Pe 29 septembrie începe la Teatrul Ion Creangă din Bucureşti o nouă ediţie a unui eveniment necesar în peisajul cultural al Capitalei. Ajuns la ediţia a VIII-a, Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de Poveşti“ se va desfăşura pentru prima dată în absenţa lui Cornel Todea, regizorul care l-a iniţiat şi care a plecat dintre noi cu scurtă vreme în urmă.
Unul dintre regretele artistului a fost, ştiu cei din breaslă, lipsa de atenţie faţă de un gen artistic ce duce pe umeri o răspundere grea: aceea de a invita copiii în lumea spectacolului şi de a le forma gustul pentru poveştile spuse pe scenă. Una dintre armele pe care le-a pus la lucru în lupta cu indiferenţa sau chiar cu inconştienţa generalizate este tocmai acest festival, care aduce an de an trupe din România şi din străinătate, artişti care să le vorbească micuţilor pe limba lor, despre obiectele care-i înconjoară, despre sentimentele pe care le descoperă, despre basme şi alte fantezii prin care ajung în lumea reală. Şi prin care o pot vedea.
Şi anul acesta, cele trei spaţii de joc ale teatrului-organizator, Sala Studio primind recent numele „Cornel Todea“, vor găzdui spectacole multe şi ateliere de creativatitate pentru copiii, lor alăturându-li-se producţii care se vor juca în afara teatrului: la Teatrul Masca, la Liceul Jean Monnet, la o grădiniţă şi la două şcoli generale.
Nouă trupe îşi aduc la Bucureşti spectacolele cu prinţi şi vrăjitori, cu pinguini şi fluturi, cu ponei şi cărăbuşi, cu prichindei buni şi răi, în speranţa că propunerile vor atrage copiii şi părinţii, care-şi vor rupe câteva ore din timpul cotidian pentru a intra într-o poveste. Responsabili cu iniţierea micilor spectatori în fantezia scenică, iniţiere programată dimineaţa şi după-amiaza, sunt artişti din Franţa (Association 16 Rue de Plaisance), Spania (Imaginart, Sabadell), Italia (Teatro Telaio, Brescia), Israel (Sally Ann Dance Company, Israel), Bulgaria (Teatrul Dramatic Targovishte) şi, desigur, România (Compania de Teatru Passe-Partout Dan Puric, Teatrul Regina Maria din Oradea şi Teatrul Ion Creangă din Bucureşti).
În ritmuri din diverse zone, spectatorii sunt invitaţi la poveste şi la mici, delicate lecţii de viaţă ascunse în haine de poveste. Dincolo de aceste haine stau, ne arată programul, dorinţa creatorilor de se îngriji de puterea de atenţie, de înţelegere şi de imaginaţie a copiilior. În zilele de festival, aceştia pot afla, de exemplu, că şi pantofii au suflet şi, deci, au nevoie să fie băgaţi în seamă, asemenea altor obiecte din universul cotidian. Spectacolul din Bulgaria îşi propune să-i facă atenţi la obiectele minore din jur. Artiştii francezi, apelând la proiecţii video, aduc universul cu regnurile lui în sala de teatru, propunând un spectacol interactiv. Cu o creaţie în mişcare, care ne plimbă de la şcoala fluturilor şi din adâncul pădurii în studioul în care se nasc desenele animale, vine şi Compania de Teatru Passe-Partout Dan Puric, care va prezenta „Fluturi şi oameni“. Spania aduce imagini colorate şi sunete diverse, realizate cu mijloace multimedia, „Vrăjitorul din Oz” va veni de la Oradea, iar „Prinţul Fericit“ din Israel, în paşi de dans.
Acestea sunt doar câteva dintre spectacolele cu care organizatorii îşi aşteaptă publicul, într-o capitală în care teatrul pentru copiii ar avea nevoie de mai multă forţă, o capitală ce spune, când şi cum poate, destule poveşti. Totul e ca spectatorul să aibă ochi să le vadă şi urechi să le audă.
Nu inteleg de ce nu se promoveaza mai mult asemenea spectacole. Ne plangem ca nu exista “clienti” receptivi, insa fiecare copil este clientul perfect, este buretele care isi doreste si trebuie sa absoarba teatrul. Prin natura lor, incepand cu varsta de 3-4 ani copiii cauta povestile, spectacolul, locul unde sa le zburde imaginatia, si unde sa joace teatru din cel mai frumos motiv posibil: invatarea prin joaca. Proiectându-se în situaţii şi împrejurări fantastice, imaginaţia îi impulsionează creativitatea întrucât îi permite să se folosească de cât mai multe resurse în crearea fanteziilor şi a proprilor lor poveşti, primele lui manuale aplicate de studiu pentru viata.
Exista cumva un teatru, un grup de tineri actori, care sa tina o data pe saptamana un curs de actorie la gradinite? Oricum se fac optionale de muzica si dans (nu inteleg anyway de ce platesc orele de muzica, acestea ar trebui sa fie implicite) de ce nu s-ar face cursuri de arta teatrala? Si sunt sigur ca in maxim 5-6 ani se vor vedea roadele, asta daca ne intereseaza cultura teatrala in general si nu doar ziua de azi, zi in care trebuie sa muscam din cota de piata a altui teatru si nu sa marim baza celor atrasi.
Nu stiu daca e voie sa dau acest link, sau daca il va primi comment box-ul, insa teatrul are efecte deosebit de pozitive in dezvoltarea unui copil:
http://www.supermamici.ro/astazi-sunt-ariel-maine-voi-fi-minnie-sau-poate-peter-pan/