

Scenografia: Velica Panduru

Muzica: Claudiu Urse

Cu: Aida Avieriței, Cătălina Bălălău, Sabina Brândușe, Corina Grigoraș, Loredana Grigoriu, Gina Gulai, Ecaterina Hâțu, Maria Hibovski, Cătălina Ieșanu, Lucreția Mandric, Cristina Mihăilescu, Adina Suciu

Data reprezentației: 30 iunie 2018