Festivalul de Monodrame de la Bacău, gata de start

Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău organizează în perioada 15 – 22 aprilie 2018 cea de-a XXIV-a ediţie a Festivalului Internaţional al Recitalurilor Dramatice „BACĂU FEST – MONODRAME”. Festivalul va alătura concursului rezervat unui singur actor care, în scenă, își va dovedi capacitatea de a împleti varii mijloace de expresie (text, mișcare, teatru-dans,  animație etc), oferta unor spectacole complexe, de referință pentru scenele românești și străine.

Prestaţiile din concurs vor fi evaluate de un juriu alcătuit din Liviu Dospinescu (Canada), Coca Bloos şi Nina Mazur, juriu care va acorda un singur premiu – TROFEUL BACĂU FEST – MONODRAME.

Acestui premiu i se vor adaugă Premiul onorific „Ştefan Iordache”, acordat de elevi din liceele Municipiului Bacău, şi Premiul „Actori pentru Actor – Dinu Apetrei”, acordat de actorii din Teatrul Municipal „Bacovia”.

„Ediţia din acest an are o nouă componentă şi două particularităţi. Am introdus în festival o secțiune de Workshop-uri, care se adresează copiilor, adolescenților și adulților, prin care se urmărește lucrul cu sinele și curajul de a urca singur pe scenă și de a te «confesa» publicului”, a declarat Eliza Judeu, directoarea teatrului, în cadrul unei conferințe de presă. „A doua particularitate este prezenţa cărţii de teatru şi lansarea unor cărţi importante în domeniu. Şi nu în ultimul rând, ne-am propus să aducem artiştii băcăuani acasă, pe scena teatrului de unde unii dintre ei au plecat”, a mai spus ea.

La Festival au fost înscrise 23 de recitaluri, juriul alegând pentru intrarea în concurs opt spectacole, iar la Secţiunea Dramaturgie au fost înscrise 23 de texte, rămânând în concurs pentru marele premiu “Valentin Nicolau” trei texte, care vor fi prezentate în cadrul unor spectacole-lectură.

Festivalul se va deschide duminică, 15 aprilie, la ora 16.30, cu recitalul lui Valentin Braniște.

Program

Duminică, 15 aprilie

16.30 – Sala Petru Valter: Valentin Braniște – Maidanez, text și regie Valentin Braniște, Teatrul de Kartier, Bacău.

18.00 – Sala Petru Valter: Luminița Bortă: City Break, după P. M. Arsch, regia Ania Cazan, proiect independent, Pitești.

20.00 – Sala Mare: PREMIERĂ – Dragă Elena Sergheevna, după Ludmila Razumovskaia, regia Mădălin Hîncu, Teatrul Bacovia, Bacău.

Luni, 16 aprilie

11.00 – Sala Petru Valter: Cartea de teatru-Cartea despre teatru: Prezentarea colecției specializate a Editurii Nemira; Lansare de carte: Teatrul la filtru, de Carmen Mihalache, Ed. Junimea; Ei sunt printre noi (cartea monologurilor) de Mihai Ignat, Ed. Tracus Arte; Ce dorește domnul?, de Pascal Bruckner, traducerea Doru Mareș, Ed. Trei

15.00 – Ateliere

16.30 – Sala Mare: Tiberiu Gabor-Bitere – Eu i-am îngropat pe Hamneți, eu l-am îngropat pe Gahudius, text și regie Laurențiu Budău, Teatrul Bacovia, Bacău

18.15 – Sala Petru Valter: Alina Neagu – Spovedania unei videochatiste, text și regie Valentin Braniște, Teatrul de Kartier, Bacău

20.30 – Sala Mare: Gheorghe Ifrim – Gigel, după Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu, proiect independent, București

Marți, 17 aprilie

11.00 – GIO PUB: Spectacol lectură după un text nominalizat la Concursul de Monodramă.

15.00 – Ateliere

16.30 –Sala Mare: Concurs – Alexandra Cheroiu – Psihoză 4.48 A.M., după Sarah Kane, regia Cristian Grosu, proiect independent, Cluj.

18.00 – Sala Petru Valter: Concurs – Sebastian Lupu – Groparul, după Mihaela Mihai, un spectacol de Sebastian Lupu, Teatrul Art Emotion, Oradea.

20.30 – Sala Mare: Marius Manole și Șerban Pavlu în Demnitate, text și regie Ignasi Vidal, Teatrul Avangardia, București.

Miercuri

11.00 – GIO PUB: Spectacol lectură după un text nominalizat la Concursul de Monodramă.

15.00 – Ateliere

16.00 – Sala Mare: Bastien & Bastienne, după W. A. Mozart, regia Irina Crăiță, Opera Comică pentru Copii, București.

18.00 – Sala Petru Valter: Concurs – Andrei Merchea Zapotoțki – Despre femei. One-man show, după Nicoleta Esinencu, regia Tudor Tăbăcaru, Teatrul Tineretului, Piatra Neamț.

20.00 – Sala Mare: Concurs – Andreea Darie – Trei, după Marguerite Yourcenar, regia Octavian Jighirgiu, Teatrul Bacovia, Bacău.

Joi, 19 aprilie

11.00 – GIO PUB: Spectacol lectură după un text nominalizat la Concursul de Monodramă.

15.00 – Atelierele

18.00 – Sala Petru Valter: Ilinca Istrate, – Râzi paiață, spectacol de Ilinca Istrate, producție independentă, Iași

20.00 – Sala Mare: George Albert Costea – Dorian, spectacol de dans contemporan de Oana Răsuceanu, Asociația Culturală Control N, București.

Vineri, 20 aprilie

11.00 – Sala Petru Valter: Colocviul Fețele Monodramei și lansarea volumului Teatrul la persoana I de Octavian Saiu, în prezența autorului.

15.00 – Ateliere

16.30 – Sala Mare: Concurs – Isabela Neamțu – Gronded, regia Ligia Ciornei, Asociația Culturală Doctor’s Studio, București.

18.00 – Sala Petru Valter: Concurs – Edith Alibec – De ce fierbe copilul în mămăligă?, după Aglaia Veterany, regia Dana Paraschiv, București.

20.30 – Sala Mare: Andreea Bibiri – O femeie singură, Teatrul de Artă, București.

Sâmbătă, 21 aprilie

11.00 – Sala Petru Valter: Spectacolul laureaților IDFest 2017, Ana Maria Codiță și Rareș Fota.

15.00 – Ateliere

16.30 – Sala Mare: Concurs – Alexandra Gîtlan – Rapsody in blue glue (#Bluebird), scenariu după Charles Bukowski și Alexandra Gâtlan, regia Tapastó Ernö, coproducție Teatrul Maszk (Ungaria) și Aradi Kamaraszínház, Arad.

18.00 – Sala Petru Valter: Concurs – Denisa Nicolae – Tot ce-i minunat în lume, după Duncan Macmillan și Johnny Dahoe, regia Nicolae Constantin Tănase, Vanner Collective, București.

19.30 – Sala Mare: Coca Bloos – Mărturisiri.

20.15 – Sala Mare: Cristina Dăscălescu – Foi Deus, concert de muzică Fado.

Duminică, 22 aprilie

11.00 – Sala Petru Valter: Atelierul cu Vise

12.30 – Sala Petru Valter: Atelierul pentru adolescenți

13.30 – Sala Petru Valter: Atelierul pentru adulți

18.00 – Sala Petru Valter: Zymberaj Mentor – Actor in the box, spectacol de Zymberaj Mentor, The House Movie Theater Akt, Kosovo.

19.45 – Sala Mare: Festivitatea de premiere.

20.30 – Sala Mare: Richard Bovnoczki și Mihai Călin în Schneider și Schuster, după Joshua Sobol, regia Lucian Pavel, ARCUB, București.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.